Ambasador UE: „Alegerile parlamentare din 2019, test pentru democrația R. Moldova”

Valeria Vițu
28/11/2018

Șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko, susține că următorul test pentru democrația R. Moldova sunt alegerile parlamentare din februarie 2019, inclusiv perioada preelectorală. „Alegerile trebuie să fie libere și corecte înainte, în ziua scrutinului și după alegeri”, a atenționat marți oficialul european la Forumul Anual de Dezbateri privind Integrarea Europeană, organizat la Chișinău.

„Când va veni vorba despre respectarea voinței exprimate de popor, să nu vedem încercări de a limita sistemul multipartid la care Republica Moldova s-a angajat să adere, să nu existe riscuri de limitare în baza unor argumente inventate. Toate forțele politice trebuie să se abțină de la folosirea resurselor administrative și să se concentreze pe un proces democratic și deschis”, a declarat Peter Michalko, ambasadorul UE la Chișinău în contextul scrutinului parlamentar din februarie 2019.  

Moldova a fost foarte vizibilă în acest an pe agenda europeană. Cunoaștem motivele, iar momentul critic a fost invalidarea alegerilor pentru primarul Chişinăului, a mai afirmat șeful Delagației UE în R.Moldova. „Trebuie să se înțeleagă că nu este vorba despre agenda familiilor, partidelor europene, ci de agenda instituțiilor europene și a UE. Vom face eforturi pentru a comunica mai intens, mai mult și mai bine cu societatea moldovenească”.

Potrivit lui Peter Michalko, „Uniunea Europeană și Republica Moldova sunt mult mai aproape decât au fost în trecut. Dar pentru a continua este esențială voința politică de la Chişinău. UE nu va putea face mai mult pentru Republica Moldova, dacă nu va exista această voință politică la Chişinău”.

„UE își păstrează angajamentul față de agenda europeană a Republicii Moldova, dar ne așteptăm ca autoritățile să își respecte angajamentele, mai ales în domeniul democrației și a statului de drept. Când nu vedem progrese suficiente și voință suficientă, UE aplică condiționalități stricte. Comisarul Hahn a vorbit despre recalibrarea asistenței UE. Cetățenii, actorii independenți, întreprinderile private, autoritățile locale se vor bucura în continuare de sprijinul UE. Sunt și aici dificultăți de comunicare publică”, a spus ambasadorul UE.

Declarațiile lui Peter Michalko au fost făcute în cadrul celei de-a șasea ediții a Forumului anual de Dezbateri privind Integrarea Europeană a Republicii Moldova, în cadrul primului panel dedicat relațiilor Republicii Moldova și Uniunii Europene și felului în care ar trebui asigurată implementarea de către Republica Moldova a foii de parcurs privind integrarea europeană.

Evenimentul de la Chișinău este organizat de Asociația pentru Politică Externă, Friedrich Ebert Stiftung Moldova, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova.

Parlamentul European a adoptat recent o rezoluție critică privind situația politică din R. Moldova. Potrivit documentului, R. Moldova este capturată de interese oligarhice, iar puterea politică și economică, concentrată în mâinile unui grup de oameni. Aceștia exercită presiuni asupra principalelor instituții ale statului, Parlamentul și Executivul și asupra formațiunilor politice. Eurodeputații au criticat și evoluția proceselor democratice din R. Moldova, referindu-se la invalidarea scrutinului local din vara 2018, precum și la modificările la Codul Electoral, criticate anterior de oficiali europeni. 

Materialul a fost difuzat la RFI România.

Valeria Vițu
28/11/2018




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii