Integritate

Afacere ascunsă: cumetrii, nunți și parastase în casa primarului din Durlești

Foto:CIJM; Facebook.com
Autor: Elena Moldoveanu
22/04/2016 21728

Primarul orașului Durlești, Eleonora Șaran,  își dă casa în arendă pentru mese de pomenire și petreceri, și nu pe degeaba, ci pe bani. Funcționara nu pomenește nimic despre acest „business” în declarația sa de avere.  „Eu mă ocup, susțin afacerea să nu se piardă,  pentru că în orice moment pot reveni la această afacere”, se justifică Eleonora Șaran. Edilul se laudă că are mai multe case și terenuri, dar și un Mercedes pe care l-a cumpărat anul trecut, în timp ce era funcționară. Se plimbă însă cu un SUV, pe care nu îl arată în declarație.

Cazul a ajuns în atenția noastră după ce pe Harta Corupției a fost plasată o sesizare.

Dă petreceri pe bani în propria casă

O zi de naștere organizată în una dintre casele primarului din Durlești costă 350 de lei de persoană. Programarea se face din timp. Cel puțin așa spune persoana care răspunde la numărul de telefon (078247333) afișat pe poarta locuinței din str. Calea Unirii. Casa aparține, potrivit actelor de la Cadastru, Eleonorei Șaran și soțului ei, Eugeniu.

-Bună ziua, vreau să organizez o zi de naștere la 14 mai... Este posibil? Cât m-ar costa?

-350 de lei.

AUDIO // Discuție la telefon pentru programarea unei petreceri

Numărul de telefon la care am sunat îi aparține primarului Eleonora Șaran. Celălalt număr afișat pe aceeași poartă este al soțului ei.

AUDIO // Discuție la telefon cu soțul Eleonorei Șaran, apoi cu primarul

Casa primarului din Durlești, în care se organizează ceremonii, și cele două numere de telefon afișate pe poartă

Primarul recunoaște că se ocupă personal de afacere: „Corect, numai eu și soțul răspundem la telefon(…) Eu am răspuns la telefon pentru că numărul meu este afișat acolo, acolo scrie că dăm în chirie, ocazional. Pentru mine contează foarte mult ca imobilului acesta să nu i se ducă o reclamă proastă(...) Eu mă ocup, susțin afacerea să nu se piardă, să nu se ducă, pentru că în orice moment pot reveni la această afacere”.

Vecinii confirmă că la „casa primăriței”  au loc tot felul de ceremonii, dar mai ales parastase, pentru că imobilul se află lângă cimitir. „Aproape în fiecare zi se organizează mese de pomenire,  dar se fac și zile de naștere. Aici, la biserică s-a făcut un local și tot sunt organizate mese de pomenire, dar fără bani, însă la casa primăriței e cu bani. La localul de la biserică poți veni cu mâncarea de acasă, dar la casa primăriței nu se poate, acolo e totul al lor. Petrecerile se dau la etajul 2, chiar ieri ( n.r.-10 aprilie 2016) a fost una”, precizează unul dintre vecinii Eleonorei Șaran.

Biserica i-a devenit concurent

Biserica „Sf.Nicolae” îi strică primarului toată afacerea. Anul trecut, pe teritoriul cimitirului a fost construită o sală specială pentru mesele de pomenire, unde prețurile sunt de două ori mai mici decât în „localul primăriței”, ne spun femeile care se ocupă de treburile bisericii. La fel, soția preotului afirmă că chiar ea a fost invitată la una dintre mesele organizate, în luna ianuarie, în casa Eleonorei Șaran: „Am fost acolo, clar că sala arată mai de lux decât aici (n.r.- sala bisericii), pentru că acolo se fac și cumetrii, dar noi organizăm numai mese de pomenire. La noi dacă lumea nu vine cu mâncare de acasă, atunci o comandăm de la restaurant. La casa primarului au ospătărie și fac mâncarea pe loc, îmi amintesc că atunci când am fost era și un chelner care ne servea. Dar nu ne face concurență, pentru că noi avem clienții noștri, ea își are clienții ei. Nu am avut conflicte cu ei. ”

Edilul din Durlești nu neagă faptul că la casa pe care o dă în chirie se pregătesc bucate: „ Nu suntem din pădure, e casă de locuit, evident că este bucătărie”.

Locuința primarului de pe str Calea Unirii, unde sunt organizate nunți, cumetrii sau parastase

Firma a fost lichidată, dar afacerea stă pe picioare

În anul 2012, șoțul Eleonorei Șaran și-a deschis o firmă - „Casa Unirii”SRL, înregistrată la domiciului familiei pe str. Calea Unirii, or. Durlești. Potrivit informației de la Camera Înregistrării de Stat, întreprinderea avea dreptul să închirieze imobile, să producă pâine, să comercializeze produse alimentare etc. Afacerea însă s-a închis în luna septembrie 2015, la doar câteva luni după ce Șaran a devenit primar.  Motivul invocat oficial era că „persoana juridică nu mai este activă”. Edilul susține însă că a renunțat la firmă pentru că nu mai avea timp să se ocupe de ea.

Legea interzice să faci local acasă

Solicitați de reporterul Centrului de Investigații Jurnalistice, responsabilii de la Centrul Național de Sănătate Publică afirmă că legea nu permite ca într-o casă de locuit să fie amenajate săli unde se servește publicului mâncare sau băutură. Potrivit lor, localurile pot fi organizate doar în încăperi nelocuite, iar pentru funcționarea lor se emit autorizații sanitare și veterinare, precum și avize antiincendiare. Potrivit actelor de la Cadastru, imobilul din str. Calea Unirii este casă de locuit individuală, ceea ce înseamnă că locuința nu poate fi dată în arendă pentru ceremonii.

Primarul: „Eu fac contract pentru nunți și cumetrii cu persoană fizică”

Eleonora Șaran neagă acuzațiile și spune că de fapt dă imobilul în chirie. „Eu nu am afacere, eu am imobil pe care îl dau în chirie ocazional, acum nu prea am timp să mă ocup de el”, a fost prima reacție a primarului când am întrebat-o de ce și-a deschis un local de petreceri acasă. Ea susține că veniturile pe care le obține de pe urma dării în arendă a casei sale ar fi legale, întrucât ar plăti statului o parte din sumă. La început, Șaran ne-a declarat că ar achita 10 la sută din venit, apoi a scăzut contribuția la jumătate. Ne-a promis că ne va arăta contractele încheiate, precum și avizele sanitare, însă nu ne-a mai contactat. Ea a refuzat să spună cui dă spațiul în chirie și din ce an face acest lucru. Deși recunoaște că are venituri din închirierea casei, acestea nu sunt reflectate în niciun fel în declarația de avere.

AUDIO // Ce spune primarul Eleonora Șaran

Și-a cumpărat Mercedes, în timp ce lucra la Primărie

În ciuda faptului că anul trecut nu a avut decât salariu de funcționar public, Eleonora Șaran și-a cumpărat un Mercedes produs în anul 2009, valoarea căruia s-ar ridica, potrivit declarației de avere a funcționarei, la 140 000 de lei.  Pe piața auto prețurile pentru astfel de mașini ajung la cel puțin 300 000 de lei. 

FOTO: CIJM Mercedesul pe care l-a cumpărat Eleonora Șaran în anul în care a devenit primar

Mercedesul, însă, nu este singura mașină a familiei. Primarul a evitat să declare un alt automobil cu numere de înmatriculare străine, cu care se plimbă aproape zi de zi, o Mazda Tribute (SUV), cu care vine și la serviciu.

Foto: CIJM Mașina cu care circulă primarul din Durlești, dar care nu e arătată în declarația de avere

Potrivit declarației pentru 2012, Eleonora Șaran avea și un Ford, anul fabricației 2003, pe care l-a cumpărat în 2011 și care, potrivit ei, valora 10 000 de euro. Nu este clar ce s-a întâmplat cu acest automobil, asta deoarece în declarațiile de avere depuse ulterior nu este indicat  vreun venit obținut de pe urma vânzării acestuia.

Și-a dat în exploatare casele de lux fiind viceprimar

În anul 2012, Eleonora Șaran s-a pricopsit cu doua locuințe de lux,  în timp ce era viceprimar la Durlești. Atunci, casele de pe str. Decebal și cea de pe str. Calea Unirii au fost date în folosință. În același an, ea arăta în declarație un salariu de 42463 lei, care era singurul venit al familiei sale. Imobilele au o suprafață de 214 m.p. și, respectiv, 341 m.p.,  și sunt evaluate de către Î.S. „Cadastru” la aproape 600 000 lei și 784 000 lei.

Foto: CIJM Casa de pe str. Decebal, în care locuiește primarul din Durlești

Totodată, ea arată în declarație că deține cinci terenuri în Durlești, cu o suprafață totală de peste jumătate de hectar, pe care le-a dobândit între anii 1999 și 2009. De remarcat că pe trei dintre acestea pot fi înălțate construcții capitale.

Primarul: „Am mai multe case pentru că am muncit mult”

Eleonora Șaran susține că și-a construit casele din banii câștigați peste hotare, unde a muncit mai mulți ani la rând. „Eu am mai multe case - am casa părinților mei, casa soțului meu, casa mea și averea pe care am dobândit-o legal, muncind. Eu am muncit foarte mult la viața mea. Am lucrat 12 ani în Irlanda, și 14 ani soțul meu a fost acolo. Și tot ce am se justifică”.

Foto: CIJM Casa de pe str. 27 august din Durlești, al cărui proprietar este tatăl Eleonorei Șaran, unde aceasta își are viza de reședință și despre care spune că-i aparține

Nici veniturile soțului nu se regăsesc în vreo declarație a primarului, chiar dacă acesta tot aduce bani în casă. „Soțul meu lucrează ocazional - pleacă în Irlanda, vine, pleacă în România, vine”, spune Șaran. Anul trecut, potrivit declarației, edilul a avut o retribuție anuală în mărime de 73 662 lei - singurul venit din care a trăit familia primarului.

Chemată în judecată pentru o „datorie de lux”

În anul 2014, Eleonora Șaran a fost chemată în judecată pentru o „datorie” de peste 4 mii de dolari. Firma „Poșeta de Lux” pretinde că i-a dus acasă un set de mobilă, iar edilul ar fi uitat să-i plătească.  Șaran a pierdut procesul în prima instanță, dar a atacat cu apel. În luna februarie 2016, Curtea de Apel i-a admis cererea pe motiv că aceasta nu a fost citată legal, așa că dosarul a făcut cale întoarsă la Judecătoria sect. Buiucani al Capitalei. Eleonora Șaran susține că acțiunea ar fi nefondată, întrucât firma nu i-ar fi adus mobila. Ea spune că a prierdut procesul pentru că nu ar fi știut că-i chemată în judecată.

Ce spun experții

Foto: europalibera.org

Vicepreşedinta Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției, Mariana Kalughin, subliniază că integritatea este valoarea de bază care ar trebui să ghideze aleşii locali în exerciţiul mandatului. „Evident, primarii trebuie să se conformeze exigenţelor legale care au menirea să asigure integritatea în serviciul public, inclusiv prevederile ce ţin de declararea veniturilor şi proprietăţii În opinia mea, cazul relevat ar trebui să ajungă în vizorul CNI, dar şi în vizorul Procuraturii. Ar fi important un control riguros din partea autorităţilor în partea ce ţine de eventuala constatare a diferenţei vădite între veniturile obţinute şi proprietăţile deţinute de către demnitar, dar şi în partea ce ţine de eventualul fals în declaraţii ale acestuia”, spune în concluzie experta anticorupție. 

 

Investigaţia a fost realizată în cadrul Campaniei „Jurnalişti pentru integritate în serviciul public”, desfăşurată de Centrul de Investigaţii Jurnalistice cu suportul Programului Bună Guvernare al Fundaţiei Soros Moldova. Instituţia finanţatoare nu influenţează în niciun fel subiectul şi conţinutul investigaţiilor publicate.

 

Investigaţii din aceeaşi categorie:

Articolul precedent la aceeaşi temă

Articolul următor la aceeaşi temă

Materialele de pe platforma www.anticoruptie.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice. Articolele publicate pe portalul www.anticoruptie.md sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Comentarii