Ambasadorul Federației Ruse, din nou „la covor”. Ce întrebări au autoritățile

Viorica Mija
08/12/2022
Ambasadorul Fedrației Ruse, la discuții privind cooperarea economică/ aprilie 2022

Oleg Vasnețov, ambasadorul Federaţiei Ruse la Chişinău va fi convocat la Ministerul de Externe pentru a răspunde la întrebările autorităților moldovenești, după ce corpul unei rachete a fost identificat, luni, într-o livadă din raionul Briceni. Conform prim-ministrei Nataliei Gavriliţa, din cauza războiului din Ucraina, în fiecare zi persistă riscul ca alte obiecte să nimerească în localitățile care se află la granița moldo-ucraineană.

„Este încă o dovadă că acest război se extinde dincolo de graniţele Ucrainei. Poliţia de frontieră a găsit acest obiect, toate instituţiile statului au acţionat imediat. Vom face toate investigaţiile şi suntem gata să cooperăm cu instituţiile internaţionale pentru a documenta acest caz. Nu putem la fiecare câteva zile să ne confruntăm cu atâtea riscuri pemntru milioane de oameni. Râzboiul trebuie oprit. Ştiu că Ministerul Afacerilor Externe va convoca ambasadorul rus pentru a discuta aceste subiecte”, a declarat Natalia Gavrilița pentru TVR Moldova.

Luni, polițiștii de frontieră moldoveni au descoperit o componentă a unei rachete într-o livadă din raionul Briceni. Deși locuitorii din zonă susțineau că au auzit bubuituri, în locul unde a fost găsit obiectul nu existau semnele unei deflagraţii. Geniștii care au examinat fragmentul au declarat că acesta nu prezintă pericol.

 

Incidentul a fost precedat de unul similar, care a avut loc în data de 3 octombrie. Atunci, o rachetă doborâtă de sistemul antiaerian ucrainean a căzut în satul Naslavcea. De la suflul exploziei, geamurile mai multor locuințe au fost sparte, fiind distruse și câteva acoperișuri.

Pe 10 octombrie, trei ținte aeriene au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova.

Viorica Mija
08/12/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii