Sunt hărțuit de poliție și mi se incriminează o crimă pe care nu am comis-o

Albert Țonu
12/06/2019

De aproape două luni atât eu, cât și membrii familiei mele, suntem hărțuiți de polițiltii de la combaterea crimei organizate. Mi se incriminează că aș fi furat un ceas scump de la un cetățean rus cu o reputație dubioasă, care locuiește în Spania.

Este curios că pretinsa parte vătămată nu s-a adresat autorităților spaniole, în timp ce eu mă aflam pe teritoriul Spaniei. Au asteptat aproape 3 sapramâni ca sa revin acasă, iar denunțătorul m-a urmat.

De atunci soția mea este vizitată permanent fie de polițilti, fie de persoane suspecte. Eu personal am fost amenințat de polițiști că am cineva din conducerea Ministerului de Interne a ordonat ca să mi se intenteze dosar pe numele meu.

Precizez că nu am furat niciun ceas, iar cu denunțătorul mă aflu în relații ostile după ce acesta a refuzat să-mi restituie o datorie de 8 mii de euro. Ulterior am aflat că acesta face parte dintr-o rețea de traficanți. Oare să meargă polițiltii moldoveni mână în mână cu reprezentanții crimei organizate?

 

Notă: sesizarea nu reprezintă un material jurnalistic. Centrul de Investigații Jurnalistice nu este autorul sesizării. Informația reprezintă doar opinia autorului sesizării. În caz de dezacord, persoana vizată este în drept să vină cu o reacție, iar instituția noastră o va publica pe acceași platformă și o va trata în condiții egale.

Alte sesizări pentru

Albert Țonu
12/06/2019

Comentarii