Integritate

Igor Dodon și conexiunea cu pliantele denigratoare în adresa Maiei Sandu

Cum ajung foile volante, editate ilegal, în casele alegătorilor din toate raioanele Republicii Moldova

Pliantele aduse la sediul Uniunii Ofițerilor din Moldova Foto: CIJM
Autor: Victoria Dodon
07/11/2016 80965

În plină campanie electorală pentru alegerea șefului statului, atât în Capitală, cât și în raioane sunt distribuite pliante cu mesaje denigratoare și manipulatorii la adresa candidatei Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu. Foile volante, care avertizează despre o eventuală invazie a refugiaților în Republica Moldova, închiderea grădinițelor, dispariția satelor și „pericolul” homosexualilor, nu conțin informații despre cine le tipărește, în ce tiraj și din ce resurse, fapt care contravine legislației electorale. Inspectoratul General al Poliției susține că investighează cazul. Reporterii Centrului de Investigații Jurnalistice au aflat cine ar fi pus la cale propagarea falsului electoral. De fapt, repartizarea fluturașilor se întâmplă chiar la câțiva pași de MAI, în biroul Uniunii Ofițerilor din Republica Moldova, organizație cu care liderul PSRM Igor Dodon, contracandidatul Maiei Sandu la alegerile prezidențiale, are legături strânse de ani buni.

La sfârșitul lunii octombrie, în preajma primului tur al alegerilor prezidențiale, în Chișinău și în alte localități din țară au fost distribuite pliante care conțin simbolurile Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și numele liderului formațiunii, Maia Sandu, dar care au un conținut denigrator la adresa politicianei. Printre altele, pe foile volante se arată că, dacă ajunge șef al statului, Sandu ar urma să deschidă frontierele pentru zeci de mii de migranți, raioane și sate întregi ar putea să dispară și vor fi închise școli, grădinițe și spitale, iar căsătoriile între persoane de același sex ar urma să fie legalizate. „Maia Sandu va ceda țara devastată refugiaților, homosexualilor și unioniștilor”, se mai spune în pliantele care, bunăoară, au fost împărțite studenților Universității de Stat din Moldova.

Foto: CIJM

Pe fluturaș nu este indicat la comanda cui și când au fost tipărite, denumirea tipografiei care le-a editat sau tirajul, fapt care contravine Codului Electoral:

CODUL ELECTORAL al Republicii Moldova 

Articolul 641. Particularităţile reflectării alegerilor de către mijloacele de informare în masă

(6) Răspunderea pentru conţinutul materialelor electorale publicitare, difuzate sau publicate, o poartă concurentul electoral. Fiecare material publicitar trebuie să includă denumirea concurentului electoral, data tipăririi, tirajul materialului şi denumirea tipografiei care l-a tipărit. Publicitatea electorală contra plată va fi însoţită de genericul „Electorala”.

Maia Sandu a calificat din start informațiile de pe pliante drept falsuri și tentativă de denigrare din partea contracandidaților săi. Mai mult, pe 28 octombrie, reprezentanții PAS au depus o sesizare la Inspectoratul General de Poliție (IGP) prin care au cerut inițierea unei investigații „în vederea identificării celor care au organizat tipărirea, transportarea și distribuirea acestor pliante ilegale, cu pedepsirea lor potrivit rigorilor legale”. Totodată, ei solicită ca organele competente să ia măsuri urgente pentru stoparea distribuirii materialelor.

„La sesizare am anexat două copii ale pliantelor pe care ni le-a adus cineva la sediul partidului. La IGP ne-a primit domnul Cavcaliuc (Gheorghe Cavcaliuc, șef adjunct IGP - n.r.), a dat indicații cuiva din subalternii săi de la sectorul Centru să preia sesizarea noastră. Cererea a fost înregistrată, iar domnul Cavcaliuc i-a transmis subalternului să vină la el ca să-i explice pașii pe care urmează să-i facă în investigarea cazului. De atunci, nu am mai fost contactați referitor la sesizarea depusă”, ne-a spus Dan Perciun, membru al Biroului permanent național al PAS.  

„Poliția trebuie să-și facă treaba”

La o săptămână de la recepționarea sesizării, reprezentanții IGP susțin că nu au dat deocamdată de făptași. „Persoana care a depus această plângere ne-a sesizat asupra faptului precum că pe la Gara de Sud a observat persoane care împart astfel de pliante. Am ieșit la fața locului, nu am depistat nimic, deocamdată rezultate nu avem. Cazul se investighează. Suntem în plină campanie și poate să mai apară vreun pliant mâine-poimâine. După finalizarea tuturor acțiunilor legate de alegeri vom putea lua o decizie legală”, a declarat pentru Centrul de Investigații Jurnalistice Dianu Șavciuc, șeful Secției securitate publică a Inspectoratului de Poliție Centru.

Reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate au informat și Comisia Electorală Centrală despre caz, în aceeași zi de 28 octombrie. Secretarul CEC, Veaceslav Agrigoroaie, ne-a spus însă că nu a recepționat o astfel de scrisoare. „Chestiunile date fac parte din campania electorală. Corectă este ea sau incorectă - să se implice Poliția, să-i rețină pe făptași. CEC nu ar avea de ce să se autosesizeze, pentru că mâine-poimâine ar putea apărea alte pliante, de cealaltă parte a taberei, sau provocatorul ar putea să-și facă singur așa pliante. Poliția trebuie să-și facă treaba”, a adăugat colegul său din Comisie, Iurie Ciocan.

Sediul Uniunii Ofițerilor din bd. Ștefan cel Mare Foto: CIJM

Distribuirea pliantelor, chiar sub nasul MAI

Reporterii Centrului de Investigații Jurnalistice au reușit să afle cine a pus la cale schema și cum materialele cu pricina ajung la casele oamenilor. Se întâmplă chiar în centrul Chișinăului și nu departe de sediul central al Ministerului Afacerilor Interne, pe str. Ștefan cel Mare 142, acolo unde, la etajul doi, se află biroul Uniunii Ofițerilor din Republica Moldova (UORM).

În dimineața zilei de vineri, 3 noiembrie, o nouă partidă de circa 200.000 de pliante a fost adusă la sediul organizației neguvernamentale. Potrivit surselor noastre, de aici, membrii Uniunii - în mare parte pensionari, dar nu numai - le răspândesc în fiecare sector din Capitală. O altă parte din materiale, tipărite atât în limba română, cât și în limba rusă, pleacă în raioane, unde Uniunea Ofițerilor are câte o reprezentanță. 

Nu am reușit să aflăm unde au fost tipărite foile volante, dar un expert în domeniu susține că e vorba de o simplă imprimantă. „Analizând calitatea tiparului, deducem că ele au fost scoase la imprimantă. Mai exact, la diferite imprimante, pentru că în cazul variantei în limba rusă - culorile sunt unele, iar la varianta în limba română - altele, respectiv cerneala diferă”, argumentează Veaceslav Dreglea, director comercial al unei tipografii din Capitală. 

Pachetele cu pliantele denigratoare, aduse la sediul Uniunii Ofițerilor. În imagini apare inclusiv drapelul UORM și portretele mai multor ofițeri, afișate pe pereții biroului:

O înregistrare audio care a intrat în posesia noastră, dar pe care nu o publicăm din motive de siguranță, confirmă faptul că mai mulți membri ai Uniunii discută între ei cum să repartizeze în continuare buletinele proaspăt venite de la tipar, dar și cât de important este ca lumea să iasă la vot pe 13 noiembrie. „Stând acasă, nu vei câștiga nimic. Mergi și votează!”, spune unul dintre ei. „Eu le-am spus alor mei din raion: «Dacă nu-l votați pe Dodon, nu mai calc aici, la voi»”, comentează altul. „Câte trebuie, atâtea luăm. Câte pot duce mâinile. Dacă nu ajung, mai dăm”, nu întârzie o altă replică.

Din discuție mai aflăm că cineva îi îndeamnă pe vorbitori să nu facă agitație electorală, pentru că nu ar ține de ceea cu ce se ocupă organizația.

Foto: CIJM

- Vi le întorc, poftim.

- De ce?

- Nu vă ocupați cu politica! Nu suntem o organizație politică!

- Păi astea nu sunt politică.

- De ce atunci este despre Maia Sandu?

- Păi este împotriva Maiei Sandu! (...) Este exact despre ceea ce promovează ea.

- Noi nu ne ocupă cu de astea!

 

 

Am mers la Uniunea Ofițerilor ca să cerem niște pliante sub pretextul de a le împărți studenților. Bărbatul din birou ne-a ajutat fără nicio ezitare. „Luați câte aveți nevoie. A apărut o personalitate marcantă la noi: nicăieri nu lucrează și acum vrea să se facă președintă. Luați și de-al doilea fel, ele vin împreună”, ne-a spus el, făcând aluzie la Maia Sandu. 

UORM este o organizație voluntară, fondată în iulie 1999, și din care fac parte militari și ofițeri atât în serviciu, cât și în rezervă sau în retragere, din diferite structuri de apărare: Armata Națională, MAI, SIS, care au servit frontiera, carabinieri, marinari etc. Asociația are reprezentanțe în toate raioanele țării și în fiecare sector din Capitală. Potrivit datelor de pe site-ul organizației, la ora actuală, Uniunea are membri circa 4.500 de ofițeri, inclusiv șase deputați din Parlament și 103 consilieri în autoritățile publice locale. Cotizația de membru este de 50 de lei lunar.

Victor Gaiciuc Foto: ofiterii.md

Președinte al UORM este generalul de brigadă Victor Gaiciuc, care i-a luat locul lui Vadim Mișin, ex-deputat și fost lider al partidului Renașterea. Gaiciuc a ocupat fotoliul de ministru al Apărării între 2001 și 2004, în componența Guvernului Tarlev, și a fost demis prin decret prezidențial ca urmare a unui scandal legat de sustragerea ilegală din depozitele Armatei Naționale a unui lot de arme. La scurt timp, militarul a fost numit Ambasador al Republicii Moldova în Regatul Belgiei și reprezentant al Moldovei la NATO. Actualmente, el este administrator al companiei de asigurări Acord Grup. Societatea pe acțiuni a fost fondată în 2002 și are un capital social de 37 de milioane de lei. Totodată, în aprilie 2015, Gaiciuc a devenit președinte al consiliului Biroului Național al Asiguratorilor de Autovehicule din Moldova (BNAA).

Secretar al UORM este colonelul Alexandru Maliuga. Potrivit surselor noastre, anume el ar fi responsabil de repartizarea pliantelor, fiind cel care dă telefoane în regiuni și verifică cum decurge procesul.

Socialistul Dodon, prieten vechi al ofițerilor și veteranilor

Igor Dodon sprijină Uniunea de mulți ani, inclusiv financiar. Mai mult, socialistul este nașul de cununie al fiului mai mic al lui Victor Gaiciuc, Sergiu Gaiciuc. Tânărul a jucat nunta în septembrie 2011, iar presa scria atunci că familia Dodon a jucat rolul de nași pentru a patra oară. Potrivit Ziarului de Gardă, mireasa, Ina Ceban, este fiica unei vân­ză­toa­re stra­da­le din „afa­ce­rea cu aurul”, reţi­nu­tă de mai mul­te ori de poli­ţi­ş­tii sub aco­pe­ri­re de la Misiu­ni Spe­ci­a­le. Liderul PSRM a recunoscut atunci gradul de rudenie cu Victor Gaiciuc.

De altfel, Igor Dodon nu ascunde nici legătura strânsă pe care o are cu membrii UORM, fiind prezent la numeroase evenimente organizate de aceștia. Pe 23 februarie 2016, la adunarea consacrată Zilei veteranilor forțelor armate și ai organelor de drept, politicianul a împărțit flori celor care au slujit patriei și a ținut un discurs de la tribună. Victor Gaiciuc, la rându-i, i-a mulțumit lui Dodon pentru că a contribuit la organizarea evenimentului festiv. 

Igor Dodon alături de Victor Gaiciuc (1), ținând un discurs și împărțind flori de Ziua Veteranilor Foto: ofiterii.md

 

La o altă întrunire de la mijlocul lunii septembrie, dedicată celor 25 de ani de Independență ai Republicii Moldova, membrii Uniunii au semnat o declarație în care îndeamnă cetățenii să voteze la alegeri pentru un președinte care condamnă unionismul și promovează suveranitatea țării. „Avem nevoie de un preşedinte care va apăra statalitatea moldovenească şi religia ortodoxă, care va restabili relaţiile prieteneşti cu partenerul nostru strategic - Federaţia Rusă”, se spune în declarație. „Doar datorită eforturilor lui Igor Dodon și ale partidului în general, nouă ne-a reușit până acum să acordăm sprijin financiar și să desfășurăm evenimente legate de educația militară și patriotică”, a comentat de această dată Victor Gaiciuc. Și aici liderul PSRM a fost prezent:

Sursa video: youtube.com/Uniunea Ofițerilor din Republica Moldova

Același mesaj de susținere a candidatului socialiștilor la alegerile prezidențiale din acest an se regăsește într-o altă postare de pe site-ul UORM, de această dată din partea Mișcării Populare „Salvați Moldova”. „El este un patriot și singurul politician care pledează pentru suveranitatea, neutralitatea și integritatea Moldovei. Facem apel la alegătorii țării, partide și mișcările sociale, să renunțe la ambițiile lor și să voteze cu inima. Nu atât pentru Igor Dodon, cât pentru Moldova, viitorul și integritatea acesteia”, se spune în postarea publicată pe 24 octombrie, cu o săptămână înainte de primul tur al alegerilor.

Orice implicare - negată

Președintele Uniunii Ofițerilor neagă că prin intermediul organizației pe care o conduce s-ar răspândi astfel de pliante. „Nu am idee despre ce vorbiți. Noi suntem o organizație obștească. Dacă cineva s-a angajat personal și este de părerea cuiva, nu-i pot interzice, dar noi nu avem nici pliante, nici tipografie”, ne-a declarat Victor Gaiciuc. 

Liderul PSRM la fel a dat de înțeles că nu are vreo legătură cu tipărirea foilor volante în cauză. „Pe pliantele repartizate de PSRM sunt indicate datele de tipar și că sunt în cadrul campaniei electorale”, a spus Igor Dodon. Întrebat despre legătura cu Uniunea Ofițerilor, candidatul la funcția de șef al statului a refuzat să comenteze. 

De cealaltă parte, Maia Sandu susține că lipsa de reacție din partea IGP denotă „încă o dată că instituțiile statului sunt în comă profundă”. „Dacă probele vor fi concludente, vom sesiza CEC-ul și organele de drept. Deși nu ne facem iluzii - știm, din păcate, că aceste instituții sunt captive și nu acționează independent. E grăitor faptul că un reporter de investigație a reușit ceea ce nu a reușit să facă toată poliția din Moldova timp de zece zile. Cu privire la implicarea lui Dodon în această schemă - noi am presupus că acesta are o legătură cu publicațiile respective, însă nu am avut dovezi. Dar stilul poate fi recunoscut de la o poștă, odată ce oponentul meu a ales ca strategie de campanie doar minciuna și jocul murdar”, a comentat lidera PAS. 

Denigrarea, instrument utilizat pe larg de socialiști în campaniile electorale

Informații manipulatorii din ziarul „Socialiștii” 

Mesajele manipulatorii cu privire la „invazia imigranților”, închiderea școlilor, unirea cu România sau legalizarea mariajelor dintre persoanele de același sex sunt promovate intensiv și de instituțiile media afiliate lui Igor Dodon. Bunăoară, falsurilor electorale le sunt dedicate pagini întregi din ziarul „Socialiștii”, editat în limba rusă. Un titlu dintr-o ediție recentă a gazetei spune că „Voronin a dat de înțeles că Maia Sandu are o orientare sexuală netradițională”, în altul fiind abordată problema refugiaților - „Scandalul se întețește”. Mai nou, insti­tu­ți­i­le media afiliate PSRM medi­a­ti­zea­ză un video în care niște stu­den­ți sirie­ni de la Uni­ver­si­ta­tea de Medi­ci­nă și Far­ma­cie „Nico­lae Tes­te­mița­nu”  își decla­ră sus­ți­ne­rea pen­tru Maia San­du și spun că și-ar dori ca în Mol­do­va să ajun­gă cât mai mul­ți sirie­ni.

Potrivit rapoartelor financiare prezentate la CEC, candidatul Igor Dodon a cheltuit în patru săptămâni de campanie (30 septembrie - 28 octombrie) 779.197 lei pentru publicarea materialelor în ziarul „Socialiștii”, ceea ce depășește 50% din suma totală cheltuită de candidat pentru publicitate în presa scrisă (aproape 1,3 milioane lei). Alte peste 260.000 de lei l-au costat flyerele editate în aceeași perioadă de timp. 

Ziarul de Gardă notează, într-un articol recent, că Dodon a folosit falsuri electorale în mai multe campanii în care a participat în ultimii ani, cu scopul de a câștiga scrutinele. 

În timpul luptei pentru șefia Capitalei, în anul 2011, Igor Dodon l-a acu­zat pe con­tra­can­di­da­tul său, Dorin Chir­toa­că, că ar fi cum­pă­rat cele 102 tro­lei­bu­ze din Bela­rus prin inter­me­di­ul unei fir­me din Româ­nia și că a pre­ju­di­ci­at astfel buge­tul muni­ci­pal cu pes­te 2 mili­oa­ne de euro. Dodon a pre­zen­tat ca dova­dă în spri­ji­nul afir­ma­ți­i­lor sale niș­te extra­se din Moni­to­rul Ofi­ci­al (MO) al Româ­ni­ei. Ulterior, el a recunoscut că ace­le pagi­ni au fost fal­si­fi­ca­te, însă a dat vina pe cole­gii săi de par­tid. Chir­toa­că l-a acțio­nat în jude­ca­tă pe Igor Dodon pen­tru „apă­ra­rea onoa­rei, dem­ni­tă­ții și repu­ta­ți­ei pro­fe­sio­na­le”. Dosarul nu are nici până astăzi o finalitate, potrivit jurnaliștilor. 

Ei amintesc că, alegerile locale din acel an au fost pre­ce­da­te și de deni­gra­rea unor con­cu­ren­ți elec­to­ra­li, în spe­cial a lui Dorin Chir­toa­că, prin tipă­ri­rea și răs­pân­di­rea copi­i­lor fal­si­fi­ca­te ale unor zia­re națio­na­le pre­cum Zia­rul de Gar­dă și  Tim­pul.

Pretinse ilegalități legate de achiziționarea troleibuzelor au fost invocate și la localele din 2015, când din partea PSRM la funcția de primar al Capitalei candida Zinaida Greceanâi. Socialiștii susțineau că Dorin Chir­toa­că, pri­mar în exer­ci­țiu și can­di­dat pen­tru un nou man­dat, a cum­pă­rat mijloacele de transport din Bela­rus la un preț exa­ge­rat, în timp ce tro­lei­bu­ze­le mar­ca Sko­da din Cehia ar fi avut un preț mai bun. Și de această dată, informațiile s-au dovedit a fi neadevărate. 

Investigația a fost realizată în cadrul proiectului „Shining a light on electoral transparency in Moldova”, desfășurat de Centrul de Investigații Jurnalistice, cu suportul Freedom House.

Investigaţii din aceeaşi categorie:

Articolul precedent la aceeaşi temă

Articolul următor la aceeaşi temă

Materialele de pe platforma www.anticoruptie.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice. Articolele publicate pe portalul www.anticoruptie.md sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Comentarii