Social

REPORTAJ// Provocările unei sarcini cu gemeni în pandemie, între bucurii, frică, speranță și incertitudini

Autor: Mariana Colun
09/05/2021 6248

Elena Crihan din Chișinău este însărcinată pentru prima oară și în curând urmează să aducă pe lume doi băieți gemeni. A ales să devină mamă în pandemie, într-o perioadă plină de restricții și incertitudine. Elena a trecut prin Covid, a făcut față complicațiilor pe care le-a provocat infecția, dar și-a păstrat optimismul, energia și pofta de viață.

Am amânat de câteva ori interviul pe care îl stabilisem cu Elena Crihan. Prima oară mă anunțase că are febră și urmează să facă un test la Covid. Ulterior, am aflat că a ieșit pozitiv. A doua încercare a fost după ce a fost externată. „Îmi pare rău, trebuie să mă internez din nou”, mi-a zis. Infecția lăsase sechele. Dar să le luăm pe rând.

Vestea despre viitorul copil

Elena și Ion Crihan sunt căsătoriți de trei ani. Decizia de a-și mări familia, spune Elena, s-a maturizat odată cu ei. „A fost o hotărâre cumpătată, pe care am copt-o încetișor. Când ne-am dat seama că e momentul potrivit, nu ne-am pus problema că e o perioadă complicată la nivel financiar, pentru că noi în pandemie timp de jumătate de an ne-am închis în casă, fără nicio sursă de venit. Eram siguri că o să ne descurcăm. Pandemia și planul nostru de a avea copii s-au suprapus, dar nu s-au influențat reciproc”, spune Elena.

Când a văzut două linii pe testul de sarcină, era în culmea fericirii. „Am simțit fiori. A fost un moment tare așteptat. Am început să plâng așa de isteric. Nu mă puteam controla de fericire, plângeam ca un copil. Soțul m-a întrebat dacă plâng de fericire. Bineînțeles că am fost ambii foarte emoționați și fericiți”, își amintește tânăra.

Elena Crihan. Foto: CIJM

Marea surpriză

Pentru că este la prima experiență de maternitate, Elena a decis să se adreseze la un medic încă din primele săptămâni de sarcină, pentru a se asigura că aceasta decurge sănătos.

„Inițial am făcut o ultrasonografie, să confirmăm sarcina. Pentru că prima ecografie era de o calitate mai proastă, am mers la Centrul Diagnostic German pentru o a doua. Medicul m-a întrebat: „Da câți suntem?”... întrebarea vieții mele... Privește atent în monitor și îmi spune că de fapt sunt doi feți. Am rămas șocată. Când ai pe cineva în familie cu gemeni sau dacă îți doreai foarte mult o sarcină gemelară poate e o normalitate, da eu nu am fost omul care și-a dorit vreodată gemeni și a fost un mare șoc. Lacrimi, frică, și fericire, în același timp”, mărturisește femeia.

Pentru că nu planificau să-și dubleze numărul de membri ai familiei într-un timp atât de scurt, soții Crihan au avut nevoie de timp pentru a procesa informația. „Sincer, vreo patru zile în casa noastră nu prea s-a vorbit. Nu pentru că nu eram fericiți, pur și simplu ambii am avut nevoie de răgaz să asimilăm această informație. Este o responsabilitate dublă, da o simți ca de o mie de ori mai mare”, spune Elena.

Controalele medicale în pandemie

Un aspect negativ al pandemiei de coronavirus, spune Elena Crihan, este faptul că nu poți să mergi la controalele medicale însoțit de partener. „Când afli că ești însărcinată, mergi la 10 săptămâni la medicul de familie să te pună la evidență. Eu am avut impresia că medicul meu de familie a încercat cât mai mult să mă protejeze și nu prea m-a chemat la multe întâlniri, numai la alea strict necesare. S-a străduit să mă țină mai departe de spital, pentru că este locul unde riști cel mai ușor să te infectezi”, spune tânăra.

Emoții, frici și provocările unei sarcini în pandemie

Dincolo de restricții și incoveniențe, viitoarea mămică mărturisește că se bucură din plin de această perioadă și se simte minunat. „Eu sunt plină de viață și energică și văd sarcina ca pe o perioadă pozitivă. E un sentiment frumos să fii viitoare mămică. Citeam undeva că din moment ce apare burta, toți oamenii din jurul tău sunt prietenii tăi cei mai buni. Așa e și în realitate. Toți încearcă să-ți apere emoțiile, să te țină într-o bulă, în care să te protejeze, să nu te emoționeze negativ și asta te încarcă pozitiv. 

