Dosarul Gemenii // CSJ a respins cererea de recuzare a magistratei Mariana Pitic. Cum argumentează judecătorii

Anticoruptie.md
20/11/2020

Membrii Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție a respins miercuri cererea de recuzare a magistratei Mariana Pitic, depusă de reprezentantul legal al Societății pe Acțiuni Gemenii. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.

La 12 noiembrie curent, Mihail Roibu, Dragoș Roibu și Liudmila Ojog au depus cerere de recuzare a magistratei Mariana Pitic, care face parte din completul de judecată ce urmează să ia o decizie pe cererea de revizuire depusă de agentul guvernamental la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în dosarul Gemeni SA.

În motivarea cererii de recuzare, cei trei au indicat că, reprezentantul lor, avocatul Mihail Lupu, a activat în funcția de judecător la Judecătoria Botanica, municipiul Chișinău, în anii 1993-2003, iar în această perioadă judecătoarea Mariana Pitic a activat în funcția de grefieră a acestuia. Ulterior, prin hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, avocatul Mihail Lupu a fost desemnat în calitate de mentor al magistratei Pitic în cadrul stagiului pentru funcția de judecătoare în perioada anilor 2001-2002.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție a decis să respingă cererea de recuzare, considerând-o neîntemeiată. Magistrații CSJ și-au motivat decizia prin faptul că motivele invocate în cererea de recuzare nu indică la existența unor prejudecăți sau idei preconcepute a magistratului recuzat susceptibile de a afecta imparțialitatea subiectivă. 

Amintim că în februarie 2020, Guvernul de la Chișinău a fost obligat de instanța europeană să întoarcă reclamanților părţile de clădire care erau în proprietatea acestora până în 20 iulie 2005 și terenul aferent, care constituiau 36,55% din acţiunile SA Gemenii și să le achite despăgubiri de 1.500.000 de euro, 5.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral şi 10.000 de euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Potrivit deciziei CEDO, dacă statul nu le poate returna partea din imobil, urmează să achite contravaloarea de 2.120.000 de euro. Decizia CEDO a provocat critici dure în adresa sistemului judecătoresc din partea actualei guvernări. 

Precizăm că agentul guvernamental, Oleg Rotari, a depus la 18 martie 2020 la Curtea Supremă de Justiție, peste o lună de la pronunțarea deciziei, cererea de revizuire a dosarului Gemenii din anul 2005, prin care cinci acționari au fost lipsiți de proprietate. Ulterior, Oleg Rotari a solicitat repetat amânarea examinării revizuirii.

Pe 19 mai 2020, agentul guvernamental a cerut din nou amânarea examinării revizuirii, pe o perioadă nedeterminată, pe motiv că a solicitat pe 11 mai 2020 CEDO rectificarea și revizuirea hotărârii din 18 februarie 2020. El a invocat că CEDO ar fi calculat incorect prejudiciul acordat reclamanților.

În prezent, pachetul majoritar de acțiuni în SA Gemenii este deținut de Twins Estate SRL, care are doi fondatori, Grigore și Fevronia Roșca. Aceștia dețin și grupul de companii Rogob. Aceștia susțin că returnarea proprietăţii grevate de datorii va afecta securitatea altor raporturi juridice, iar repararea unui drept al unei persoane nu se poate realiza prin încălcarea unui alt drept al altei persoane.

Anticoruptie.md
20/11/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii