VIDEO// După jurnalişti, au încercat să scape şi de procuror. Cum a decurs cea de-a şasea şedinţă în dosarul fostului şef adjunct al Procuraturii Generale, Igor Popa

Julieta Saviţchi
30/06/2022
CIJM

Completul de judecată prezidat de magistrata Djeta Chistol nu a reuşit nici din a şasea încercare să desfăşoare şedinţa preliminară în dosarul intentat pentru fals în declaraţii publice fostului şef adjunct al Procuraturii Generale în perioada guvernării oligarhului Vladimir Plahotniuc, Igor Popa. După ce a reuşit, săptămâna trecută, să scape de prezenţa jurnaliştilor la şedinţele de judecată, Igor Popa şi avocata sa au încercat să scape şi de procurorul Petru Iarmaliuc.

Şedinţa de judecată de joi a început cu cererea de recuzare a procurorului Iarmaliuc. Instanţa a avut nevoie de două ore pentru a examina demersul avocatei inculpatului şi pentru a lua o decizie. Pentru că a fost nevoie de mai mult timp decât cel prevăzut pentru şedinţa în dosarul Igor Popa, au fost amânate alte nouă şedinţe de judecată, mai mulţi justiţiabili fiind nevoiţi să facă cale întoarsă.

În cele din urmă, instanţa a respins cererea de recuzare.

Examinarea cererii de recuzare s-a făcut cu uşişe închise. Magistrata Chistol nu a permis jurnaliştilor să asiste nici la pronunţarea deciziei în pofida faptului că articolul 18 din Codul de Procedură Penală prevede că pronunţarea deciziilor este publică.

Igor Popa şi avocata sa au refuzat să facă declaraţii despre modul de desfăşurare a procesului.

Magistrata Djeta Chistol a decis examinarea dosarului penal pe numele fostului procuror Igor Popa în ședință închisă pentru a nu admite prezența la ședințe a cameramanului Centrului de Investigații Jurnalistice, Anatol Mătăsaru, și a reporterului de investigații Julieta Savițchi. 

Igor Popa și avocații săi și-au argumentat demersul prin faptul că „activiștii civici [Anatol Mătăsaru - n.r.] și anumiți jurnaliști concreți [jurnalista de investigații Julieta Savițchi - n.r.] ar fi rău intenționați și au calitatea de martori în cadrul altei cauze penale pornite în privința sa pe faptul îmbogățirii ilicite aflate la faza de urmărire penală”, se menționează într-un comunicat al Procuraturii Generale.

De asemenea, avocații lui Popa au mai invocat faptul că în ședința de judecată urmează să fie audiați și minori pentru stabilirea unor circumstanțe ale cazului examinat.

Prima şedinţă de judecată în dosarul în care fostul procuror Igor Popa este învinuit de fals în declaraţiile publice a fost programată pentru 25 februarie 2022. De atunci au fost programate șase şedinţe, fiind lucrative doar ultimele două.

Procuratura Anticorupţie a pornit dosarul penal pe numele lui Igor Popa în baza unei investigaţii jurnalistice realizată de reporterii Centrului de Investigații Jurnalistice despre locuinţa sa de lux dintr-un bloc select din Chişinău.

În pofida interdicţiilor şi presiunilor făcute, Centrul de Investigaţii Jurnalistice anunţă că îşi va face în continuare datoria faţă de cititori şi va monitoriza dosarele ex-procurorului Igor Popa.

Julieta Saviţchi
30/06/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii