Consiliul Europei, consens cu autoritățile moldovenești: „Au demonstrat deschidere și dorință de a avansa în procesul de implementare a democrației locale”

Ana Moraru
02/07/2022
Sursa: calm.md

În cadrul ședinței Comisiei de monitorizare a Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei CALRE, eveniment ce s-a desfășurat în perioada 29 iunie – 1 iulie curent, la Istanbul, Turcia, a fost prezentat raportul de monitorizare a aplicării Cartei europene a autonomiei locale în Republica Moldova. La întrunire a participat și o delegație a Congresului Autorităților Locale (CALM), organizație reprezentativă a APL.

Potrivit raportoarei Gunn Marit Helgesen, vicepreședintă a CALRE, președintă a Asociației Autorităților Locale și Regionale din Norvegia (KS), concluzia principală a colegilor săi care au întreprins recent o vizită în Republica Moldova, în vederea monitorizării aplicării Cartei Europene, este că autoritățile statului nostru au demonstrat deschidere și dorință de a avansa în procesul de implementare a angajamentelor asumate, reiterând că în perioada imediat următoare vor fi întreprinse mai multe acțiuni concrete în acest domeniu.

Totodată, potrivit raportorilor CALRE, cele mai mari provocări rămân a fi salarizarea mică și descentralizarea financiară.

De asemenea, în rezultatul unei scrisori expediate CALRE de către primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, membrii Comitetului au fost informați despre disputa dintre Guvern și Primăria municipiului Chișinău privind majorarea tarifului pentru călătoriile în transportul public. În acest sens, CALRE a decis să se adreseze Guvernului de la Chișinău pentru a afla care au fost motivele Executivului ce au stat la baza acționării în judecată a acestei decizii.


În perioada 21-22 iunie curent, o delegație a Congresului Puterilor Locale și Regionale al Consiliului Europei, condusă de Gunn Marit Helgesen, a întreprins o vizită în R. Moldova pentru a vedea care sunt acțiunile pe care le întreprind autoritățile R. Moldova în vederea respectării angajamentelor asumate în domeniul democrației locale și descentralizării, dar și modul în care este implementată Foaia de Parcurs semnată în aprilie 2021 de către Guvernul R. Moldova și Congresul Puterilor Locale și Regionale al CoE.

Ana Moraru
02/07/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii