Fostul primar democrat al oraşului Nisporeni, condamnat la 10 ani cu executare pentru escrocherie

Julieta Saviţchi
18/05/2022
Ion Gancan. Captură Jurnal TV

Fostul primar al oraşului Nisporeni din partea Partidului Democrat, Ion Gangan, a fost condamnat, miercuri, la 10 ani cu executare pentru escrocherie în proporţii deosebit de mari. Fostul democrat a fost încătuşat în sala de judecată la Ungheni, unde a fost pronunţată sentinţa.

Gangan a fost găsit vinovat că, în 2013, în complicitate cu un cumătru de al său care îi era şi coleg de partid, l-a deposedat de 70 de mii de euro pe un bărbat care revenise de peste hotare de la muncă.

Gangan a spus că cumătrul său are cinci terenuri pentru construcţii într-un cartier rezidenţial şi l-a convins să investească în ele. Victima i-a dat lui Gangan banii în rate mai mici, însă acesta nu s-a grăbit să-i perfecteze actele pentru imobile. Ulterior, organul de urmărire penală a constatat că cumătrul lui Gangan nu dispunea în realitate de aceste terenuri.

Instanţa l-a obligat pe Gangan să-i restituie victimei 42500 de euro, restul sumei fiind restituite benevol până la pronunţarea sentinţei.

Dosarul penal a fost pornit în iunie 2016, iar în mai 2018 a ajuns în gestiunea magistraţilor.

Avocatul lui Gangan, Andrei Cernicov, a comunicat pentru portalul Anticorupţie.md că va ataca sentinţa în instanţa ierarhic superioară.

Ion Gangan s-a remarcat pe parcursul anilor pentru implicarea în diferite scandaluri, inclusiv de corupţie. În anul 2010, Ziarul Timpul scria că acesta a fost implicat într-o bătaie cu Ion Robu, pe atunci preşedinte al Organizaţiei teritoriale Nisporeni a PLDM. Portalul Moldova Curată a scris că, în ianuarie 2014, mai mulți oameni de afaceri din raionul Nisporeni au organizat o conferință de presă în care au acuzat Consiliul Raional și pe Ion Gangan că ar stabili taxe pe criterii politice pentru agenții economici. Ei menționau că celor care nu-i suţineau în campaniile electorale le erau impuse impozite exagerate.

Tot în 2014, reprezentanții Mișcării Antimafie l-au acuzat pe primarul Gangan că, împreună cu adepții săi, ar fi aruncat cu pietre în susținătorii Mișcării, care scandau „Jos Mafia” la un concert organizat de PDM.

În timpul alegerilor pentru funcția de președinte al României, din noiembrie 2014, numele primarului Gangan a figurat în scandalul ceasurilor oferite celor care votau pentru candidatul PSD, Victor Ponta, susținut în Republica Moldova de PDM.

În 2015, portalul Moldova Curată a făcut o analiză a averii lui Gangan, constatând că depăşelte cu mulz veniturile oficiale declarate.

Anterior, Gangan a fost supus controlului de către Autoritatea Naţională de integritate după ce a fost reclamat că pe lângă faptul că este consilier al oraşului Nisporeni, precum şi a raionului Nisporeni, deţine funcţia de asministrator al SA Apă Canal Nisporeni, întreprindere aflată în gestiunea administraţiei publice locale.

La 19 iunie 2020, inspectorul de integritate Adrian Fetescu a dispus încetarea procedurii de verificare pe motiv că nu există incompatibilitate în funcţii.

Julieta Saviţchi
18/05/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii