Avere... mortală//13 ani de închisoare pentru tânărul care și-a incendiat sora

Anticoruptie.md
05/06/2023
Imagine simbol

Judecătoria Hâncești, sediul central, a pronunțat sentința în privința tânărului care și-a incendiat sora, fapt care a dus la decesul acesteia. Acesta va sta următorii 13 ani după gratii, în situația în care instanțele ierarhic superioare vor menține hotărârea.  

Conform sentinței, tânărul în vârstă de 29 de ani, originar din raionul Rezina, a fost recunoscut vinovat de omor premeditat al unui membru de familie, săvârșit cu deosebită cruzime.

„La 06 martie 2023, aproximativ la orele 17:00, inculpatul, aflându-se într-un sat din raionul Hâncești, în ograda gospodăriei proprii, în rezultatul unui conflict pe care l-a avut cu sora sa mai mică, din cauza împărțirii unor bani, obținuți din vânzarea  unui imobil, a amenințat-o că o va arde. Imediat după cele spuse, conștientizând caracterul ilegal al acțiunilor sale, manifestând o deosebită cruzime, a stropit-o peste tot corpul cu o soluție inflamabilă și a incendiat-o”, arată acuzatorii.

Victimei i-au fost cauzate arsuri termice calificate ca vătămări corporale grave, care au dus la decesul ei, șapte zile după tragedie. Inculpatul și-a recunoscut vinovăția pentru faptele de care a fost acuzat. În privința sa a fost menținută măsura preventivă sub formă de arest preventiv până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.

Anticoruptie.md
05/06/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii