VIDEO // O femeie accidentată de un polițist beat la volan așteaptă de patru ani să i se facă dreptate în instanță

Julieta Savițchi
05/06/2020

Elena Brîkina din Chișinău, victimă a unui accident rutier comis de un polițist beat la volan, așteaptă de patru ani să i se facă dreptate. Dosarul penal se află încă la etapa de examinare în instanța de fond. Femeia consideră că inculpatul ar avea influență asupra unor reprezentanți ai organelor de drept și ar încerca să scape de pedeapsă. Pe de altă parte, magistrata care examinează cazul susține că vinovat de tergiversarea cazului s-ar face reprezentantul legal al părții vătămate, care la fiecare ședință ar modifica suma prejudiciului material.

Accidentul în care a fost implictă Elena Brîkina a avut loc la 7 dimineața pe 14 iulie 2016, pe strada Grigore Ureche din Chișinău. „Mă duceam la lucru, la piața centrală, mergeam pe marginea drumului. Pe urmă mi-am revenit în spital, după ce am fost inconștientă mai multe zile. La început nu-mi recunoșteam nici apropiații. Nu țin minte, când mi-am revenit, mi-au povestit că am fost lovită cu mașina de un polițist în stare avansată de ebrietate”, ne-a relatat victima.

Potrivit datelor urmăririi penale, polițistul Pavel Lisîi avea alcoolemia de 0,84 gr/l în aerul expirat. Accidentul a fost surprins de o cameră de luat vederi. După ce a tamponat femeia, inculpatul s-a dezbrăcat de uniforma de polițist și a îmbrăcat alte haine. Ulterior, Lisîi și-a recunoscut vina și a acceptat ca dosarul penal intentat pe numele său să fie examinat în procedură simplificată.

Serghei Calancea, soțul și reprezentantul în instanță al părții vătămate, ne-a comunicat că timp de două luni polițistul i-a achitat pentru tratamentul Elenei 21 de mii de lei, iar după ce a fost finalizată expertiza medico-legală, a refuzat să mai achite tratamentul. „Mi-au zis că au problemele lor, că s-a îmbolnăvit bunica. Experții au stabilit că leziunile provocate soției mele sunt de gravitate medie. Nu cred că este corectă expertiza și nu s-a trecut fără implicarea lui Lisîi. Elena a suportat mai multe operații, i-a fost protezat osul femoral, se deplasează greu, i-au fost afectate organele interne, s-a ales cu grad de dizabilitate. Cheltuim foarte mulți bani pentru tratament”, ne-a declarat Calancea.

Bărbatul crede că rezultatele expertizei au fost falsificate pentru ca Lisîi să se aleagă cu o pedeapsă mai ușoară. „Dacă se făcea o evaluare corectă, Lisîi avea să fie învinuit în baza articolului 264 alineat 4, care prevede doar pedeapsa cu închisoarea. Acum el este învinuit conform aticolului 264 alineat doi. Noi am contestat rezultatul expertizei, dar fără folos. Apoi am cerut în instanță efectuarea unei expertize repetate, dar ni s-a refuzat. Acuma Lisîi nici nu mai vine la ședințele de judecată, nu l-am văzut din august 2019. S-ar afla peste hotare. Mă tem că vor tergiversa examinarea dosarului până la expirarea termenului de prescripție”, a adăugat bărbatul.

Aliona Dragomir, avocata părții vătămate, ne-a comunicat că ședințele au fost amânate din mai multe motive, cum ar fi lipsa translatorului, reprezentantul victimei fiind vorbitor de limbă rusă, sau lipsa apărătorilor inculpatului.

Tatiana Lazovskaia, avocata lui Pavel Lisîi, susține că examinarea dosarului se tergiversează din cauza reprezentantului părții vătămate. „Dumnealui insistă ca partea civilă să fie examinată o dată cu dosarul penal. Dacă se mergea pe procedură separată, poate că clientul meu era deja condamnat. Calancea și-a modificat de vreo patru ori pretențiile materiale față de Lisîi, a prezentat mai multe bonuri de plată. Procedura prevede ca avocatului inculpatului să-i fie pus la dispoziție timp pentru ca să facă cunoștință cu aceste pretenții. Au fost depuse plângeri și pe numele judecătoarei, din care cauză au fost amânate ședințele”, a declarat apărătoarea.

Întrebată de ce clientul său nu mai vine la judecată, Lazovskaia a spus că nu cunoaște, deoarece la ultimele ședințe Lisîi a fost reprezentat de un alt avocat.

Contactată de reporterii portalului Anticoruptie.md, magistrata Tatiana Bivol, care examinează cazul, a declarat că dosarul se tergiversează din cauza că Serghei Calancea, aproape la fiecare ședință vine cu un demers nou. „Vă asigur că niciun judecător nu va discrimina partea vătămată și îi va face oricând dreptate. Demult trebuia să termin cu acest dosar, dar nu mă pot clarifica cu partea civilă. De fiecare dată vine cu noi pretenții. Prejudiciile înaintate depășesc suma de un milion. Au prezentat foarte multe cecuri și trebuie să fie examinate toate argumentele. Au depus plângere pe mine, eu m-am autorecuzat de la examinarea acestui dosar, dar demersul mi-a fost respins”, s-a justificat Tatiana Bivol.

Julieta Savițchi
05/06/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii