În ultimul dosar analitic prezentat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova aflăm că, din 1997 până în prezent, Republica Moldova a fost obligată de CtEDO să plătească despăgubiri în sumă de peste 22 de milioane de euro. Juriștii CRJM menționează că multe, dacă nu majoritatea dosarelor pierdute de Republica Moldova la CtEDO, au la bază condițiile inumane de detenție. Anual, în jur de 1000 de sesizări adresate avocatului poporului vizează situația din penitenciar. Am discutat cu avocatul poporului, Ceslav Panico, ce probleme abordează cel mai des deținuții, dar și ce se face pentru a asigura respectarea drepturilor persoanelor aflate în detenție. Avocatul poporului, Ceslav Panico recunoaște că lucrurile în sistemul penitenciar se mișcă foarte greu și că mai suntem în așteptarea „voinței politice” pentru a le schimba. 

- Una dintre principalele funcții ale instituției Ombudsmanului este de a supraveghea respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, inclusiv a celor care și-au pierdut libertatea în fața instanțelor de drept. Ultima vizită preventivă de monitorizare a condițiilor de detenție a fost efectuată la Penitenciarul nr.7 de la Rusca. Cât de des sunt efectuate astfel de vizite?

Mandatul Avocatului Poporului se răsfrânge asupra la tot ce poate însemna drepturile omului sau poate avea tangență cu ele. Respectiv, tot ce este legat sau poate înfluența o bună dezvoltare a omului acolo poate să se implice Avocatul Poporului, într-o măsură mai mare sau mai mică. Una dintre atribuțiile Ombudsmanului este monitorizarea locurilor de detenție, sau locurile privative de libertate, în sensul în care persoană nu le poate părăsi fără voia sa (din considerente administrative, juridice sau alte aspecte legale). Avocatul Poporului, și în special reprezentanții Oficiului Avocatului Poporului, monitorizează destul de des locurile de detenție, în special penitenciarele. Fie aceste vizite au un caracter individual, în cadrul examinării unei plângeri (spre exemplu, atunci când considerăm că Administrația Națională a Penitenciarelor nu și-a exercitat atribuțiile sau dorim să aflăm mai multe detalii direct de la deținut sau deținută), fie vizităm locurile de detenție pentru a identifica sau analiza probleme cu caracter sistemic, care nu țin numaidecăt de o plângere individuală (dar care desigur afectează drepturile persoanelor privative de libertate). Totodată, locurile de detenție, în sensul identificării problemelor sistemice, sunt vizitate de către membrii Consiliului pentru Prevenirea Torturii (CpPT), care activează pe lângă Oficiului Avocatului Poporului, și a cărui președinte sunt, din oficiu (nota. CpPT este compus din Avocatul Poporului, Avocatului Poporului pentru drepturile copilului și 5 membrii ai societății civile). Nemijlocit Penitenciarul nr.7 Rusca a fost vizitat în ultima perioadă atât de CpPT, cât și de către Oficiul Avocatului Poporului. După fiecare vizită, în special cele sistemice/inopinate și de monitorizare, sunt elaborare rapoarte de vizite, care sunt un instrument de responsabilizare a instituțiilor de stat, și care servesc drept temei de îmbunătățire a situației în locurile de detenție. Aceste rapoarte, care cuprind constatări și recomandări, sunt publice.

- Fiecare vizită, așa cum ați menționat și dumneavoastră, vine la pachet cu elaborarea unui raport în care sunt indicate cele mai importante constatări. Ce constatări au fost făcute pe durata anului trecut? 

În privința situației respectării drepturilor femeilor (dacă rămânem la Penitenciarul nr. 7 Rusca) pot spune că, în mare parte situația femeilor se deosebește radical față de situația bărbaților din penitenciare. În sensul în care situația femeilor este mult mai bună. Cu toate acestea, cu excepția Penitenciarului nr. 7 Rusca și unele blocuri ale Penitenciarului de tip spital nr. 16 Pruncul, instituțiile penitenciare din Moldova nu sunt adaptate deloc detenției femeilor, de altfel, nici copiilor (deținuți).

În primul rând, în comunitatea femeilor din penitenciare nu există o ierarhie sau o subcultură (criminală), în comparație cu starea lucrurilor la bărbați. Fenomenul de violență printre rândurile femeilor deținute nu este atât de des întâlnit (din aceste considerente nu sunt atât de des aplicate pedepsele cu izolarea disciplinară a femeilor condamnate). Iar cazurile recente, sper că sunt mai mult ca o excepție decât regulă. Femeile sunt mult mai implicate în diferite activități de reabilitare/resocializare, socio-educative sau muncă. Condițiile de trai și standardele minime de detenție sunt bune și se încadrează în recomandările internaționale.

Cu toate acestea, sunt probleme ce țin de asigurarea dreptului la sănătate a femeilor din penitenciare (psiholgice, psihiatrice, genicologice, etc), precum și accesarea serviciilor medicale în afara penitenciarelor. De asemenea, o mare problemă pentru femei se referă la interacțiunea cu mediul exterior (cu familia, prietenii, copiii). Din pacate, în comparație cu bărbații-deținuți, la femeile deținute rata de vizite din afara penitenciarului este mult mai mică (nu prea vin la femeile deținute rudele și prietenii în vizită). Mai există o problemă de tergiversarea cauzelor în judecată (atunci când este vorba de eliberarea condiționată sau pe motiv de boală, sau aplicarea amnistiei).

- Care este procesul de mai departe, pe mesele cui ajunge raportul și ce acțiuni sunt întreprinse?

De obicei, un raport bun pentru a fi elaborat profesionist este nevoie de timp, în jur de 2-3 luni, fiindcă noi nu doar includem informația factologică dar o analizăm prin prisma standardelor internaționale, practicii CEDO sau ale altor state. Încercăm să ne adâncim nu doar în problema identificată, dar să vedem și care sunt cauzele apariției ei. De asemenea, durează și pănă când primim informații oficiale în scris de la diferite instituții (CSM, MJ, ANP, etc).

După ce este elaborat și semnat raportul, acesta este remis, prin aviz cu recomandări, instituțiilor de care ține o problemă sau alta – Parlamentului, dacă am identificat o problemă sistemică de legislație, Ministetului Justiției sau ANP, dacă recomandările deja țin de ordinele interne, cât și instituției vizitate propriu-zis. Desigur, dacă o problemă ține de tergiversarea unor proceduri de judecată sau, unde vedem că CSM-ul poate să se implice, adresăm recomandărea și lor. În același timp, solicităm ca 1,2 exemplare să ajungă și în biblioteca penitenciarului vizitat, pentru a fi consultat de către deținuți sau deținute.

Totodată, rapoartele sunt făcute publice (fără indicarea numelor deținuților bineînțeles) și la ele au acces orice persoana, avocați sau organizații necomerciale. Publicarea rapoartelor este și o metodă de responsabilizare a instituțiilor care răspund de situația din locurile de detenție. De asemenea, uneori, noi expediem rapoartele organismelor internaționale specializate, care la rândul lor „cer” și „întreabă” de la guvernare de ce s-a ajuns la această situație și ce măsuri vor fi luate pentru ameliorarea situației, deci și acest instrument îl putem folosi pentru a schimba lucrurile. De altfel, multe din rapoartele Avocatului Poporului și CpPT sunt utilizate în instanțe de către avocați, inclusiv la curțiile internaționale.

- Câte plângeri de la deținuți au ajuns la instituția ombudsmanului?   Vizitele sunt efectuate și în funcție de numărul acestora?   

În decursul unui an recepționăm în jur de 1000 de cereri la Oficiul Avocatului Poporului, la acestea se mai adaugă apeluri telefonice (câteva sute). Din aceste 1000 de cereri, în jur de 30-40 % sunt adresate de la deținuți. Numărul cererilor desigur este luat în calcul atunci când ne planificăm un algoritm de vizitare (contează și tipul de cereri, gravitatea lor), dar nu este unicul. Avem o metodologie complexă în identificarea instituțiilor și desfășurarea vizitelor neanunțate. Metodologia corespunde celor mai înalte standarde internaționale, care a fost elaborată împreună cu experții ONU și CoE, și bineînțeles ea nu este publică)

 „Chiar dacă noi identificăm situații care nu corespund standardelor internaționale de detenție a persoanelor, noi nu suntem o instanță ca să dăm o calificare juridică a acestora.”

- Câte cazuri de acțiuni de tortură și condiții neadecvate de detenție au fost înregistrate de ombudsman și în câte cazuri s-a dat dreptate și s-a făcut dreptate deținutului care a raportat astfel de cazuri? 

Încă nu avem o statistică consolidată pentru anul 2022 (acum suntem în plin proces de elaborare a Raportului Anual pentru 2022), dar condițiile inumane sunt printre cele mai frecvent abordare de către deținuți în cererile adresate mie. Chiar dacă noi identificăm situații care nu corespund standardelor internaționale de detenție a persoanelor, noi nu suntem o instanță ca să dăm o calificare juridică a acestora. Din aceste considerente, ori de câte ori avem astfel de cazuri, ori cazuri de rele tratamente sau tortura noi sesizăm procuratura pentru a iniția verificări și a da o calificare a faptelor. Din păcate, și asta au stabilit-o și organismele internaționale specializate, implicarea procurorilor pe cazuri de rele tratamente sau tratament inuman și degradant în ultimii ani este foarte slabă, multe dintre aceste cazuri nu ajung în judecată. Poate ceva mai mult sunt cazurile de tortură, dar și acelea nu au mereu o finalitate.

- Utilizarea frecventă a mijloacelor de imobilizare fizică (8 cazuri) a fost înregistrată chiar în cadrul vizitei de la Rusca din această săptămână? Vă întrebam mai sus de acțiunile întreprinse, dar acum vreau să specificați ce riscă angajații penitenciarelor dacă se constată rele tratamente față de persoanele aflate în detenție?  

Utilizarea mijloacelor speciale sau imobilizarea fizică nu sunt elemente de intervenții interzise. Sunt instrumente care stau la disponziția reprezentanților instituțiilor sau gardienilor, polițiștilor pentru a interveni ori de câte ori sunt cazuri de violență față de personalul instituției sau față de alți deținuți sau deținute. Deci, aceste mijloace sunt foarte importante pentru menținerea ordinii și securității în penitenciare. Iar eu, ca și Ombudsman, pledez pentru o ordine și securitate în locurile de detenție, dar care să fie proporțională și să țină cont de drepturile omului.

În cazul în care, după o analiză detaliată, se va identifica că angajații au aplicat aceste mijloace de imoblizare fizică sau alte mijloace speciale, disproporțional sau cu depășirea atribuțiilor va fi sesizat ANP, și, eventual procuratura (în funcție de gravitate și consecințe).

- Avem zeci de cazuri de condamnare a Republicii Moldova la CtEDO pentru condiții inumane și degradante din pușcăriile din Republica Moldova. Recent CtEDO a anunțat despre emiterea unei hotărâri de condamnare a Republicii Moldova (Machina v. Moldova) pentru asistență medicală inadecvată în penitenciare. Influențează sau nu condamnările instanței europene asupra schimbărilor produse în penitenciarele din țară și asupra respectarea drepturilor omului în condiții de detenție? 

Aș vrea să cred că da, dar lucrurile în sistemul penitenciar se mișcă foarte greu, în special că este un sistem care necesită foarte multe resurse (financiare și de personal), dar și o voință politică de a putea „tăia în carne vie”. S-au făcut foarte multe lucruri bune în sistem, în ultimii 4-5 ani – de la micșorarea numărul persoanelor deținute până la acreditarea serviciilor medicale, dar mai rămân și foarte multe lucruri nesoluționate și care afectează drepturile omului.

Am văzut recent și analiza făcută și de CRJM, că ne menținem în topul condamnărilor și sesizărilor la CtEDO, și acesta este un lucru trist, dar, sper că ne motivează și mai mult ca să lucrăm pentru a schimba situația din țară.

Totuși, trebuie să ajungem la un nivel de înțelegere în societate că, lucrurile trebuie să fie schimbate pentru oameni (și, nu vorbesc acum doar de sistemul sistemul penitenciar) astfel ca să oferim standarde minime ale drepturilor omului fiecăruia (de la președinte de țară la deținut sau persoană fără adăpost) prin simplu fapt că suntem oameni, dar nu de frică că vom fi criticați de instituțiile internaționale sau condamanți la CtEDO. Condamnările la CtEDO este unul din „instrumentele de măsurare” a nivelului de respectare și ghidare a drepturilor omului într-o țară sau alta, dar nu o „sperietoare” pentru instituțiile de stat.    

- Domnule Panico, ați fost numit în funcția de avocat al poporului acum un an. Ați avut un plan de activitate determinat din start? Dacă da, ce ați reușit să realizați până acum?

Da, am avut un plan, care a fost prezentat și public (în cadrul concursului de selectare a ombudsmanului, ianuarie – februarie 2022). Am încercat să mă țin de acest plan și să-l pun în practică. Multe dintre aceste aspecte mi-au reușit să le fac împreună cu echipa mea, care foarte mult o apreciez – să mențin și să lărgesc echipa Oficiului (în decembrie 2021 activau 38 de persoane, iar decembrie 2022 aproape 50); schimbarea sediului Oficiului (în sfărșit după 25 de ani de activitatea în condiții inumate); să avem un Plan de Dezvoltare Strategică a Oficiului (2023-2030); să fim mai vocali și mai vizibili; opiniile noastre să fie luate în considerare la elaborarea și implementarea politicilor; să consolidăm și să dezvoltăm parteneriate în interiorul tării, dar și în afară. Cu toate acestea, agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, a influențat și activitatea Oficiului, ne-am focusat mult și pe monitorizarea și facilitarea respectării drepturilor persoanelor refugiate din Ucraina, adițional la cele activități care le făceam pentru cetățenii Republicii Moldova.

- Vă mulțumesc.