‘1001 note’ despre Soros. Povestea dezinformărilor în R. Moldova

Alegerile prezidențiale din R. Moldova, recent încheiate, au ocazionat o sarabandă de teorii conspiraționiste, care au țintit către Maia Sandu și presupusul ei susținător, George Soros

Ilie Gulca
30/11/2020
FOTO: UNSPLASH

La începutul pandemiei de COVID-19, media pro-Kremlin a colportat narațiunea despre implicarea miliardarului și filantropului american George Soros în declanșarea crizei globale de sănătate publică. Oricum, unul dintre principalele narative de dezinformare ale Kremlinului, este că miliardarii americani Bill Gates și George Soros ar finanța coronavirusul, virusul fiind considerat drept armă a lumii occidentale prin intermediul căruia s-ar intenționa obținerea controlului asupra populației mondiale.

Un sondaj destul de recent realizat de comunitatea Watchdog.md în Republica Moldova arată că 42% din respondenți cred că virusul COVID-19 a fost creat de către Bill Gates sau alți „bogătași” pentru a impune vaccinarea și pentru a institui un control asupra numărului de oameni de pe planetă.

Media conectate la Kremlin au susținut, în paralel, că grupurile de reflecție din întreaga lume sprijinite de George Soros ar avea o agendă ascunsă prin care urmăresc promovarea migrației masive în statele occidentale, a manifestațiilor în Europa Centrală, Europa de Sud-Est, precum și a „acțiunilor subversive” din spațiul postsovietic.

Presa controlată de autoritățile de la Moscova, de asemenea, l-a acuzat pe George Soros că ar folosi pandemia de coronavirus drept oportunitate pentru debarcarea regimurilor dictatoriale din întreaga lume și declanșarea „revoluțiilor colorate” în jurul Rusiei. 

Propaganda susținută de Kremlin afirmă totodată că protestele din Georgia, Ucraina, Moldova, Belarus au în spate tehnici politice pe care SUA le utilizează în fostele state sovietice. Acest laitmotiv subliniază, deja tradițional, că „revoluțiile colorate” sunt îndreptate împotriva Rusiei și a influenței rusești în zona postsovietică.

Conspirațiile, varianta moldovenească

Nici Republica Moldova nu a fost ferită de teoriile conspiraționiste. Unul dintre principalii propagatori ai acestor idei este politologul și deputatul PSRM, Bogdat Țîrdea, care a subliniat pentru Sinopsis că George Soros este acuzat că ar fi organizatorul unor „acțiuni subversive” nu numai în spațiul fost sovietic, ci „în întreaga lume”.

„George Soros a fost acuzat că a sprijinit mișcări subversive în întreaga lume, și în Israel, de Netanyahu, dacă nu mă înșel, și în spațiul ungar, și în spațiul rusesc…”, a spus Țîrdea.

„Filiala politică” a Fundației Soros Moldova, în accepția lui, este chiar Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), condus de președinta aleasă a Republicii Moldova, Maia Sandu, contracandidată a președintelui prorus Igor Dodon, lider informal al PSRM. Pentru a demonstra că Maia Sandu ar fi o marionetă a lui George Soros, Țîrdea a făcut referire la faptul că unii membri din echipa actualului președinte ales al Republicii Moldova au lucrat pentru sau au studiat în cadrul unor proiecte finanțate de către Fundația Soros Moldova.

Igor Dodon și Bogdat Țîrdea la lansarea volumului deputatului socialist Bogdan Țîrdea,
„Societatea civilă a Republicii Moldova: sponsori ai ONG-urilor, războaie culturale”. Foto: Facebook.com

El a amintit mai multe nume, în acest context. „Președintele [PAS] Maia Sandu a fost membră a Senatului Fundației Soros Moldova în 2009–2010. Fosta parlamentară și ministră a Educației [în Guvernul Maia Sandu], Lilia Nicolăescu-Onofrei, a fost directoare a programului pentru educație al Fundației Soros-Moldova în 1996–1998. În decurs de 12 ani, aceasta a fost directoare executivă a organizației neguvernamentale Pro-Didactica.

Fosta ministră a Justiției, Olesea Stamate [membră a aceluiași cabinet], a fost în 2007–2010 directoare a programului Buna Guvernare a Fundației Soros […] Secretarul general al PAS, Igor Grosu, este membru și fondator al unei serii de organizații neguvernamentale în rețeaua Soros. Membru al biroului politic, Dan Perciun, a fost coordonator al proiectului e-Transformare și Informare în cadrul Ministerului Educației, proiect finanțat de Fundația Soros”, a precizat Țîrdea.

Mai mult, în timpul campaniei electorale, Țîrdea a acuzat deputații PAS că, în 2017–2018, ar fi primit milioane de lei de la mai multe organizații neguvernamentale finanțate de Fundația Soros. „Nu excludem că ei primesc și azi salarii grase de la aceste fundații”, a acuzat Țîrdea.

De cealaltă parte, secretarul general al PAS, Igor Grosu, a refuzat să comenteze acuzațiile deputatului socialist, calificându-le drept „aberații”, iar pe autorul lor „un propagandist pro-Kremlin de cea mai joasă speță”.

Despre un fel de demonizare

Fundația Soros funcționează în Republica Moldova din anul 1992. Organizația finanțează și promovează programe în domenii precum mass-media, justiția și drepturile omului, buna guvernare și sănătatea publică, toate cu scopul de a sprijini dezvoltarea unei societăți deschise.

Unii actuali deputați ai PAS […] și doi foști miniștri din fostul guvern Maia Sandu, la fel ca alte multe zeci de specialiști au participat într-adevăr la programele Fundației Soros […]. Spre exemplu, ministra Justiției, Olesea Stamate, a fost directoare a programului Administrație publică și bună guvernare, în timp ce fosta ministră a Educației, Liliana Nicolăescu-Onofrei a fost directoare de proiect, finanțat de Fundația Soros Moldova, deținând funcția de manager al Centrului Educațional „Pro Didactica”, o instituție de stat.

Acest lucru nu înseamnă totuși că PAS este o filială politică a Fundației Soros din Moldova, lucru consemnat și de către editorii platformei euvsdisinfo.eu, care monitorizează mesajele ce promovează dezinformarea de către media pro-Kremlin.

Conform datelor oficiale, PAS s-a constituit ca formațiune politică la 25 iulie 2016, în baza mișcării „În PAS cu Maia Sandu”. Acesta este un partid liberal de centru-dreapta, membru al familiei Partidului Popular European.

Soros Moldova și Open Dialog, cazuri similare

Tendința adversarilor politici de a o compromite pe Maia Sandu prin asocierea cu imaginea lui George Soros, zugrăvită de către media pro-Kremlin, este una evidentă în opinia comentatorului politic Ion Tăbârță, expert la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul”, un think-tank independent de la Chișinău.

„În staff-ul electoral al lui Igor Dodon au lucrat politehnologi de la Kremlin. Federația Rusă domină spațiul informațional din Republica Moldova. Prin urmare, campaniile promovate de Federația Rusă la nivel internațional despre conspirații de genul celor despre Soros au un anumit impact în Republica Moldova”, observă expertul.

Tăbîrță mai susține că persoanele sceptice față de coronavirus și cele care cred că virusul Covid-19 nu ar fi decât o unealtă a lumii occidentale reprezintă un grup important în Republica Moldova. Mai mult, subliniază el, unele voci apropiate Kremlinului susțin că virusul af fi fost creat special ca armă biologică împotriva Rusiei.

În opinia lui Tăbârță, această acțiune a socialiștilor nu reprezintă o inovație. Discreditarea anumitor lideri politici prin asocierea cu unele organizații percepute negativ în spațiul mediatic din Republica Moldova este o practică obișnuită.

El a evocat cazul Open Dialog din ajunul alegerilor parlamentare din 2018. Deputații PSRM, partid condus de Igor Dodon, și ai PDM, condus de Vladimir Plahotniuc, au format atunci o comisie parlamentară pentru a investiga acuzațiile de imixtiune a Fundației „Otwarty Dialog” și a fondatoarei acesteia, Ludmila Kozlowska, în treburile interne ale Republicii Moldova și de finanțare ilegală a unor partide politice.

Șeherezada socialiștilor

Deputatul Țîrdea a rămas inflexibil în opiniile sale despre Maia Sandu și colegii săi de partid. El îi acuză că au fost susținuți de George Soros, lucru pe care, a subliniat el, l-a demonstrat, „cu peste o mie de note”, într-un volum despre societatea civilă din Republica Moldova.

Solicitat să precizeze dacă susține și el ideea că George Soros ar fi contribuit la declanșarea pandemiei de Coronavirus, deputatul a spus că nu a ieșit niciodată cu așa ceva în spațiul public.

„Majoritatea acuzațiilor au fost totuși la adresa lui Bill Gates, dacă ne referim la teoriile conspiraționiste. Pe moment, eu nu văd o conexiune între George Soros și COVID-19.”

Pentru Lilia Zaharia, coordonatoare la ProFact Moldova și la portalul Stopfals.md, diabolizarea lui Soros, atât în cazul vaccinurilor, cât și în cel al susținerii organizațiilor neguvernamentale, a urmărit inducerea unei asocieri cu candidata prooccidentală Maia Sandu.

„Cu toate acestea, asocierea respectivă a avut un efect invers pentru guvernul Chicu, sprijinit de PSRM, deoarece acesta nu a făcut față pandemiei și nu a inspirat încredere că ar fi capabil să gestioneze situația provocată de pandemie”, Lilia Zaharia.

Jurnalista a conchis că narativele diabolice despre Soros, Bill Gates și alți filantropi sunt, de fapt, „rostogoliri” din presa pro-Kremlin. Unele instituții media afiliate politic, portaluri obscure sau politicieni compromiși, în opinia ei, nu fac altceva decât să disemineze „gunoiul informațional” fabricat în mașinăriile propagandistice.

Totuși, Țîrdea a ținut să precizeze că nu a urmărit nicidecum o asociere a Maiei Sandu cu George Soros datorită faptului că anume acestuia îi atribuie teoriile conspiraționiste legate de declanșarea crizei sanitare de coronavirus. „Nu, nu, nu!… Lăsați chestiile astea, sunt niște aberații”, ne-a spus Bogdat Țîrdea.

În urma celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, Maia Sandu a acumulat 57.72% din voturi, în timp ce Igor Dodon a obținut 42.28% din voturi.

Candidatul prorus a obținut cel mai mare scor în regiunea autonomă găgăuză, peste 90% din sufragii. Cum se explică acest lucru? În opinia directorului executiv al organizaţiei „Piligrim-Demo”, Mihail Sirkeli, Igor Dodon, deși a recunoscut pericolul pe care îl reprezintă COVID-19, a ignorat de la bun început restricțiile Comisiei pentru situații excepționale în sănătate publică, încercând să insufle o atitudine loială a autorităților față de cei care manifestă scepticism față de coronavirus.

În același timp, subliniază Sirkeli, presa asociată PSRM a încercat să sperie alegătorii cu măsurile restrictive pe care le-ar putea lua Maia Sandu în cazul instalării sale în fotoliul de șef al statului.

„Lumea din regiunea găgăuză s-a temut că vor fi închise școli, se știe că cetățenii nu agreează măsurile restrictive”, a concluzionat Sirkeli.

Comentatorul politic Ion Tăbârță a observat că, de la începutul pandemiei, președintele Igor Dodon a făcut-o pe „polițistul bun”, în contrapondere cu premierul Ion Chicu, care o făcea pe „polițistul rău”, evocând reacțiile disproporționate de până atunci ale primului-ministru la adresa cetățenilor.

Mai mult, Igor Dodon a îndemnat, în martie, cetățenii să nu mai meargă la medici, dacă nu au simptome, întrucât, sublinia el, covid-ul ar fi „o gripă simplă și nu mai trebuie testată toată țara”.

„Acest coronavirus poate să treacă prin organismul omului și să nu observăm… Sunt deja toate studiile făcute… Așa cum trece o gripă simplă, parcă ai avut olecuțită probleme cu nasul, olecuțică ți-o trecut răceala prin tine și tu ai trecut soronavirus. Nici n-ai știut de lucrul ăsta”, spunea Igor Dodon.

Acest gen de declarații a avut efecte în rândul populației. Conform sondajului realizat de comunitatea Watchdog.md, fiecare al treilea cetățean moldovean nu crede în existența COVID-19, considerându-l doar o gripă obișnuită.

Articolul a fost realizat cu sprijinul Sinopsis.info

Ilie Gulca
30/11/2020

Comentarii