Fostul ministru al Apărării și generalul în rezervă, Ion Costaș, a povestit pentru buletinul de politică externă al FES/APE despre care au fost premisele care au condus la izbucnirea conflictului de pe Nistru din 1992, despre cum Republica Moldova a oganizat armata care s-a lupta atunci cu o forță combinată din rebelii pro-ruși, mercenari cazaci și Armata a 14-a a defunctei Uniunii Sovietice, care nu fusese încă desființată. La aniversarea de 30 de ani de la izbucnirea conflictului, consemnată pe 2 martie 1992, generalul Ion Costaș crede că diferendul transnistrean mai poate fi rezolvat doar printr-o intervenție energică a marilor actori globali. Vă invităm să citiți în continuare o parte din considerațiile și amintirile generalului Ion Costaș despre ce s-a întâmplat atunci și ce se mai poate face astăzi în privința acestui conflict înghețat:

Domnule general Ion Costaș, care au fost premisele care au dus la izbucnirea conflictului de pe Nistru și cum ați organizat atunci în grabă acea armată care s-a luptat pe Nistru?

Totul a început încă din anii `90 pe când eram ministru de Interne, din 1990-1992. A început destul de trist pentru noi, deoarece noi atunci nu aveam Armată. Noi am înființat Armata pe 5 februarie 1992, prin decretul președintelui și comandatului suprem al Armatei, Mircea Snegur. Eu am fost numit atunci ministru al Apărării și am organizat această structură.

Pe 23 februarie am început să caut în Republica Moldova ofițerii care au făcut serviciul militar în fosta URSS și erau pe atunci în rezervă. Am vrut să-i chem la datorie și să ne implicăm cu toții în crearea Armatei Naționale. Același lucru l-am făcut și cu soldații. Am început să-i caut pe cei care au luptat în Războiul din Afganistan și care aveau un pic de experiență. În plus, trebuia să fac curățenie și să îi dau afară pe cei din Statul Major care aveau relații cu Federația Rusă.

Și era extrem de greu. Erau generali cu trei și patru stele. Eu eram devotat și patriot al acestei Republicii Moldova și am vrut să o apăr și să ne creăm ca al doilea stat românesc. Noi speram atunci că vom face rapid o unire cu Țara-mamă [România -n.red], dar atunci eram naiv. Nu eram pregătiți din acest punct de vedere ca să ne implicăm în apărarea demnității acestui neam pe care îi numim moldoveni sau români.

În primii doi ani, am pregătit Ministerul de Interne, am făcut un Stat Major și am deschis și o Academie de Poliție, iar polițiștii erau pregătiți de luptă cu separatismul cu arma în mână.

Cu cine v-ați luptat atunci, domnnule general Costaș?

Ne-am luptat cu separatismul în regiunea transnistreană. Acesta era alimentat și promovat de Moscova. În fruntea separatismul moscovit era atunci Igor Smirnov, dar și alții. Era un grup întreg atât din regiunea transnistreană, cât și din afara ei. Chiar și în componența Ministerului de Interne de la Chișinău erau niște ofițeri care erau de fapt niște separatiști, aici în interior, la Chișinău. Aceștia furnizau informații și la Tiraspol și la Moscova. Eu mi-am dat seama târziu.

Atunci când am devenit ministru al Apărării peste noapte, eu i-am zis președintelui Mircea Snegur că noi, în fâșia asta de pământ, nu avem economia necesară pentru a crea o armată care să facă față și să apere integritatea Republicii Moldova.

I-am spus că pentru acest lucru sunt necesari circa 10 ani de zile și că trebuie alocate 8-10% din PIB pentru toate aceste structuri cu scopul de a crea logistica necesară. Rușii au început încă de prin anii 1990-1991 să transfere în Transnistria și la Odesa toată logistica. Vorbesc de tancuri și alt armament din Chișinău, Bălți și Cahul. Astfel am ajuns să nu mai avem nimic.

Astfel i-am propus lui Mircea Snegur să facem acest lucru cu trupele de la Ministerul de Interne. L-am convins să facem Jandarmeria, pe care însă am numit-o Forțele de Carabinieri, ca să nu apara același nume cu structura din România. Am vrut inițial să numit Armata drept Garda Națională și să-i încadrăm pe rezerviști și pe alții, iar această structură să fie în componența Ministerului de Interne.

Cum ați format atunci armata, cine au fost cei care au răspuns chemării sub arme?

Problema cea mai mare a fost atunci că am avut mulți trădători în componența guvernului și la Președinție. Nu eram pregătiți de război, dar am făcut recrutarea din cadrul rezerviștilor. I-am chemat și am format câteva batalioane.

Aveam puțini ofițeri. Am făcut o listă cu ofițeri care erau originari din Republica Moldova, dar se aflau la Moscova. Știam în ce unități și în ce regiuni erau detașați. Am trimis vorba să vină acasă și doar foarte puțini s-au întors. Eram foarte puțini care predam pregătirea militară în școli.

Așa am format primele batalioane naționale. Am mai adus din forțele aeriene care staționau la aeroportul Mărculești. Am făcut și de acolo un regiment. Am reușit atunci să oprim plecarae a 32 de avioane de tip MIG-29 în Rusia.

Implicarea armatei a 14-a a URSS

Care au fost momentele-cheie care au condus la izbucnirea conflictului de pe Nistru?

În acele timpuri era 100% complicat, nu a plecat nimeni din Armata a 14-a. Cei care erau pe partea dreaptă a Nistrului au trecut în partea stângă. Aceasta era înzestrată cu armament. Dacă ar fi fost o luptă doar cu separatiștii, noi îi învingeam, dar când a intervenit Armata a 14-a, o structură organizată și una dintre cele mai puternice armate terestre pe care le avea Armata sovietică cu sediu în districtul Odesa, noi nu am mai putut să facem față.

I-am oprit cât de cât la Nistru, dar ei voiau să ajungă până la Prut.

Mai vedeți astăzi o rezolvare a dosarului transnistrean și dacă da, cum ar putea fi ea?

Este dificil, Tratatul de încetare a focului a fost pregătit de ruși. Ministru Apărării al Republicii Moldova era Creangă, după ce plecasem eu și alte figuri precum Nicolae Chirtoacă. Ei au pregătit acest tratat care spunea atunci că armata rusă trebuie să rămână pe teritoriul Moldovei.

Din cele 14 republici care s-au desprins din URSS, niciuna nu a acceptat ca trupele ruse să rămână pe teritoriul lor. Unica republică care a acceptat ca armata regulată a Rusiei să rămână pe teritoriul său a fost Republica Moldova

Documentul a fost pregătit de ruși, iar președintele Mircea Snegur a zburat la Moscova și a semnat acel Tratat cu omologul său, Boris Elțin. Rușii nu vor pleca de aici foarte ușor, ei sunt băgați și în alte țări din regiuni precum Abhazia și Osetia de Sud în Georgia, Siria sau Ucraina.

Nu vor să iasă prea ușor din Republica Moldova. Unica soluție ar fi ca UE să pună această problemă pe tapet, la fel și Statele Unite ale Americii. În primul rând, ar trebui ca acest Tratat să fie recunoscut ca fiind nul și să se renunțe la prevederea legată de staționarea trupelor ruse pe teritoriul Republicii Moldova. Doar așa ar putea fi retrasă armata rusească de pe teritoriul Republicii Moldova.

Pretext pentru prezență militară a Rusiei în Transnistria

Este astăzi pregătită armata Republicii Moldova pentru a face față unui atac combinat al Rusiei și a forțelor paramilitare din Transnistria?

Nu, nici într-un caz, și nici măcar militarilor din Grupul Operativ al Trupelor Ruse (GOTR) care păzește depozitele de muniții de la Cobasna. Ei nu vor să se retragă de acolo și folosesc acest pretext al pazei munițiilor de acolo. Acestea sunt niște tertipuri copilărești că ei [rușii] vor pleca de acolo, până când acest lucru nu va fi impus de structurile internaționale și mondiale să se retragă de aici și să se ducă acasă odată și odată.

Nu putem vorbi deocamdată de înlocuirea actualului format al pacificatorilor cu o misiune internațională sub egida ONU. Se vehiculează de mult această idee pe multe canale politice, diplomatice și mediatice, dar Rusia nu va face acest pas. Moscova înțelege că, odată cu plecarea GOTR, Transnistria va dispare și va deveni parte componentă a Republicii Moldova.

Există vreo șansă ca Rusia și Republica Moldova să ajungă la un compromis în ceea ce privește distrugerea armamentului vechi și periculos de la Cobasna?

Nu, nu există nicio șansă până nu va fi pusă această problemă de UE, NATO și SUA. Acel armament nu va fi distrus până atunci. Cele 20.000 de tone de muniții depozitate nu vor fi distruse, deși reprezintă un pericol enorm pentru zona respectivă. Nu numai pentru Republica Moldova, dar și pentru Ucraina. Ar fi un fel de explozie a bombei atomice, în caz că se întâmplă un astfel de accident. Armamentul de acolo este foarte vechi, de pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial chiar și i-a expirat termenul de valabilitate.

Vă mulțumim!