Sunt bineînțeles și aspecte mai puțin plăcute. Până să fiu gravidă nu știam că în timpul sarcinii ți se schimbă gustul, totul devine amar, mâncarea nu mai are savoare, cel puțin în cazul meu e așa. Dacă anterior erau alimente pe care le mâncam cu bucurie, acum nu mă mai bucur de gustul lor, pentru că sunt amare. 

Foto: Elena Crihan

Pe de altă parte, prioritățile s-au schimbat. Am început să nu dau importanță lucrurilor care îmi fac rău. Informația negativă o asimilez mai ușor și nu prea mă afectează. Eu am un simț al responsabilității dezvoltat, ce ține de job și de obligații și de multe ori tind să mă învinovățesc dacă nu mă ridic la nivelul propriilor așteptări, dar acum nu mai pun atâta presiune pe mine. E o schimbare în creierul meu spre binele copiilor mei și am acceptat-o tare ușor”, povestește viitoarea mămică.

Infectarea cu noul coronavirus

Elena spune că în prima perioadă a sarcinii, i-a fost foarte frică să nu se infecteze cu noul coronavirus. Din această cauză respecta cu rigurozitate toate măsurile de protecție. Nicio pungă nu intra în casa soților Crihan până nu era dezinfectată total. După 20 de săptămâni de sarcină însă, tânăra recunoaște că a încetat să fie la fel de precaută. În luna martie a fost diagnosticată cu Covid-19. 

„Nu am recunoscut primele semne ale Covid-ului, din păcate. Am început să am un disconfort în gât, dar eram sigură că e o simplă răceală. Am început să tușesc un pic, dar nici atunci nu m-am prins că aș putea avea Covid. În momentul în care într-o dimineață m-am dus la birou, am simțit că am febră, am verificat-o și era 37,1. Neînsemnată, dar nefirească pentru mine. Era ora 10 dimineața. Am plecat imediat acasă, să nu-i pun pe ceilalți colegi în pericol. M-am înscris să dau testul. Temperatura nu creștea foarte mult, dar persista și am început să tușesc din ce în ce mai tare. Tusea presupune să te încordezi. E un sentiment așa de neplăcut. E o tuse așa puternică, pe care nu poți să o controlezi și nici nu ai voie să te încordezi, pentru că ai burtică... 

A doua zi testul a venit pozitiv. Nu mă simțeam foarte rău. Ideea să merg la spital nu-mi surâdea deloc, chiar dacă tușeam și aveam un pic de febră. Am început să plâng. Soțul îmi spunea că trebuie să acționăm, să fiu responsabilă și din moment ce am confirmat că sunt bolnavă, trebuie să fiu neapărat monitorizată. Eu aveam impresia că mă simt foarte bine și n-are sens să merg la spital. Mai am și o prietenă foarte bună, care a insistat să fiu sub monitorizarea medicilor și m-a panicat cu o frază: „Elena, ești însărcinată cu DOI, așa că trebuie să fii la un pas de medici, nu acasă”. Când ești bolnav, ai impresia că tu ții sub control situația și când o să fie un pic mai rău, tu ai să simți și imediat o să suni la ambulanță”, râde acum Elena.

„Mașina de ambulanță, ca un tractor vechi”

Pentru că și medicul de familie al Elenei a insistat ca viitoarea mămică să se interneze, tânăra a chemat ambulanța. „Ambulanța a venit, uimitor, în 40 de minute. Multă lume îmi spunea că poate să vină și în șase ore. Probabil faptul că am menționat că sunt însărcinată i-a motivat să vină așa repede. Le-am spus care este starea mea, dar în momentul în care au aflat că așteptăm gemeni nu s-a mai pus întrebarea dacă să rămân sau nu acasă. „Doamnă, luați-vă gentuța și am plecat.” Mi-am dat seama că e o situație mai specială. M-au luat cu ambulanța și m-au transportat la Maternitatea nr. 2. 

