Cine sunt funcționarii vizați de descinderile CNA la Criuleni

Ilie Gulca
28/07/2021
Veaceslav Vatamaniuc, arhitect-șef al Consiliului Raional Criuleni

Angajații Centrului Național Anticorupție (CNA) desfășoară percheziții la Consiliul Raional Criuleni. Acțiunile de urmărire penală vizează angajați ai Direcţiei Construcţii, Gospodărie Comunală şi Arhitectură. Aceștia ar fi prejudiciat bugetul public prin favorizarea unor companii private în detrimentul întreprinderii municipale de avizare a proiectelor urbanistice.

Mai exact, potrivit surselor Portalului Anticoruptie.md, este vorba de arhictectul-șef Veaceaslav Vatamaniuc și specialista Olga Godoroja-Buga.

„Sunt vizate persoane publice și administratorul unei întreprinderi private. Este vorba despre prejudicierea bugetului public, prin intermediul unor companii private de proiectare, folosite în detrimentul întreprinderii municipale de avizare a proiectelor urbanistice”, a declarat Angela Starinschi, purtătoarea de cuvânt a CNA.

Aceasta a spus că nu poate să ne ofere mai multe detalii pe moment. La rândul său, șeful Direcţiei Construcţii, Gospodărie Comunală şi Arhitectură, Ion Lungu, a declarat că nu poate să ne ofere nici el detalii, motivând că este „la niște măsurări”, deși a răspuns la telefonul din birou.

Ilie Gulca
28/07/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii