Istoria unui dosar: Indemnizaţia lui Nicolae Chitoroagă, capăt de acuzare pentru procurorul general

Julieta Saviţchi
21/10/2021

Unul dintre capete de acuzare în dosarul intentat pe numele procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, este acordarea indemnizaţiei unice de 270.000 de lei fostului şef al Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate şi Cazuri Speciale (PCCOCS), Nicolae Chitoroagă, la plecarea din sistem. Chitoroagă nu a avut dreptul la indemnizaţia unică deoarece în perioada respectivă era urmărit penal.

Urmărirea penală a început după ce portalul Anticoruptie.md a publicat ancheta „Afacerea camuflată a procurorului Chitoroagă de lângă pădurea de la Năpădeni”, care deconspira afacerea din piscicultură nedeclarată a șefului de la PCCOCS.

Ordinul privind demisia lui Chitoroagă a fost semnat de Stoianoglo la 23 ianuarie 2020, în aceeaşi zi când a fost depusă cererea de demisie. Pe lângă acceptarea cererii de demisie a lui Chitoroagă, Stoianoglo a dispus să îi fie acordată şi indemnizaţia unică, prevăzută de Legea cu privire la Procuratură, pentru acuzatorii care părăsesc sistemul.

Aceeaşi lege mai stipulează că „dacă la data eliberării din funcţie a procurorului există o procedură contravenţională în legătură cu exercitarea atribuţiilor sale de serviciu sau o urmărire penală împotriva acestuia, plata indemnizaţiei prevăzute se suspendă până la soluţionarea irevocabilă a cauzei. În cazul constatării vinovăţiei procurorului, indemnizaţia nu se acordă”.

La data când a fost eliberat din sistem, Nicolae Chitoroagă avea statut de învinuit într-un dosar penal pentru îmbogăţire ilicită.

Victor Furtună, procurorul anticorupţie care gestionează dosarul penal intentat lui Stoianoglo, a precizat pentru portalul Antocorupţie.md că pe acest capăt de acuzare lui Stoianoglo i se incriminează infracţiunea de depăşire a atribuţiilor de serviciu prevăzută în articolul 328 Cod Penal.

Amintim că, la 26 iunie 2018, Nicolae Chitoroagă a demisionat din funcția de șef al PCCOCS, funcție pe care a deținut-o timp de trei ani, în perioada guvernării lui Vladimir Plahotniuc.

El a declarat că motivul demisiei ar fi „presiunile enorme asupra instituției” și asupra sa. A doua zi după ce a plecat de la șefia PCCOCS, Chitoroagă a fost transferat în funcția de procuror ordinar în cadrul Procuraturii municipiului Chișinău. El nu a lucrat nicio zi după ce a renunţat la şefia PCCOCS. A stat aproape șapte luni în concediu pe motiv că nu a beneficiat de concediul anual mai mulţi ani consecutiv.

Chitoroagă a fost reținut 21 noiembrie 2019, pentru 72 de ore, fiind bănuit într-un dosar penal pentru îmbogățire ilicită. Procuratura Anticorupție a pornit cercetările după ce s-a autosesizat în urma unei anchete realizate de Centrul de Investigații Jurnalistice din Moldova. Chitoroagă a fost plasat în arest pentru 15 zile, iar după exprirarea mandatului de arestare, a fost lăsat să plece acasă.

Dosarul penal a fost gestionat iniţial de către procurorul Victor Furtună. Ulterior, conducerea Procuraturii Anticorupţie a dispus transmiterea dosarului în gestiunea procurorului Victor Cazacu.

Solicitat de reporterii portalului Anticorupţie.md, procurorul Cazacu a explicat tergiverarea dosarului prin faptul că întârzie să vină un răspuns din Federaţia Rusă. „Pe parcursul desfăşurării investigaţiilor, au apărut mai multe suspiciuni în privinţa unor persoane din Rusia. Încă la începutul anului 2020 a fost formată o comisie rogatorie şi am solicitat informaţii din Rusia. Deocamdată, nu avem răspunsul. Dar cred că va apărea degrabă. Poate că şi este deja la Procuratura Generală. Astfel de comisii rogatorii se fac prin Procuratura Geneală”, a precizat Cazacu.

Procuratura Generală a anunţat că a dispus verificarea mai multor dosare penale de rezonanţă pornite în iulie – noiembrie 2019 pentru îmbogăţire ilicită, inclusiv pe dosarul Chitoroagă. „Cred că vom veni degrabă cu informații suplimentare”, ne-a declarat Mariana Cherpec, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale.

Alexandr Stoianoglo a avut o atitudine critică faţă de reţinerea lui Chitoroagă. Prima declaraţie publică în acest sens a fost făcută în cadrul interviului în calitate de candidat pentru funcţia de procuror general.

Într-o discuţie avută cu fostul şef al Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, chiar în prima zi de la desemnare, Stoianoglo i-a cerut socoteală pentru arestarea lui Chitoroagă.

Ulterior, procurorul general și-a expus poziția referitoare la acest subiect şi în cadrul unei emisiuni a Nataliei Morari, la postul de televiziune TV 8. „Primul lucru ce a făcut domnul Morari după ce a fost restabilit în funcţie a fost să se „clarifice” cu domnul Chitoroagă, care conducea PCCOCS, care a iniţiat procedura de urmărire a domnului Tranga. De aceea, Viorel Morari a iniţiat un dosar pe numele lui Chitoroagă, l-a arestat şi, prin intermediul procurorului general, l-a înlăturat din funcţie”, a declarat Alexandr Stoianoglo în cadrul emisiunii.

La 27 iulie 2019, pe portalul Anticoruptie.md a fost publicată ancheta „Afacerea camuflată a procurorului Chitoroagă de lângă pădurea de la Năpădeni”. Jurnaliștii arătau că Nicolae Chitoroagă deține o afacere în piscicultură pe teritoriul satului Năpădeni, raionul Ungheni.

„Afacerea este înregistrată pe numele fratelui și a nașului său de cununie și nu a fost declarată de procuror. Omul legii ar fi preluat afacerea, în 2005, printr-o schemă frauduloasă de la frații Mardari din satul Năpădeni. Cazul a fost sesizat pe Harta Corupției de către Nicolae Mardari. Omul susține că a fost înșelat de procuror și rudele acestuia.

Solicitat de reporterii portalului Anticorupţie.md, Nicolae Mardari s-a arătat indignat că la doi ani de la pornirea dosarului, acesta se mai află în faza de urmărire penală. „După venirea lui Stoianoglo, nu s-a mai făcut nimic. Cred că Chitoroagă a avut pe cineva care l-a ajutat”, ne-a spus Mardari.

Julieta Saviţchi
21/10/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii