Tragedia victimelor, reabilitare, durere şi (in) justiţia din Moldova

Violeta Gașițoi
23/11/2015
Poză simbol, Foto: dcnews.ro

Nu voi face introduceri, dar voi începe cu istoria unei fete. Voi reda calvarul şi durerea prin care a trecut, iar din cauza organelor de drept, care refuză să investigheze plângerile victimei, exista riscul ca violatorul să rămână, printre noi, nepedepsit pentru aceasta, dar şi pentru multe alte infracţiuni.

Maria (nume schimbat) locuieşte, de zeci de ani, în internatul psihoneurologic din Bălţi. Fata nu are părinţi, nu are rude şi s-a ataşat de o infirmieră pe care o ajută uneori în treburile casnice şi care locuia aproape de internat, casa de vis-a-vis de cea a violatorului.

Într-o zi, când ieşea din apartamentul infirmierei, de la balcon a strigat-o el, medicul-şef. A invitat-o în locuinţa sa sub pretextul de a-i face curat în casă, Medicul  a coborât ca să-i arate unde stă, a încuiat uşa şi a aplicat violenţa, după care a violat-o. Fata a încercat să se apere, dar zadarnic. După ce a ajuns în internat i s-a făcut rău, a fost chemată ambulanţa. Ea s-a plâns că a fost bătută şi violată, însă nimeni nu a ascultat-o.

În 2014, după ce a povestit unei avocatei despre viol, au fost depuse mai multe plângeri în adresa Procuraturii, dar procurorii au refuzat să pornească urmărirea penală. Toate ordonanţele au fost contestate până la Curtea de Apel, care a dat indicaţii Procuraturii să investigheze cazul.Victima a făcut declaraţii ofiţerilor de urmărire penală şi a descris apartamentul violatorului, fata a insistat să mergem la faţa locului ca să ne arate camera unde a fost violată, a descris cum sunt amenajate camerele etc. Am căzut de acord şi, în aceeaşi zi, am plecat la faţa locului cu ofiţerul de urmărire penală.

Medicul-şef era acasă, era toamna anului 2014, am memorat acest fapt deoarece învinuitul făcea atunci vin de casă, era calm şi a fost de acord să participe la verificarea declaraţiilor victimei, să deschidă apartamentul. Fata a arătat exact unde acesta locuieşte şi, spre surprinderea mea ca avocată, fata a descris exact apartamentul violatorului, unde stăteau dulapurile, poze cu copii mici pe perete, bucătăria, baia, veceul, iar la ieşire s-a oprit şi a spus, jos, aici era alt covor, acum este altul. Da, într-adevăr acel covor a fost luat de poliţie.

Vocea fetei tremura, se vedea că trecea prin aceleaşi emoţii negative prin care a trecut atunci, când a fost violată. Am ieşit repede din apartament şi am plecat la internat pentru întocmirea actelor necesare.

Am intrat cu ofiţerul de urmărire penală din Bălţi în birou şi el a scris procesul-verbal de verificare a declaraţiilor la faţa locului, ne-am semnat, însă urma să meargă la învinuit ca acesta să semneze, la un moment dat ofiţerul de urmărire penală a spus că noi nu am avut dreptul să efectuăm această acţiune de urmărire penală, s-a speriat, a ieşit din birou, iar eu şi victima am rămas cu documentul lăsat pe masă. Ofiţerul de urmărire penală a telefonat pe cineva şi vorbea foarte agitat, eu am presimţit că acest act trebuie fotografiat, în caz contrar, el se va pierde.

După ce a telefonat şefilor, a declarat că nu avea voie să facă această acţiune de urmărire penală, era speriat.  M-a rugat să scriu o cerere în adresa dumnealui, ca el să justifice procurorului de ce a făcut această acţiune, am scris cererea şi i-am dat-o.

Aproximativ peste două săptămâni, ofiţerul de urmărire penală din Bălţi îmi expediază o scrisoare prin care mă infomrează că acţiunea pe care o solicit nu va fi efectuată. M-am întrebat cum nu? Această acţiune deja a avut loc, am şi proba! Am scris o plângere în adresa Procuraturii Bălţi şi a Procuraturii Generale, am depus dovada că această acţiune de urmărire penală a fost efectuată, dar la scurt timp procuratura îmi expediază ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale în care nu se spune nimic despre această probă, proba ce demonstrează că fata nu minte, proba care demonstrează că fata a fost violată şi agresată.

Am găsit martori care ne-au povestit despre acel viol, fata s-a plâns imediat ce a fost violată medicilor din internat şi concubinului său, însă nimeni nu a ajutat-o.

Am continuat timp de un an să contest aceste acţiuni, iar această probă a observat-o Curtea de Apel Bălţi şi a dispus investigarea cazului.

Mai bine de şase luni, organul de urmărire penală nu a făcut nicio investigaţie, iar recent mi-au expediat o altă ordonanţă de neîncepere a urmăririi penale. Este deja a treia oară când procurorii nu fac nimic şi protejează violatorul.

Justiţia este oarbă când vine vorba despre persoane cu dizabilităţi, iar organele de drept în cazul acestor fete aplică principii discriminatorii, astfel încât persoanele care comit infracţiuni rămân nepedepsite.

Cel mai dureros e atunci când te întâlneşti cu această victimă şi ţi se pun aceleaşi întrebări: „Spuneţi-mi, când va fi pedepsit? Când va fi pus în puşcărie? Aşa-i că va fi pedepsit? Mie mi-e frică de el să nu mă omoare, el spunea că nimeni nu mă va crede dacă spun cuiva că am fost violată, dar dumneavoastră mă credeţi şi eu sper să fie pedepsit ca niciodată să nu mai comită aşa ceva.”

După toate aceste întrebări, practic de fiecare dată fata face crize epileptice, îi este frică, se teme, îşi aduce aminte de acel clavar şi i se face rău, o traumă psihologică enormă, o durere sufletească şi o speranţă că justiţia nu va fi surdă, o va auzi şi o va ajuta să-şi găsească dreptatea.

Cel mai dureros pentru noi, avocaţii, care apărăm victimele în urma violurilor, victime ale violenţei în familie, este istoria pe care o povestesc aceste fete, durerea şi calvarul prin care ele trec, emoţiile, ascultându-le înţelegi că această traumă psihologică va rămâne ca o cicatrice, dar să le promiţi o justiţie echitabilă în Moldova este imposibil,  poţi să ridici din umeri şi doar să depui plângeri, contestaţii, cereri în faţa instanţelor naţionale, după care să ajungi şi la CEDO, însă cât mai au aceste fete putere să reziste şi mereu să fie audiate? Cât vor mai suporta calvarul amintirilor dureroase? Persoana vinovată este cercetată în stare de libertate şi tot ne întrebăm cum să protejăm alte fete, alte potenţiale victime?

În Moldova, justiţia nu doar că este oarbă, aceasta mai e şi surdă şi fără suflet. Adesea îmi pun o întrebare, oare acestor procurori, care refuză să investigheze aceste plângeri, acestor poliţişti, care nimicesc probe din dosar protejând infractorul, nu le este teamă că mâine victima poate fi o rudă apropiată a lor? Fiica lor? Sau o altă persoană apropiată?

Violeta Gașițoi
2015-11-23 13:30:00

Comentarii