De la pușcărie direct la primărie: Primarul comunei Trușeni, învinuit de abuz, a fost eliberat din arest și a revenit la serviciu

Julieta Savițchi
12/10/2018
Foto: telegraf.md

După patru luni de detenție în izolatorul Centrului Național Anticorupție, Ion Apostol, primarul democrat al comunei Trușeni, învinuit de abuz într-un dosar privind înstrăinarea terenurilor, a fost eliberat joi, 11 octombrie. Edilul a venit în aceeași zi la locul de muncă și a declarat subalternilor că își reia activitatea.

Ion Apostol și-a convocat a doua zi, astăzi, subalternii într-o ședință cu ușile închise și le-a spus că va participa la adunarea generală a satului, 21 octombrie, la care va avea „multe de spus”.

Iurie Madan, consilier în Consiliul comunal Trușeni, ne-a declarat că astăzi este ultima zi în care putea să se prezinte Apostol la lucru pentru a nu-și pierde mandatul. „Aricolul 26 din Legea nr. 436 privind administrația publică locală stipulează că mandatul primarului încetează înainte de termen, dacă acesta se află în imposibilitatea de a-și exercita atribuțiile pentru o perioadă mai mare de patru luni consecutive, incusiv pe motiv de boală”, a precizat alesul local.

Un alt consilier, Pavel Movilă, delegat de Consiliul comunal Trușeni să reprezinte interesele comunității în dosarul intentat primarului, ne-a comunicat că urmărirea penală este aproape de a fi finalizată, iar Ion Apostol are statut de învinuit. Potrivit lui Movilă, nu există o decizie de judecată privind suspendarea primarului de Trușeni.

Anastasia Mihălceanu, responsabilă de relațiile cu publicul în cadrul Procuraturii Anticorupție, ne-a informat că Ion Apostol a fost eliberat după ce instanța de judecată a respins demersul procurorilor privind prelungirea mandatului de arestare și a dat curs demersului înaintat de partea apărării.

Amintim că primarul comunei Trușeni, preşedintele întovărăşirii pomicole din localitate și un fost inginer cadastral au fost reţinuţi, miercuri, 13 iunie, de ofițerii CNA și procurorii Anticorupție, pentru înstrăinarea frauduloasă a unor terenuri. Cei trei oficiali ar fi pus la cale o schemă frauduloasă prin care terenurile din proprietate publică, ce aparţineau administraţiei locale din Trușeni, erau înstrăinate în mod fraudulos contra unor sume ce se ridicau la 10.000 de euro pentru un teren, bani care nu ajungeau în visteria primăriei. 

Potrivit procurorilor, membrii grupului ar fi identificat doritori să cumpere terenuri, după care, contra unor sume de bani, care se ridicau până la 10 000 de euro pentru un teren, le-ar fi legalizat prin falsificarea mai multor documente. Pentru a da o tentă legală tranzacţiei, bănuiţii ar fi falsificat certificate de proprietate, dându-le numere de înregistrare fictive, prin care se atesta dreptul beneficiarului asupra terenurilor.

De regulă, cumpărătorii primeau dreptul de proprietate cu un număr de înregistrare din anii 90, atunci când s-ar fi constituit întovărăşirea pomicolă şi, prin urmare, puteau fi consideraţi membri ai întovărăşirii cu drepturi depline asupra terenurilor. Asta chiar dacă tranzacţiile , de facto, se desfăşurau în perioada de după anii 2000. 

Julieta Savițchi
12/10/2018




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii