INTERVIU Teo Cârnaț: „În cazul Stoianoglo politicul și-a impus punctul de vedere față de un organ care se numește Consiliul Superior al Procurorilor”

Olga Stăvilă
2021-10-09 20:42:00
Captura

Reținerea și plasarea în arest la domiciliu pentru 30 de zile a procurorului general Alexandr Stoianoglo a bulversat societatea și a generat discuții contradictorii în mediul juriștilor. Unii apreciază acțiunile de luptă împotriva corupției, alții le califică abuz și ingerință a puterii în actul justiției. „Dosarul Stoianoglo va fi unul „murat”, iar Dumitru Robu va deține interimatul cel puțin un an”, spune Teo Cârnaț, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, doctor habilitat în drept, cu care am discutat, în cadrul unui interviu, despre reținerea procurorului general, „despre greșeala fatală a lui Stoianoglo”, tăcerea diplomaților, dar și despre interimatul funcției de procuror general. 

Anticorupție.md: - Cum comentați decizia de vineri seara a magistraților, pe cazul Stoianoglo?

Teo Cârnaț: - Cazul  Stoianoglo este un caz, care va testa actuala guvernare,  în ce măsură pot să urmeze principiile statului de drept și democratic sau este un regim de guvernare ”Plahotniuc-2”. Cum au început ei pe acest caz, vedem că este tras la indigo regimul de guvernare Plahotniuc. Eu am fost printre primii care am criticat modalitatea de investire în funcție a procurorului general Stoianoglo, tot de actuală guvernare. Atunci strigam chiar că toate ce se fac vor duce la șantajarea lui Stoianoglo în cadrul Procuraturii, fiindcă nu avea legimitatea constituțională să devină procuror general, deoarece dlui a devenit procuror în baza unei legi neconstituționale. Criteriile în baza cărora urma să fie evaluat procurorul general nu erau scrise în lege, așa cum prevede Constituția. Aceste criterii trebuiau să fie elaborate de Consiliul Superior al Procurorilor. Așteptând până la umă decizia Curții Constituționale de neadmisibilitate a sesizărilor, vedem că la mijloc este o acțiune concertată a tuturor autorităților publice în raport cu cazul Stoianoglo. Când am văzut că lui Stoianoglo i se impută săvârșirea a patru infracțiuni, atunci am ajuns la concluzia că toate aceste acțiuni care s-au făcut în raport cu Stoianoglo sunt regizate de câtre actuala putere, cu scopul de a-l eibera din funcția de procuror general și a plasa în fruntea Procuraturii o persoană loială și, anume, pe dl Robu. Jumătate de an în urmă spuneam că va fi Robu-2, adică Robu va fi desemnat în funcția de procuror general interimar, fiincă el a dat dovadă de loialitate, de executarea întocmai a comenzilor politice, atunci când la guvernare era Blocul ACUM, în frunte cu prim-ministra Maia Sandu.

Dar să revenim la procesul care s-a desfășurat în cadrul Consiliului Superior al Procurorilor. Acest proces este unul trucat, care s-a desfășurat cu încălcarea legii, s-a desfășurat cu coruperea la nivel înalt, prin influența politicului, a organului care se numește Consiliul Superior al Procurorilor. În cadrul ședinței noi am văzut că președintele CSP-ului nu avea cuvânt. A preluat ”hățurile”, în cadrul CSP-ului, ministrul Justiției, Litvinenco, el dialoga cu Stoianoglo, atunci când a intrat în ședință și a cerut ca să fie pus în examinare un demers și nu președintele Consiliului Superio al Procurorilor, ceea ce înseamnă că politicul a abuzat. Politicul și-a impus punctul de vedere față de un organ care se numește Consiliul Superior al Procurorilor, un organ care trebuie să garanteze independența Procuraturii și independența procurorului general. După cum am văzut, această independență nu era, fiindcă oamenii politicului, oamenii partidului de guvernământ, ei dictau sau ei administrau acest proces. Mai mult ca atât, nu i s-a permis dlui Stoianoglo să formuleze acele recuzări față de unii membri ai CSP-ului, față de Litvinenco și față de Musteață, unde rudele lor figurează pe unele dosare legate de furtul miliardului.

Anticorupție.md: - Multe voci vobesc despre rapiditatea derulării acțiunilor, ele se înscriu în câmpul legal?

Teo Cîrnaț: - Rapidatea cu care s-a desfășurat acest proces este catalogată ca o ingerință a puterii legislative, executive și a președintelui în exercitarea unor acte de natură juridică în cadrul Consiliului Superior al Procurorilor. Reținerea pentru 72 de ore a trecut orice limită în raport cu o persoană care era în conflict cu puterea. Acest proces care s-a intentat în raport cu Soianoglo, intră în contradicție cu statul de drept, cu prevederile prezumției nevinovăției și accesul liber la justiție și dreptul persoanei de a se apăra.

Anticorupție.md: - Ce scop credeți că s-a urmărit?

Teo Cârnaț: - Prin aceste acțiuni puterea a arătat Procuraturii că mai bine să nu facă nimic și totul va fi bine. Toate acestea vor duce la aceea ca în cadrul Procuraturii să se instaureze o stare amorfă, o stare de mlaștină și de neexecutare a atribuțiilor de a fi acuzator de stat.

Anticorupție.md:- Dumitru Robu, în calitate de procuror general interimar, este o candidatură potrivită pentru această postură? Credeți că va face față cerințelor care se impun și presiunii care există din partea societății? 

Teo Cârnaț: - Nu. Candidatura dlui Robu cred că  a fost discutată demult, au știut prea bine că Robu exercită întocmai comenzile politice și va merge de multe ori la intentarea dosarelor penale față de persoanele incomode actualei guvernări, față de persoanele care ar putea să le facă probleme de natură politică. Dl Robu a fost plasat în această funcție cel puțin pe un an. Să admitem că derulează ancheta pe dosarul Stoianoglo, acolo sunt 4 capete de acuzare, asta poate să dureze mult și bine. În această perioadă, Stoianoglo va fi suspendat, iar din numele Procuraturi Generale va exercita atribuții Dumitru Robu. Puterea aceasta și-a dorit.

Anticorupție.md:- Și care ar putea fi soarta dosarului Stoianoglo?

Teo Cârnaț:- Dosarul Stoianoglo va fi un dosar ”murat”, va avea multă naftalină, similar dosarului Chirtoacă și finalitate în timpul cel mai apropiat nu va fi.

Anticorupție.md:- De ce credeți că întârzie reacția diplomaților străini acreditați la Chișinău, cum explicați această „tăcere” a diplomaților?

Teo Cârnaț:- „Tăcerea” diplomaților are tangență cu acea conferință de presă, pe care a organizat-o Stoianoglo, accea conferință de presă, care a fost una din greșelile fatale ale procurorului general, fiindcă procurorul general prin ultimele două conferințe de presă, s-a transformat în om politic. Dumnealui trebuia să vină în fața presei cu dosare penale intentate pentru ingerință în activitatea procuraturii, adică dosar intentat pe Morari, cu dovezi de implicare a lui Peter Michalko, a consilierilor prim-ministrului Gavriliță, Rusu, Gribincea. Dar dl Stoinoglo a făcut acțiuni de natură politică, dorind să arate precum că ambasadele externe se implică în activitatea internă a Republicii Moldova. Pe de altă parte, Uniunea Europeană în loc să demonstreze Republicii Moldova, că implimentează standardele statului de drept, în loc să spună că noi am luat act de informația prezentată de procurorul general, examinăm, documentăm și dacă se va demonstra că Exelența Sa a încalcat statutul diplomatului el va fi diferit justiției. Acestea sunt duble standarde în raport cu statul de drept.

Anticorupție.md: - Cum credeți, decizia pronunță de magistrați, vineri seara, arest la domiciliu pentru Alexandru Stoianoglo, ar fi fost adoptată sub presiunea societății?

Teo Cârnaț: - Da. Arest la domiciliu a fost un fel de concesiune, un fel de împăcare a părților, un fel de a da liber la aburii fierbinți care s-au acumulat în societate, fiindcă, dacă nu reacționau expertii independenți, dacă nu reacționau acele persoane, care anterior au susținut PAS-ul, pledând că este un partid de alternativă și va implimenta statul de drept și democratic, tot acești experți au întors spatele și au arătat că Stoianoglo este un caz tras la indigo cum le făcea Plahotniuc, noi nu tolerăm asemenea acțiuni, chiar dacă suntem votanții PAS. Dacă societatea nu făcea presiune, atunci judecătorii de astăzi, care sunt  pro-guvernare, obligatoriu eliberau mandat de arest pe 30 de zile.

Anticorupție.md: - Vă mulțumim

Olga Stăvilă
2021-10-09 20:42:00

Comentarii