Guvernul triplează termenul de soluționare a cererilor de acces la informația de interes public pe durata stării de urgență // Ce spun experții

Anticoruptie.md
03/04/2020
CIJM

Comisia pentru Situații Excepționale, condusă de premierul Chicu, a triplat termenul de soluționare a cererilor de acces la informația de interes public pe perioada stării de urgență. Asta înseamnă că jurnaliștii, dar și cetățenii, vor putea spera la un răspuns din partea autorităților publice la o solicitare de informație abia peste două luni. Mai mulți experți, dar și jurnaliști, califică decizia autorităților drept o încercare de a limita transparența în utilizarea banilor publici. 

„Pe perioada stării de urgență, termenele legale stabilite pentru soluționarea solicitărilor formulate în exercitarea liberului acces la informații de interes public, precum și a petițiilor se triplează”, se arată în Dispoziția Comisiei Situații Excepționale din 18 martie. Prevederea respectivă nu a fost mediatizată, jurnaliștii descoperind-o la mai mult de 10 zile de la emiterea documentului oficial.   

Legea privid accesul la informație prevede termenul de până la 15 zile lucrătoare  în care autoritățile publice trebuie să răspundă solicitărilor de informație. Termenul de  până la 45 de zile lucrătoare stabilit de CSE înseană, la modul practic, în jur de 63 de zile calendaristice.

În opinia expertului Sergiu Bozianu, „Comisia își arogă competența și pretinde modificarea sau suspendarea unor prevederi legale, organice ce dezvoltă normele constituționale, care se referă la drepturile fundamentale ale omului și încearcă să substituie competențele exclusive ale Parlamentului. A se reține, că pe lângă „triplarea termenilor de soluționare” trebuie să fim conștienți că doar o mică parte din informațiile de interes public sunt cunoscute, majoritatea fiind secretizate pe termen de până la 25 de ani”.

Președinta Centrului de Investigații Jurnalistice, Cornelia Cozonac, califică decizia autorităților drept una abuzivă, care urmărește îngrădirea accesului la informația de interes public pentru cetățeni și limitarea transparenței în ce privește gestionarea banilor publici pe perioada de criză: „Triplarea termenului de oferire a răspunsului la solicitările de informație înseamnă îngrădirea totală a accesului la informație, pentru că orice informație am solicita, autoritățile ne vor răzpunde în cel mai bun caz peste două luni, când nu se știe dacă vom mai avea nevoie de acestă informație”.

„Este clar ca acest Guvern nu vrea să fie transparent, nu vrea ca cetățenii să poată monitoriza cum se gestionează banii publici, cum se iau deciziile, care este situația reală cu asigurarea spitalelor, bunăoară, a medicilor, cu cele necesare, și multe aletele. Nimic nu încurcă Guvernului să fie transparent, să ofere cetățenilor cât se poate de multă informație. Atunci când se limitează transparența înseamnă că ceva se ascunte. Și am văzut deja că decizia prin care Executivul își asuma răspunderea este doldora de prevederi care nu au treabă cu starea de urgență. Se dorește să activăm într-un stat autoritar, unde este o singură poziție - cea oficială. Este un precedent periculos”, a precizat Cornelia Cozonac.    

Decizia CSE este criticată și de experta anticorupție, Cristina Țărnă: „Comisia înțelege coordonarea informării populației despre cauze, proporții și măsuri - ca liber de a nu comunica în general orice la solicitarea presei până după pandemie. Adică, din textul legii se deduce dreptul cetățenilor de a cunoaște toate aceste lucruri, pe care Comisia le tratează că nu le vor mai afla niciodată. Legea privind regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război, la capitolul atribuțiile Comisiei pentru Situaţii Excepţionale stipulează că aceasta coordonează activitatea mijloacelor de informare în masă privind informarea populaţiei despre cauzele şi proporţiile situaţiei excepţionale,  despre măsurile întreprinse de Guvern pentru prevenirea pericolului, lichidarea urmărilor acestei situaţii şi protecţia populaţiei, precum şi privind familiarizarea populaţiei cu regulile de comportare în timpul situaţiei excepţionale„. 

Experta ADEPT, Elena Prohnitchi, consideră inadmisibilă derogarea privind accesul la informații: „Înțeleg că ar putea exista motive obiective pentru a extinde perioada pentru soluționarea cererilor de acces la informație, presupunând că mai mulți funcționair publici lucrează la distanță. Însă o asemenea derogare este inacceptabilă în cazul subiectelor care țin direct de gestionarea crizei epidemiologice și a stării de urgență și care vizează direct securitatea publică”.

Fostul deputat Vasile Spinei, unul dintre autorii Legii privind accesul la informație, spune că prevderea privind termenul de 15 zile pentru oferirea răspunsului este de multe ori interpretat incorect, întrucât legea prevede că „Informaţiile, documentele solicitate vor fi puse la dispoziţia solicitantului din momentul în care vor fi disponibile pentru a fi furnizate, dar nu mai tîrziu de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii de acces la informaţie”. „Deci, din momentul în care sunt disponibile, dar nu mai târziu de... Pot să tripleze termenele autoritățile cât ar dori, dar, practic, toate informațiile  solicitate în situația de azi, practic sunt disponibile. Poate e cazul de o  oră, două, trei, dar nu de luni și luni. La sigur, ne putem adresa în judecată în cazul refuzului, apelând la sintagma „din momentul în care sunt disponibile”, a precizat Vasile Spinei.     

Anticoruptie.md
03/04/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii