Natalia Gavrilița a depus în Parlament lista de miniștri. CV-urile candidaților

Mariana Colun
08/02/2021

Candidata desemnată de președintă la funcția de prim-ministru, Natalia Gavriliţa, a depus luni în Parlament programul de activitate și lista de miniștri. Centrul de Investigații Jurnalistice a analizat CV-urile candidaților la funcția de miniștri și vă prezintă cine sunt aceștia.

Mihai Popșoi

Mihai Popșoi – Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene. Mihai Popșoi este vicepreședintele Partidului Acțiune și Solidaritate și vice-speaker al Parlamentului. Anterior, s-a evidențiat ca analist politic la Jamestown Foundation (SUA), a fost manager de proiect în cadrul Oficiului NATO din Republica Moldova și analist politic la Ambasada SUA din țara noastră. A studiat la universități din Italia (Milano), Marea Britanie (York), Ungaria (Budapesta) și la Universitatea de Stat din Moldova.

Ion Luca

Ion Luca – Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. A abolvit Facultatea de Relații Economice Internaționale a Academiei de Studii Economice, deține un masterat în administrarea afacerilor și este absolvent al școlii doctorale a Universității Tehnice din Moldova. Ion Luca este vinificator cu peste 15 ani de experiență. În 2010 a fondat Casa Vinicolă Luca și Carpe Diem Wines. A cofondat și timp de șapte ani a fost președintele Asociației Micilor Producători de Vin din Moldova. În perioada 2007–2014, a fost coordonator de proiecte în domeniul agriculturii în cadrul agenției KulturKontakt Austria. 

Anatolie Nosatîi

Anatolie Nosatîi – Ministerul Apărării. A absolvit Institutul Militar de Arme Întrunite din Odesa și a făcut masteratul în strategii de securitate națională la Universitatea Națională de Apărare din SUA. A activat timp de 30 de ani în Armata Națională și în structuri militare internaționale. Până anul trecut a fost șeful Direcției operații al Marelui Stat Major al Armatei Naționale. În perioada anilor 2014–2018, a fost ofițer militar în cadrul Departamentului pentru operațiuni de menținere a păcii al ONU din New York. A fost șef al Statului Major în Comandamentul Forțelor de Reacție Rapidă și Comandamentul Forțelor Terestre, comandant de batalion în cadrul Institutului Militar și comandant al Batalionului 22 de menținere a păcii.

Anatolie Nosatîi este decorat cu Ordinul „Credință Patriei” și „Meritul Militar”, Medalia Internațională a Organizației Națiunilor Unite pentru participarea la misiunile ONU, și Medalia „Steaua de Bronz” pentru participarea în două misiuni umanitare post-conflict din Irak. 

Andrei Spînu

Andrei Spînu – Ministerul Economiei și Infrastructurii. Spînu este secretarul general al Aparatului Președintelui, desemnat recent de către președinta Maia Sandu. Are studii în business și administrarea afacerilor. Anterior a fost președintele organizației tineretului liberal-democrat din Moldova și chiar a figurat cu numărul 87 în lista PLDM pentru alegerile parlamentare din 2010. Până a deveni membru PLDM, Andrei Spânu a fost vicepreședinte al AIESEC Moldova, apoi, împreună cu câțiva colegi de-ai săi, a fondat organizația neguvernamentală Mediapoint. Din august 2015 până în ianuarie 2016 a fost viceministru al Tineretului și Sportului.

Andrei Spînu este fondatorul și cofondatorul mai multor afaceri. În 2010 - 2012 a cofondat companiile Focus Marketing SRL, Moresense Partners SRL și Arbora Grup SRL. Din primele două afaceri Spînu s-a retras, în timp ce ultima companie a fost lichidată. În prezent, Andrei Spînu figurează drept cofondator în cadrul a trei firme - Evolutics Technologies Inc., înființată în SUA, OneTwoStart Ltd, înregistrată în Hong Kong și Wupp Ltd, fondată în Regatul Unit. În 2019, Spînu a încasat peste 2,1 milioane de lei, respectiv aproape 53 de mii de euro de la ultimele două companii.

Anatolie Topală

Anatolie Topală – Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării. Și-a luat licența în Matematică și Cibernetică, după care a făcut studii de doctorat la Academia de Științe a Republicii Moldova, în același domeniu. A fost colaborator științific la AȘM, lector, apoi conferențiar universitar la USM. În 2013-2015 a fost directorul Agenției de Asigurare a Calității, iar în 2015-2019, șeful Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare. Din noiembrie 2019 este secretarul general al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

Rozalina Albu

Rozalina Albu – Ministerul Finanţelor. Și-a luat licența în economie și finanțe, după care a făcut un masterat în comerț internațional și Integrare Europeană la Universitatea Antwerpen.

Are peste 15 ani de experiență în sectorul public și privat. În 2008-2012 a condus Secția elaborarea bugetului și prognoze multianuale de la Ministerul Finanțelor. Ulterior, timp de șapte ani, a lucrat pe poziții manageriale în Microsoft Irlanda și Ericsson Moldova. În 2019 s-a întors în sectorul public, fiind numită șefă de cabinet la Ministerul Finanțelor.

Ala Nemerenco

Ala Nemerenco – Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. 

Ala Nemerenco este expertă internațională pe sisteme de sănătate. Anterior a fost consultantă la Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Deţine titlul de doctor în medicină, este director la IMSP Clinica Universitară de Asistență Medicală Primară a USMF „Nicolae Testemițanu” şi conferențiar universitar la Școala de Management în Sănătate Publică a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. În 2005, Ala Nemerenco a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru pace de către Organizația elvețiană „1000 de femei pentru pace”.

Ala Nemerenco a fost aleasă în funcția de consilieră municipală în CM Chișinău din partea Partidului Popular European din Moldova la alegerile locale din 2015. Ulterior s-a retras din partid. În iunie 2019, a fost învestită în funcția de ministră a Sănătății în Guvernul Sandu. În prezent este consiliera președintei Maia Sandu în domeniul sănătății.

Viorel Cibotaru

Viorel Cibotaru – viceprim-ministru pentru Reintegrare. Este expert în securitate și reglementarea conflictelor. Anterior, a fost ministru al Apărării în Guvernul Gaburici. În calitate de Director de Program al Institutului de Politici Publice a condus un număr de proiecte și cercetări în domeniul de reintegrare și consolidarea măsurilor de încredere pe ambele maluri ale Nistrului. Este co-fondatorul Centrului de Informare și Documentare privind NATO. Din 2006 este directorul Institutului European pentru Studii Politice. După arestarea fostului lider PLDM, a fost președintele Partidului Liberal Democrat.

Ana Revenco

Ana Revenco – Ministerul Afacerilor Interne. Și-a luat licența în relații economice internaționale, după care a făcut un masterat în administrarea organizațiilor non-profit. Ana Revenco este directorul executiv al organizației „La Strada”, iar anterior a condus Centrul pentru combaterea traficului de persoane, subordonat Ministerului Afacerilor Interne. Recent, a fost numită în funcția de consilier prezidențial în domeniul apărării și securității naționale, secretar al Consiliului Suprem de Securitate.

Sergiu Litvinenco

Sergiu Litvinenco – Ministerul Justiției. Sergiu Litvinenco este deputat în fracțiunea PAS. A absolvit Facultatea de Drept a USM în anul 2005, iar mai devreme – Colegiul Republican de Informatică. Anterior a fost consultant juridic la organizația neguvernamentală Fortius, al cărei scop declarat este „mobilizarea cetățenilor pentru exercitarea dreptului lor de a participa la procesele decizionale și de a cere o mai bună guvernare”. Litvinenco este și unul dintre fondatorii acestei organizații obștești. 

Anterior a activat în calitate de consultant juridic în diferite proiecte cu finanțare internațională, prin intermediul cărora se acorda consultanță unor instituții de stat. Printre acestea – și Ministerul Educației în perioada în care acesta era condus de actuala președintă a țării, Maia Sandu. 

Mariana Colun
08/02/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii