19.03.2020 - ziua de carantină cu numărul 25. Mi-a trebuit ceva timp să calculez, pentru că...

Am pierdut deja numărul zilelor de când suntem închiși în casă, pentru că ceea ce la început pentru noi era greu de imaginat acum este normalitatea de zi cu zi. Încet, încet ne adaptăm situației. Încet, încet mașinile poliției care trec din 15 în 15 minute pe străzile înguste ale Milano strigând în difuzoare că trebuie să rămânem acasă, să ieșim doar în situație de maximă necesitate, au devenit parte din viața noastră.

Îmi amintesc că înainte să apără acest virus ucigaș, într-o duminică, zi de „speza”, cum zic italienii, am cumpărat mai multe produse alimentare. La un moment dat, mă uitam la rafturile pline până la refuz cu produse și îi zic în glumă soțului: „imaginează-ți că suntem într-o situație gen filme de groază, în care să nu putem ieși deloc din casă... cred că vreo câteva săptămâni supraviețuim cu ce avem aici”. Am râs de situația creată, dar nici pentru o clipă nu ne-am gândit că așa ceva ar fi posibil, și încă atât de curând...

Coronavirus a lovit Italia ca o furtună, una dintre acelea în care norii se adună încet și lasă răgaz oamenilor să spere că vor trece peste, dar care, în ciuda speranțelor tuturor, își revarsă asupra noastră toată furia, și nouă celor neputincioși nu ne rămâne decât să ne rugăm...

Iubesc Italia... Iubesc oamenii ei optimiști, superactivi, zâmbitori, lucrurile făcute bine, străzile zumzăitoare de dimineață până seara târziu. Acele străzi, atât de dragi mie, azi sunt goale și liniștea din aceste zile e apăsătoare.

Suntem în carantină. Tot ceea ce până mai ieri numeam normalitate, viața frenetică și plină de activități care ne epuiza la sfârșitul zilei, motiv pentru a ne trezi devreme dimineața și a relua plini de energie totul de la capăt, lipsa de timp pe care o numeam libertate au dispărut parcă peste noapte.

Din fericire poporul italian este un popor educat și respectuos, care știe să trateze orice situație cu mult calm și respect pentru toți. Ca oricare altă țară, Italia are și probleme, însă modul în care sunt gândite lucrurile lasă de înțeles că aici chiar se lucrează.

Respectul autorităților pentru oameni l-au demonstrat mereu și îl demonstrează și în această luptă aprigă. Greșeala lor a fost, probabil, comisă tocmai din acest respect excesiv pentru oameni. Autoritățile s-au gândit la oameni, la economie, la educație, la sfera salariaților și, ca să nu creeze prea multe incomodități, au declarat stare de carantină doar în zona în care s-au depistat primele cazuri, iar stare de urgență în Lombardia doar pentru o săptămână.

23 februarie - 1 martie

Atunci sărmanul popor încă nu știa cu ce grozăvie are de a face. Această stare de urgență a început ca o glumă: au închis școlile, bibliotecile, muzeele, teatrele, oficiile din cadrul unor primării din zona de risc, dar au lăsat restul deschis, am fost liberi să circulăm nestingheriți. Unii primari de localități au luat mai în serios situația, alții mai în glumă, dar încet, încet numărul de legi restrictive a crescut pe parcursul primei săptămâni: centre comerciale și cafenele închise mai devreme, evenimentele culturale și religioase restricționate, câteva măști în plus pe fețele oamenilor, câțiva cetățeni mai slabi de înger care au dat buzna în magazine în primele zile ale săptămânii, lăsând în urmă rafturi goale, dar oricum așteptam toți optimiști să treacă norii...

2 - 8 martie

După ce a fost difuzată alarmanta veste că starea de urgență este prelungită, școlile și grădinițele vor rămâne închise încă o săptămână, societatea civilă a început să se reorganizeze. Cu ajutorul și susținerea forțelor de ordine, viața socială a început să aibă tot mai multe modificări. În plan educațional, s-au luat imediat în calcul toate posibilitățile de care sistemul de învățământ dispune și în conformitate cu legea guvernului, lucrătorilor din educație li s-a dat libertatea să își organizeze în mod independent activitățile la distanță.

Universitățile susțin cursuri on-line la care pot participa toți studenții în timp real, și care permit interacțiunea dintre studenți și profesori. Același tip de operare îl au și majoritatea colegiilor și liceelor, dar și unele școli elementare și medii (sistemul de invățământ italian este creat din 3 categorii: scuola materna - un fel de gradiniță pentru copiii de la 3 la 6 ani, scuola elementare, clasele 1-5, și scuola media, clasele 6-8).

Nu toate școlile însă au aderat la acest sistem, pentru că nu pentru toți este posibil ( există și aici familii social-vulnerabile care nu au acces la toate comoditățile), iar din respect pentru toți unii profesori și profesoare au decis să opereze în alt mod. Un exemplu concret de învățământ la distanță îl are o școală de la periferia orașului Milano, unde profesoarele claselor elementare înregistrează filmulețe din sălile de studiu în care explică elevilor subiectele noi, adună materiale didactice și teme pentru acasă și le expediază prin intermediul reprezentanților comitetului părintesc tuturor copiilor, astfel încât nimeni să nu fie exclus și toți să fie în pas cu programul școlar.

Nici copiii de la creșă nu rămân fără ocupație. Începând din această săptâmână, și pentru ei educatoarele s-au gândit la un proiect didactic: se înregistrează în timp ce cântă copiilor melodiile lor preferate, citesc povești sau propun diverse activități corespunzător vârstei, fiind astfel un suport puternic pentru părinții cu copii mici.

Nu rămân indiferenți nici instructorii cursurilor private de sport, și acolo unde este posibil s-au organizat în regim de urgență platforme on-line și orar pentru fiecare vârstă, astfel colegii cursurilor de sport își dau întilnire la ora fixată și se antreanează împreună, chiar dacă în mod virtual.

În această săptămână coronavirusul acaparează tot mai mult spațiu. Atât în viața reală, cât și în cea virtuală, noile legi se amplifică și se multiplică, încă suntem liberi în mișcări, un pic mai limitați dar încă liberi. Presa vorbește tot mai mult despre această „vedetă cu coroană”, iar tensiunea socială continuă să ia amploare: oamenii se aprovizioanează tot mai mult, migrația de la nord la sud se amplifică, la fel și plecarea cetățenilor străini spre țările lor, unii se bucură de chemarea acasă din partea autorităților, alții își dau încet, încet seama, încă o dată, cât sunt de nedoriți la ei acasă. Panica crește între localnici odată cu creșterea numărului de legi riguroase semnate de guvern, și atinge apogeul sâmbătă, 7 martie, când perioada de urgență este prelungită până pe 3 aprilie, împreună cu starea de carantină, ca urmare a creșterii numărului de victime.

Gările feroviare au fost luate cu asalt, la fel și autostrăzile...oamenii fug de la nord la sud, iar cetățenii străini se întorc acasă... Cei mulți nici nu-și dau seama că prin aceste aglomerări răspândesc sau peiau virusul ...

Duminică, 8 martie

Ne-am trezit în zona roșie, cu încă un gram de libertate, în așteptarea noului decret de la minister... Companiile aeriene au anunțat sistarea periodică a 60% din zboruri.

9-15 martie

De astăzi suntem oficial închiși în casă. Încă așteptăm noul decret al ministerului... În lipsa unor noi legi clare ne permitem încă micul lux de a face o plimbare în parc. Oamenii continuă să se aprovizioneze.

Ministerul încă discută în încercarea luării unei decizii cât mai corecte față de toți, ia în calcul fiecare mic aspect, fiecare consecință care ar putea surveni deciziei lor, cer ajutor extern... se tem pentru economie, se tem pentru învățământ, se tem pentru situația din sistemul medical, dar cel mai mult se tem pentru oameni.

Marți spre seară se anunță un nou cod de legi, urmează noi restricții: se închid toate magazinele, cu excepția celor alimentare și de primă necesitate, rămân deschise farmaciile, benzinăriile și livrările on-line, oficiile poștale și băncile, dar toate sunt adaptate noilor condiții. Rândurile la Supermarket cresc, și nu din cauza multitudinii de persoane, dar din cauza distanței obligatorii dintre oameni.

Fabricile continuă să lucreze, pentru a asigura nevoia de produse de strictă necesitate care este garantată de guvern. Se iese din casă doar pentru a merge la serviciu, pentru motive medicale sau de strictă necesitate, și doar în posesia unui act de identitate și a unei autodeclarații emise de minister, pe care trebuie să o completezi în cazul unui eventual control din partea poliției care începând din aceeași seară este autorizată să înterprindă măsuri de siguranță.

Miercuri pentru prima dată am fost treziți devreme de strigătul difuzoarelor poliției care a început să meargă pe străzi pentru a se asigura că noua lege de a nu ieși fără motiv întemeiat din casă, este auzită și respectată de toți.

Încep controale și aplicarea pedepselor: 3 luni de închisoare sau 206 euro amendă pentru cei care se aventurează la plimbări inutile, iar pentru cei care îndrăznesc să declare fals în acte, pedeapsa este de la 1 la 3 ani de închisoare.

Se închid toate parcurile.

O veste bună ne luminează însă ziua: Codogno, orașul unde a izbucnit primul focar nu a înregistrat nici un caz nou, speranța ne inundă inimile.

Și dacă inițial ministerul nu a definit clar decretul de legi, experții au avut grijă să explice cetățenilor fiecare aspect al acestuia, prin urmare rezultă permise încă scurtele plimbări cu copiii, dar doar lângă casă, și pentru o durată mică de timp. De libertate se bucură și cei care au câini și persoanele care practică jogging.

Nu sunt permise călătoriile dintr-un orășel în altul și vizitele de familie, de asemenea noua lege indică că o singură persoană din familie poate merge să facă cumpărături . Continuă să crească numărul de cazuri noi, de decesuri, iar cazurile de vindecare sunt încă foarte puține... situația din spitale devine tot mai critică.

Și pentru că un necaz nu vine niciodată singur, coronavirus a zdruncinat în această săptămână și într-un alt mod: deținuții din mai multe penitenciare, susținuți de familiile lor amplifică revoltele de răsunet din mai multe închisori din țară, începute săptămâna precedentă - sunt deranjați de noul cod de legi care interzice întâlnirile cu cei dragi, dar în același timp se tem pentru viața lor și acuză sistemul medical din închisori că nu este pregătit să înfrunte o astfel de urgență sanitară.

Zona roșie se extinde în toată Italia. Țările vecine închid frontierele. Nivelul de panică crește.

Italia, țara îmbrățișărilor și a saluturilor drăgostoase trăiește tot mai mult virtual, se aud salutări de la balcoane, sau de pe părți diverse de drum, măștile și mănușile au devenit accesorii extrem de importante; dar oricât de tristă ar fi situația, optimismul acestui popor reușește în pofida greutăților să aducă speranță.

Iau amploare noi mișcări de solidaritate, campanii, precum ceea a curcubeului desenat de copii cu deviza „ Andra tutto bene -Totul va fi bine”, oamenii își dau întâlnire pe balcoane și cântă împreună melodiile lor îndrăgite, și cel puțin odată în zi se aud aplauze, drept mulțumire medicilor care sunt în primul rând de combatere în această luptă devenită între timp un război.

Campania socială „Io resto acasa - eu rămân acasă” reușește să convingă tot mai mult cetățenii că nu trebuie să iasă din casă, și încet, încet pe străzi nu se mai vede țipenie de om, serviciul de livrare on-line este luat cu asalt în disperarea oamenilor de a fi aprovizionați cu de toate, astfel încât supermarketurile care dispun de acest serviciu și care în mod normal livrează cumpărăturile în aceeași zi, acum au ajuns să aibă termeni de livrare de până la două săptămâni.

16 - 19 martie

Începutul acestei săptămâni nu a adus schimbări legislative. Încet, încet codul de legi a fost asimilat de populație, ritmul vieții s-a schimbat drastic pentru toți, de mai multe zile a devenit un nou obicei să așteptăm în fața televizorului buletinul de știri de la ora 18, în care se anunță bilanțul zilei trecute: numărul de persoane vindecate, cazuri noi, cazuri grave, și decedați.

Pe zi ce trece diagrama se schimbă, însă numărul cazurilor noi ajunge să bată recorduri, variază între 2 și 3 mii, numărul morților este tot mai mare, spitalele sunt în pragul colapsului, sunt chemați la datorie medici pensionari, sunt luați de pe băncile universităților studenții de la medicină, presa lucrează la maxima capacitate pentru a se asigura că fiecare nouă lege ajunge în casa fiecărui cetățean, poliția este mereu la datorie...fiecare încearcă să își aducă partea sa de contribuție.

Se cere ajutor extern, se caută materiale și dispozitive indispensabile, aparate de ventilație pulmonară, se amenajează noi locuri în terapia intensivă, se construiește un nou spital...

Însă orice se întreprinde, pare a nu fi suficient, iar acest virus blestemat umple tot mai mult camerele mortuare, listele pentru înmormântări au ajuns la o săptămână de așteptare în unele orașe, se iau decizii drastice, legile încep din nou să se schimbe, să devină din ce în ce mai dure, dar devin o normalitate pe care societatea este dispusă să o accepte doar pentru a ieși cât mai repede din această năpastă.

Italia își plânge morții...virtual

Și în aceste timpuri grele această frumoasă țară demonstrează încă odată că își iubește cetățenii și locuitorii, de orice vârstă, de orice culoare, de orice naționalitate, iar locuitorii și cetățenii își iubesc țara și o demonsttrează prin fapte: s-au înființat în regim de urgență noi asociații de voluntariat dispuși în orice moment să dea o mână de ajutor, companiile mici își aduc aportul atât cât reușesc, companiile mari donează sume impunătoare, statul își activează rezervele de urgență, oamenii care au posibilități donează, oamenii se ajută între ei, iar unele primării, centre de consiliere au creat asociații care oferă telefonic suport psihologic tuturor care au de suferit în urma acestei catastrofe, care fac cumpărături în locul persoanelor vârstnice și le livrează acasă, care răspund la orice întrebare și sunt dispuși să țină companie telefonic bătrânilor care sunt nevoiți să stea închiși singuri în casă. 

Este greu să privești de la fereastră cum ambulanțele duc morții la morgă. Familiile celor decedați nu-i mai văd din momentul în care aceștia au fost duși la spital... 

Societatea italiană s-a mobilizat frumos în lupta contra acestui aprig virus, devenind un exemplu demn de urmat. Acum vine rândul altor țări să se organizese. Este o luptă care ne aparține fiecăruia.

Moldova, noi ce vom face? Cum?

Nu se știe când și cum se va sfârși, dar suntem toți siguri că „VA FI TOTUL BINE”.

Între timp „EU STAU ACASĂ„, dar dacă totuși trebuie să ies, respect cu strictețe regulile.

(Jurnalul va continua)