Mi s-a părut așa de jalnică experiența cu ambulanța în Moldova. Până atunci, niciodată nu am mai fost dusă cu ambulanța, de asta așteptările mele erau unele, dar realitatea a fost alta. O căruță pur și simplu. Dacă pe din afară arăta ca o ambulanță obișnuită, în interior m-am simțit ca într-un tractor. Totul vibra și scotea niște sunete ciudate. Foarte neplăcut moment”, subliniază femeia.

Timp de nouă zile, Elena a fost internată la maternitatea nr. 2

Condițiile de la spital, jalnice

Toate gravidele diagnosticate cu Covid ajung la Maternitatea nr. 2. Când s-a internat Elena, acolo mai erau 64 de femei însărcinate infectate cu SARS-CoV2. Condițiile de spital nu au bucurat-o deloc pe tânără.

„Condițiile mi s-au părut jalnice. Din câte am observat eu, ca și construcție, Maternitatea nr. 2 este restaurată, dar restaurarea a fost executată foarte prost. Era o singură baie pentru tot coridorul, la 65 de femei. În același timp, bunăoară, la una dintre cabine nu se închidea ușa. Trebuia să intri și să o ții cu mâna. Este foarte trist. Altă cabină avea prea puțin loc între scaunul de wc și ușă. Practic te loveai cu ușa în cap dacă o închideai. Sunt niște lucruri elementare, dar importante”, punctează Elena.

Covid-ul lasă sechele

După nouă zile de spitalizare, a venit testul negativ și tânăra a fost externată. Fericirea însă nu a durat mult, pentru că analizele și ecografia nu mai arătau la fel de bine ca înainte. Covid-ul lăsase sechele.

Fericirea dublă este așteptată în familia Crihan în luna iunie

„După Covid am dat analizele și ficatul meu este foarte afectat, glucoza în sânge este dezechilibrată. O mulțime de lucruri în organism s-au dereglat serios. În același timp, ecografia a arătat că unul dintre feți era mai mic decât al doilea, respectiv medicii și-au făcut griji, care este motivul – unul nu se alimentează suficient sau ei pur și simplu genetic așa sunt dezvoltați. Am fost din nou spitalizată, de această dată la Maternitatea nr. 1. Eu rămăsesem cu sechele după Maternitatea nr. 2 și m-am împotrivit foarte mult să fiu din nou internată, dar am fost plăcut surprinsă să ajung într-un salon decent și bine amenajat. 

Am stat în spital o săptămână, unde am fost monitorizată continuu. Viitorii copii au fost monitorizați în permanență, bătăile inimilor au fost ascultate zilnic, iar când medicii s-au asigurat că sunt în afara oricărui pericol, m-au externat.” 

De la începutul pandemiei, aproape 250.000 de moldoveni au fost infectați cu COVID-19, inclusiv peste 1.000 de femei însărcinate. 

Viitoarele mame și nou-născuții s-au confruntat cu o realitate dură, și nu numai în ceea ce privește măsurile impuse la nivel global, precum carantina și restricțiile de mișcare. Unitățile sanitare făceau cu greu față situației; confruntându-se cu un deficit de medicamente și echipamente de protecție personală. 

În acest context, una dintre cele mai importante, ieftine, și accesibile modalități de a preveni răspândirea virusului rămânea spălatul frecvent pe mâini cu apă și săpun, dezinfectarea suprafețelor și distanța socială. Iată de ce, una dintre primele intervenții întreprinse de UNICEF cu suportul USAID a fost oferirea de consumabile de primă necesitate, produse de igienă și dezinfectanți Centrelor perinatale de nivelul doi și trei, care acoperă circa 80% din nașteri din toata țara.

Femeile au trebuit să aducă pe lume copii într-un cu totul alt context – o lume în care viitoarele mame se tem să meargă la spital pentru că acolo pot contracta noul virus. Înainte de Ziua Mamei, sărbătorită în luna mai în 128 de țări, este un bun prilej să reflectăm despre cât de mult a fost transformată maternitatea sub efectul pandemiei de COVID-19. 

Conform estimărilor, în contextul tensionat al pandemiei de COVID-19, în 2020 în lume urmau să se nască 116 milioane de bebeluși.

Investigaţii din aceeaşi categorie:

Articolul precedent la aceeaşi temă

Articolul următor la aceeaşi temă

Materialele de pe platforma www.anticoruptie.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice. Articolele publicate pe portalul www.anticoruptie.md sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Comentarii