Achiziţii publice

Licitații interminabile, care îngroapă din fașă un proiect de opt milioane

Foto: CIJM
Autor: Natalia Porubin, Elena Moldoveanu
05/09/2016 5231

Locuitorii din două sate din raionul Strășeni riscă să piardă un proiect de opt milioane de lei, bani cu care urma să fie construit un apeduct. Licitația pentru selectarea firmei, care va face lucrările, a fost organizată deja de patru ori, fiind contestată de fiecare dată de mai mulți agenți economici. Aceștia nu sunt de acord că au fost descalificați pentru că au prețuri mai mici decât valoarea proiectului. La rândul lor, membrii grupului de achiziții spun că legea nu le permite participanților la licitație să scadă radical sumele indicate de proiectanți. Procesul ar putea fi tărăgănat și mai mult din cauza că, din luna mai, contestațiile sunt examinate în instanțele de judecată, după ce a intrat în vigoare o nouă lege cu privire la achizițiile publice.

Investigația a fost realizată în baza unei sesizări pe Harta Corupției.

„Dacă nu reușim să alegem agentul economic, pierdem proiectul”

Panou afișat în fața sediului Primăriei din com. Ghelăuza, Strășeni   Foto: CIJM

Satele Ghelăuza și Saca numără împreună cel mult 1300 de locuitori. Fântânile sunt o raritate aici, iar cele care există nu au suficientă apă, ne spune primarul Nicoleta Malai. Așa că primăria a decis să înainteze un proiect pentru construcția unui apeduct. Banii, 8,2 milioane de lei, au venit din partea Fondului Ecologic.  

Proiectul a fost aprobat în luna noiembrie anul trecut și prevede construirea unei conducte de aprovizionare cu apă, cu lungimea de 11 kilometri, care să conecteze cele două localități la rețeaua din satul Micăuți, Strășeni.

Prima tranșă, de 2 milioane de lei, a fost acordată imediat ce proiectul a fost aprobat, iar de atunci  comisia de licitație încearcă, fără succes, să selecteze antreprenorul care va efectua lucrările.

Nicoleta Malai spune că dacă agentul economic nu va fi ales până în luna noiembrie, localitatea va pierde proiectul, asta deoarece contractul cu Fondul Ecologic a fost încheiat pentru un an, perioadă în care lucrările trebuiau începute.

Toate licitațiile, contestate

Ultima licitație a avut loc la începutul lunii august, iar în competiție s-au înscris șapte participanți. În final, comisia a selectat firma „Tvarița-Transgaz”SRL, motivând că aceasta a venit cu cea mai bună ofertă – aproape 7 milioane de lei cu tot cu TVA, și care trebuia să înceapă imediat lucrările. Potrivit contractului, apeductul urmează să fie construit timp de trei luni.

 

DOC//Hotărârea grupului de lucru cu privire la adjudecarea lucrărilor pentru aprovizionarea cu apă potabilă a com. Ghelăuza

Însă, rezultatele licitației au fost contestate de către trei participanți, care consideră că au fost descalificați pe nedrept.  La rândul său, primarul crede că ar exista o înțelegere între acestea, iar în spatele lor ar sta firma ,,Darnic-Gaz", cu care primăria a avut în trecut niște neînțelegeri. Nicoleta Malai susține că aceasta, prin intermediul firmei „AM-Sisteme”, care îl are ca fondator pe Andrei Mereacre, fiul șefului de la  ,,Darnic-Gaz", a făcut în urmă cu doi ani lucrări de renovare a rețelei de canalizare și apă în clădirea grădiniței, iar peste un an, când aceasta s-a defectat, s-ar fi depistat că, de fapt, țevile nici nu fuseseră înlocuite. Potrivit contractului, lucrările aveau o perioadă de garanție de cinci ani.

„Am început să săpăm ca să căutăm problema și am descoperit că nicio țeavă nu fusese înlocuită, erau cele vechi”, precizează edilul din Ghelăuza.

„Nu știu de ce am fost considerați vinovați”

Directorul SRL „AM-Sisteme” susține că firma sa a făcut toate lucrările așa cum prevede contractul. Pentru detalii, acesta ne-a trimis la tatăl său Filaret Mereacre, directorul S.A. „Darnic-Gaz”. Acesta consideră că primăria, din cauza problemei cu canalizarea,  i-ar pune acum piedici la achiziția cu apeductul. „Cu fostul primar am făcut oleacă de reparație la sistemul de canalizare. Acolo a fost școală și s-au pus niște pereți, pentru grădiniță, s-a pus sistemă de canalizare și noi am făcut lucrările.Tot ce era scris în caietul de sarcini noi am îndeplinit”, menționează Mereacre.

Acesta susține că atunci când a apărut problema cu rețeaua de canalizare, firma s-ar fi oferit să înlăture neajunsurile fără plată, dar așa și nu a fost „iertată”. „Doamna primar nu știu de ce a considerat că noi am fost vinovați când s-a reparat rețeaua de canalizare la grădiniță. Nu înțeleg de ce vrea să mă facă dușmanul satului. Mă acuză de toate relele. Eu dimpotrivă tot timpul am vrut să fac bine pentru sat. Problema apăruse la sistemul vechi de canalizare, sovietic. I-am explicat doamnei să se uite în caietul de sarcini ce am făcut. Noi trebuia să reparăm numai la etajul întâi, iar problema apăruse la nivelul doi”, precizează directorul firmei.

Acesta susține că atunci a fost schimbată parțial rețeaua de canalizare, întrucât primăria nu avusese suficienți bani pentru toate lucrările. În actul de recepționare a lucrărilor se arată că „în locul îmbinării conductelor și instalațiilor nu s-au observat scurgeri și că sistema de canalizare și apă caldă și rece funcționează corespunzător”.  Fostul primar, care a făcut parte din comisia de recepționare a decedat recent, iar fosta șefă a grădiniței, care la fel și-a pus semnătură precum că lucrările corespund calității, a plecat în România.

DOC// Actul de recepționarea a lucrărilor la grădiniță

„Aici era dezastru”

În curtea grădiniței zac și acum bucăți din țevile ruginite care au fost scoase atunci când s-a depistat că rețeaua veche de canalizare nu fusese schimbată. Liubov Baciu, care în prezent deține funcția de directoare a instituției preșcolare, susține că lucrările s-au făcut de mântuială, iar dovezile ar fi pe față. „Au făcut numai la exterior lucrări. În interior nu au schimbat țevile de tot. Problema canalizării a fost din start. Noi când am început lucrul, destupam câte o țeavă afundată, care funcționa vreo 2-3 săptămâni, apoi iarăși apăreau probleme”, povestește șefa grădiniței.

Aceasta afirmă că primele semne de îngrijorare au apărut atunci când țevile „au explodat” în sălile de baie. Când s-au făcut săpăturile ca să se vadă unde e defecțiunea, s-a depistat că țevile nu au fost schimbate deloc, afirmă directoarea:  „Aici era dezastru, prin găurile acestea venea murdărie, erau musculițe”.

La rândul său, edilul ne face un tur prin sediul unde urmează să se mute primăria și unde aceeași firmă ar fi făcut lucrări de tencuială a pereților, având un alt contract, de mică valoare.  „Iată, cad bucăți din toți pereții,  plesnește varul. Ca să facem din nou o reparație, e nevoie de bani”, ne arată Nicoleta Malai. La rândul său, directorul S.A. „Darnic-Gaz” susține că toate lucrările pe care le-a avut firma sa au fost făcute conform prevederilor din contractele cu primăria. 

DOC// Contractul pentru reparația la blocurile sanitare semnat de către primărie cu SRL „AM-Sisteme”

„Prețuri exagerat de mici: este imposibil să fie 20 de lei tona de nisip”

În luna februarie 2016, firma „Darnic-Gaz” a participat deja la licitația anunțată de primărie cu privire la construirea apeductului, însă nemulțumirea a apărut după ce s-a văzut dată la o parte, chiar dacă, în opinia sa, venise cu cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic. La rândul său, primarul din Ghelăuza afirmă că valoarea ofertei acestui agent economic este mai mică cu l5% decât valoarea estimativă a lucrărilor. În același timp, firma a propus o garanție de bună execuție de doar 1 % din suma lucrărilor, pe când primăria solicitase ca acest procent să fie de 5 la sută.  

„La p. 6.3.5 a documentelor de licitație se specifică faptul că cuantumul garanției de bună execuție este de 5 % din valoarea contractului de lucrări. Astfel, ofertantul a incălcat un element principal al viitorului contract de achiziție, iar explicațiile prezentate în acest sens sunt neintemeiate.”, se arată în decizia Agenției Achiziii Publice referitor la contestarea licitației din 15 februarie organizată de primăria Ghelăuza.

Nicoleta Malai, primarul com. Ghelăuza

Primarul spune că a pus-o în gardă prețul exagerat de mic comparativ cu valoarea estimativă a proiectului.  „La prima licitație Darnic-Gaz a venit cu o ofertă de patru milioane de lei, pe când valoarea estimativă a proiectului e de peste 7 milioane fără TVA.  Potrivit Legii cu privire la achizițile publice, costul propus poate fi mai mic cu cel mult 15-20 la sută față de această valoare”, susține Nicoleta Malai.

Primarul afirmă că a solicitat o scrisoare de justificare a prețurilor, dar nu a mai primit-o: „Am examinat caietul de sarcini și am văzut că erau date eronate acolo. La anumite rubrici  de cheltuieli era indicată suma zero lei. Este imposibil să fie 20 de lei tona de nisip, sau 30 de lei – costul  pentru câteva zeci de metri de săpături”.

„Voi contesta până se va respecta legea”

De atunci S.A.„Darnic-Gaz” a contestat, de rând cu alți agenți economici nemulțumiți, toate cele patru licitații pentru apeduct. „Prima dată noi am venit cu cel mai mic preț, dar ni s-a spus că nu-i normal să fie mai mic de 15%… Dvs îmi propuneți să pun prețuri din pod? Noi când facem devizul reieșim din materialele și utilajul pe care le avem, salariul pe care îl dăm și punem un câștig de 10-15%, dar nu 100%. Dacă cineva consideră că trebuie să fie cu firmele celea cu prețurile mari, atunci de ce s-a mai făcut legea despre achizițiile publice?”,  se arată nedumerit șeful firmei.

El spune că a doua oară nu a mai venit cu un preț la fel de mic, întrucât s-a schimbat și caietul de sarcini, însă de această dată a fost descalificat: „Și atunci am cerut o explicație. Vreo trei firme am fost descalificate. Suntem patru firme cu un preț mai jos, dar mereu  se caută motive”.

El crede că firma sa nu are trecere la proiectele făcute din banii statului pentru că nu ar fi afiliată vreunui partid. „Eu nu numai la primăria asta nu am trecere. Firma care de 20 de ani lucrează pe piață, cu 60 de muncitori, care plătește oficial impozite, nu are trecere la nicio licitație. La noi nu ai dreptul acum să lucrezi. Acum au trecere numai firmele care sunt în anumite partide, firme ale deputaților, dar așa firme ca ale noastre nu au trecere”, adaugă Mereacre.

„Statul are de pierdut că nu acceptă oferte sub 15% din valoarea proiectului”

Agentul economic susține că în toată această poveste de vină ar fi cel care face devizul de cheltuieli pentru autoritatea contractantă. El susține că odată ce primăria ar avea habar despre prețurile materialelor de construcție, nu ar avea cum să-l creadă atunci când propune o ofertă mult mai avantajoasă decât ceea ce se arată în deviz. „Devizul este făcut de Institutul de Proiectare și sunt și prețuri mărite. Eu am venit cu prețuri reale la licitația din februarie și statul ar fi avut de câștigat, pentru că în loc de 8 milioane, ar fi dat 4 milioane. Dar primăria se conduce de cifrele din devizul de cheltuieli. Aici este buba. Trebuie de făcut legea așa ca să fie în câștig statul. Aici nu este de vină primăria. Aceasta are în față prețurile și se conduce de ele. Firma noastră lucrează onest, așa că vom contesta până ni se va face dreptate”, precizează directorul firmei.

Contestațiile sunt depuse deja în judecată

Ultima licitație pentru apeductul din Ghelăuza a avut loc de data de 5 august, iar decizia stă în suspans.

DOC// Contractul semnat în urma licitației din 5 august 2016

Firmele nemulțumite au contestat licitația deja în instanța de judecată, deoarece după intrarea în vigoare a noii legi privind achizițiile publice, Agenția de Achiziții Publice nu mai examinează contestațiile depuse de agenții economici. În acest sens, urmează să fie creată o entitate nouă pe care autoritățile au promis să o constituie în toamna anului curent.

Expert: „Lipsa unei autorități responsabile de soluționarea contestațiilor creează probleme”     

Olesea Stamate, preşedinta AGER

 

Olesea Stamate, preşedinta Asociației pentru o Guvernare Eficientă  și Responsabilă (AGER), afirmă că în afara multiplelor probleme pe care le ridică acest caz, cea mai acută este lipsa unei autorități responsabile de soluționarea contestațiilor. „Agenția pentru Soluționarea Contestațiilor (sub oricare denumire ar apărea aceasta în noua redacție a legii) nu este creată încă, deoarece modificările la legea nouă privind achizițiile publice abia urmează a fi votate în lectura a doua, în sesiunea de toamnă a Parlamentului. Însă, corect ar fi fost ca Agenția Achiziții Publice să mențină, temporar, până la crearea noii autorități, funcția de soluționare a contestațiilor. Astfel, agenții economici sunt nevoiți să-și soluționeze pretențiile în instanța de judecată, unde știm bine cât poate dura examinarea unui dosar”, spune în concluzie preşedinta AGER.

Investigația a fost realizată în cadrul Campaniei „Banii publici sunt și banii mei”, desfășurată de Centrul de Investigații Jurnalistice (CIJM) și Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă (AGER), într-un proiect finanțat de Uniunea Europeană și National Endowment for Democracy.

 

Investigaţii din aceeaşi categorie:

Articolul precedent la aceeaşi temă

Articolul următor la aceeaşi temă

Materialele de pe platforma www.anticoruptie.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice. Articolele publicate pe portalul www.anticoruptie.md sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Comentarii