Analistul de politică externă al Jamestown Foundation, Vladimir Socor, consideră că Rusia nu va invada propriu-zis Ucraina, ci mai degrabă, în eventualitatea unui atac, acesta ar fi unul de dimensiuni reduse sub formă de alte „mici mușcături teritoriale” de ordin strategic. Discuția cu expertul Vladimir Socor, din cadrul buletinului de politică externă al APE/FES, s-a axat pe decriptarea intențiilor și interese Rusiei în raport cu Ucraina și negocierea extinsă cu Occidentul.

Expertul este de părere nu mai putem vorbi de sfere de influență în Europa ca cele de pe vremea Războiul Rece, deoarece Rusia este mult mai conectată din punct de vedere economic de Europa pe care încearcă să o influențeze și la nivel politic prin politicieni-proxy.

R: Ar trebui ca autoritățile din Republica Moldova să fie îngrijorate de actuala situație volatilă de securitate de la granițele Ucrainei, acolo unde Rusia a masat importante efective militare?

Vladimir Socor: Autoritățile din Republica Moldova, desigur, trebuie să fie îngrijorate, laolaltă cu toate statele europene, dar nu este în mod direct periclitată de ceea ce se întâmplă în Ucraina. Republica Moldova se află într-un colțișor ferit. Atâta timp cât Ucraina rămâne stabilă și fiabilă, Republica Moldova va fi la adăpost de Rusia.

R: Cum vedeți negocierile SUA-Rusia din ultimele săptămâni și cum apreciați revendicările ruse puse pe masa Occidentului? Sunt ele acceptabile în vreun anumit grad sau Rusia joacă la cacealma?

Vladimir Socor: În primul rând, cred că aceste negocieri nu ar fi trebuit să aibă loc. Cred că SUA ar fi trebuit să respingă negocierile cu Moscova în condițiile definite chiar de către Rusia.

Cererile publicate de Rusia pe 17 decembrie, cele două proiecte de tratat și respectiv de acord, nu numai că sunt inacceptabile din punct de vedere al conținutului, dar sunt de asemenea inacceptabile ca formă. Sunt în mod calculat insultătoare și SUA ar fi trebuit să respingă orice negocieri pe aceste „draft-uri” care conțin un asemenea vocabular.

Interconetare versus „sfere de influență”

Se mai poate vorbi astăzi de sfere de influență ca în timpul Războiul Rece sau mentalitățile statelor s-au schimbat după căderea URSS-ului?

Vladimir Socor: Nu se mai poate vorbi despre sfere de influență în același mod în care se vorbea după cel de-Al Doilea Război Mondial, în intervalul 1945-1990. Situația s-a schimbat în mod radical. S-a schimbat sistemul internațional. Începând cu sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, statele din Europa Centrală și Răsăriteană, care au fost sacrificate Rusiei, se aflau deja sub ocupație rusească în momentul în care SUA și Marea Britanie au consimțit la împărțirea sferelor de influență.

Așadar, țările respective nu ar fi putut fi recuperate de sub stapânirea sovietică decât printr-un război. Situația de astăzi este cu totul alta. Țările pe care Rusia le dorește să le întoarcă în sfera sa de influență fac parte din NATO. Este o deosebire fundamentală. De ce atunci Rusia nutrește speranțe să revină în postura de hegemon în această parte a Europei și de ce vrea să stabilească o zonă de influență?

Răspunsul este următorul: Rusia nu dorește o sferă de influență de tipul celei pe care Uniunea Sovietică a avut-o în perioada 1945-1991. Sfera aceea de influență era mai mult sau mai puțin omogenă. Țările din această regiune erau mai mult sau mai puțin, în grade diferite, subordonate Uniunii Sovietice. Toate aveau la putere partide comuniste, deci și ideologia era una omogenă în întreaga zonă.

Actualmente, Rusia dorește să stabilească o sferă de influență în Europa Centrală și Răsăriteană cu niveluri de influență diferite. În cazul Ucrainei, Rusia dorește pur și simplu să absoarbă Ucraina într-o construcție neo-imperială. În cazul țărilor situate la vest de Ucraina – ne referim aici la țările baltice, Polonia și România – Rusia dorește ca aceste țări să fie practic neutralizate prin retragerea trupelor NATO. Cerința de bază a Rusiei este ca trupele NATO să se retragă pe liniile geografice dinainte de 1997.

Astfel, țările menționate mai sus ar deveni țări neprotejate. Chiar dacă nu ar avea statut de neutralitate ar constitui un fel de zonă-tampon între Rusia și ceea ce ar mai rămâne din NATO. Deci, iată deja două niveluri diferite ale influenței rusești – în Ucraina am vorbit de absorbție, în zona dintre Marea Baltică și Marea Neagră am putea vorbi de dominație rusească asupra unor țări neprotejate.

O altă deosebire este următoarea: în perioada 1945 – 1990, exista o linie clară de demarcație, așa-numita Cortină de Fier, care cel puțin în ultima perioadă a Războiului Rece nu mai era impenetrabilă. Exista însă o linie clară de demarcație – de la Marea Baltică la Marea Neagră.

Acum, o asemenea linie clară de demarcație nu mai există, deoarece Rusia este prezentă în multe feluri în Europa Occidentală. În perioada 1945-1990, Rusia nu penetrase Europa Occidentală, iar linia de demarcație funcționa. Acum ea nu mai există, deoarece Rusia este foarte activ prezentă în Occident, în timp ce Occidentul nu este prezent în Rusia.

Rusia dispune în Occident de aliați de toate tipurile, cei mai mulți fiind neideologici. Vorbim de aliați în business, tovarăși de drum printre partidele politice, aliați în cercurile bancare și financiare. O mare parte a avuției generate de către economia rusească este depozitată în Occident și joacă rolul, printre altele, de a corupe elite occidentale.

Grupuri sociale importante din Europa Occidentală au devenit co-interesate în cooperarea cu Rusia. Toate aceste forme de prezență a Rusiei nu existau în perioada Războiului Rece. Ar fi o iluzie să își imagineze cineva că putem trage o linie fermă care sacrifică Europa Centrală și Răsăriteană, dar ne salvează pe noi, occidentalii, de dominația rusă. Nu, acest lucru deja nu mai este posibil.

Scenarii și ipoteze de luptă

R: Ce riscuri există pentru Republica Moldova, în cazul în care Rusia va invada Ucraina? Cât de expusă este, ținând cont că are pe teritoriul său, în regiunea transnistreană, trupe ruse?

Vladimir Socor: Aici depinde de modul în care definim o invazie rusească asupra Ucrainei. Dacă prin invazie înțelegem o intrare masivă și ocuparea unui teritoriu întins din Ucraina – și există acest scenariu – ar fi două definiții posibile. Eu totuși nu cred în acest scenariu, deși la Washington se discută foarte mult, acolo unde există o adevărată isterie în privința unui asemenea scenariu.

Eu nu cred în el. M-am aventurat să prognozez că Rusia nu va invada Ucraina. Spun acest lucru de când a început criza din octombrie, că Rusia nu va invada Ucraina în acest mod.

Deși puțin probabil, nu exclud un alt tip de atac al Rusiei asupra Ucrainei. Un fel de „mușcătură din teritoriu”. De exemplu, Rusia ar putea să împingă linia de demarcație din Donbas mai în interiorul Ucrainei cu câțiva kilometri. Sau ar putea să avanseze de la Azov către Mariupol pe o distanță de 30 de kilometri și să amenințe în mod direct Mariupol, poate chiar să-l și cucerească. Acestea ar fi un fel de incursiuni. Dacă ar fi să-l cităm pe președintele american Joe Biden, acestea ar fi „minore”. Eu nu le exclud, dar mi se par improbabile.

De ce exclud eu o invazie și mi se pare improbabilă o incursiune minoră? Deoarece Rusia ar pierde mult mai mult decât ar câștiga prin asemenea acte. În primul rând, ar înceta negocierile dintre Occident și Rusia privitoare la transformarea securității europene. Rusia are acum, cu administrația Biden, ocazia unică de a încerca în mod serios să transforme sistemul de securitate european, profitând de slăbiciunile și incompetența administrației Biden. Este o situație unică pe care Rusia cred că a sesizat-o și cred că așa se explică momentul ales de Rusia pentru această ofensivă politico-diplomatică cu sprijin militar. Aceste negocieri mult dorite de Rusia din care Moscova speră să obțină foarte mult, chiar unele câștiguri istorice, ar înceta. Așadar, Rusia ar pierde foarte mult.

În al doilea rând, cu siguranță SUA ar înăspri sancțiunile economice occidentale împotriva Rusiei. Nu am nicio îndoială că aceste sancțiuni s-ar înăspri. În Ucraina, Rusia ar învinge armata ucraineană într-un timp destul de scurt, dar ar întâmpina pe un termen lung o rezistență națională de gherilă care i-ar face pe ruși să „sângereze”.

Dacă victoria militară la nivel convențional contra armatei ucrainene ar fi o etapă scurtă, atunci rezistența de gherilă ar fi o etapă lungă care ar costa financiar, iar pierderile umane ar fi foarte multe pentru Rusia. Acest lucru, dacă s-ar prelungi, ar submina foarte tare poziția internă a lui Putin, fiindcă nu ar mai fi un mic război victorios, ar fi o lungă luptă de gherilă în care Rusia va suferi.

Din toate aceste motive, consider că Rusia nu va invada Ucraina, iar dacă va întreprinde o incursiune minoră, atunci va avea un scop în politica internă a Ucrainei. Și anume de a provoca indignarea și revolta împotriva administrației Zelensky din cauza pierderii de către Ucraina a unei mici părți de teritoriu din nou.

R: Cât de pregătită este din punct de vedere uman, cât și ca tehnică militară, Republica Moldova în acest moment pentru a face față în asigurarea securității țării?

Vladimir Socor: Republica Moldova, practic, nu are armată. Republica Moldova este mult inferioară chiar și forțelor din Transnistria. Acolo, în regiunea separatistă, nu există numai trupe rusești, dar există și cele transnistrene care au o valoare cam de o divizie și au o pregătire superioară comparativ cu cea a forțelor moldovenești.

Deci, pentru Republica Moldova, nu există o soluție de securitate. Este o situație care durează de 30 de ani. Nu există o soluție de securitate în cazul unui atac rusesc. Din fericire, un asemenea atac rusesc este exclus. Eu îl exclud, dar nu exclud posibilitatea unei debarcări rusești, fie cu ambarcațiuni amfibie, fie cu elicoptere din Crimeea undeva în regiunea Odesa. Acesta ar fi acel scenariu de care vorbeam mai devreme, când rușii ar „mușca” o bucățică din teritoriul Ucrainei.

Chiar și în acest scenariu, cu certitudini rușii nu ar trece Nistrul pe malul drept. Poate ar face legătura cu Transnistria, dar nu ar trece Nistrul pe malul drept, am această convingere. Putem exclude ideea că rușii trec Nistrul. Totuși, asta nu înseamnă că nu este nevoie de pregătirea unei soluții de securitate pentru Republica Moldova pentru a face față oricărei ipoteze. Ori această soluție încă nu există.

Conexarea dosarelor în republicile separatiste pro-ruse

R: În final, v-am ruga să ne ajutăți să decriptăm aceste presiuni și insistențe atât ale Moscovei, cât și ale Tiraspolului, asupra dosarului transnistrean din ultima luna de zile. De ce vin astfel de propuneri de negocieri tocmai acum, după ce de circa doi ani de zile Tiraspolul a refuzat orice dalog. De ce tocmai acum?

Vladimir Socor: Negocierile au stagnat din cauza instabilității politice din Republica Moldova. Acum că a venit o guvernare care promite să fie stabilă, probabil ca va dura un termen legislativ întreg și un mandat prezidențial întreg de patru ani. Rușii consideră că în Republica Moldova a revenit stabilitatea politică, deci pot fi reluate negocierile în dosarul transnistrean.

Există mulți diplomați din OSCE care fac rău Republicii Moldova și care insistă din motive birocratice și carieriste să patroneze încă o rundă de negocieri pentru ca să existe un proces de negocieri. Ei trebuie să-și justifice existența. Rușii conexează problema celor două statuturi speciale pe care ei le doresc. Un statut special pentru Donbas, conform documentelor de la Minsk, și un statut special pentru Transnistria.

R: Așadar, vedeți o corelare între cele două dosare pe care ar încerca-o Rusia?

Vladimir Socor: Da, Moscova conexează aceste două dosare. Ei sunt conștienți de faptul că, avandând statutul special pe unul dintre aceste dosare, se creează implicit o presiune și apare un model pentru a se avansa și pe celălalt model de statut special.

Diplomații OSCE nu se gândesc la asta, ei au propriile lor considerentele departamentale și instituționale înguste.

Președinția și Guvernul Republicii Moldova au declarat că problema Transnistriei nu poate fi rezolvată în viitorul apropiat și Moldova trebuie să se concentreze asupra reformelor interne. Eu sunt complet de acord cu această poziție. Am aplaudat când această poziție a apărut din partea autorităților din Chișinău. Într-adevăr, Republica Moldova nu este pregătită să reintegreze Transnistria în următorii ani, deoarece Moldova nu dispune de instituțiile necesare pentru a atinge acest deziderat.

În primul rând, Republica Moldova nu dispune de domnia legii. Revenirea Transnistriei în cuprinsul Republicii Moldova, fără să existe instituțiile necesare și domnia legii, ar fi foarte primejdioasă. Reintegrarea în aceste condiții nu ar face decât să desăvârșească dezorganizarea statului Republica Moldova, nemaivorbind de faptul că ar schimba complet balanța forțelor politice prin revenirea electoratului transnistrean în câmpul electoral al Republicii Moldova.

Chișinăul trebuie să se concentreze asupra reformelor interne și instituirii domniei legii. Abia apoi, ar putea să se gândească cum poate reintegra Transnistria, dar în niciun caz pentru un statut special.

Acest statut special este o invenție rusească. Republica Moldova a acceptat această noțiune aproape 30 de ani din slăbiciune și din inconsecvență. Statutul special este o noțiune rusească nelegitimă. Nimic nu obligă Republica Moldova să accepte o soluție de acest tip.

Este neconformă dreptului internațional și Constituției Republicii Moldova. Eu am observat faptul că noțiunea de statut special a dispărut din vocabularul guvernării de la Chișinău. Guvernarea continuă să vorbească, pe bună dreptate, despre retragerea trupelor ruse, despre drepturile omului în Transnistria, democrație, despre interesele locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului, dar din discursul guvernării a dispărut noțiunea de statut special. Și am observat același lucru și din discursul guvernului României. Am declarat că salut această evoluție.

Vă mulțumim!