„Partajul” copiilor minori în timp ce maturii se separă cu domiciliul

Violeta Gașițoi
11/11/2021
Foto: Arhiva personală Violeta Gasitoi

Cu toții ați auzit măcar de un caz unde doi oameni adulți, în momentul în care decid să-și separe domiciliile și la mijloc au cel puțin un copil. Atunci începe lupta între ei, fără ca să analizeze stresul psihologic la care este supus un copil ce își iubește ambii părinți și nu înțelege de ce tata zice că mama este rea, iar mama spune că tata este rău. Parcă nu demult erau o familie fericită, ori cel puțin așa credea copilul, locuiau împreună dar au ajuns în acel moment când un copil este pus în situația să aleagă dacă are vârsta necesară, ori în situația când părinții luptă pentru acel „monopol” asupra copilului, va trebui să decidă instanța.

Imediat cum începe lupta, ambele părți ori una din părți uită că acest copil a fost conceput de două persoane, acest copil își iubește ambii părinți și acest copil are dreptul la comunicare și educația din partea ambelor părinți în egală măsură. Dacă observați, eu de trei ori am scris cuvântul COPIL, pentru că în aceste litigii de stabilire a domiciliului unui minor, discuția trebuie să fie despre Copil, nu despre ce vrea tata ori ce vrea mama, nu despre supărările celor doi oameni maturi dar despre bunăstarea unui copil care este abia în formare.

Cu ce ne ciocnim noi avocații în aceste litigii? Una din probleme este că noi observăm cum un copil este supus unei alienări parentale tot mai mult pe zi ce trece. Fenomenul alienării parentale apare cel mai des când cauza a ajuns în instanța de judecată în cazurile de divorț, stabilirea domiciliului minorului, nerespectarea graficului de întrevederi etc. Trebuie să înțelegeți că alienarea parentală se referă indiferent de genul părinților, ambii părinți pot fi persoane culpabile de alienare parentală a propriilor copii. Acest fenomen cu siguranță poate fi explicat mai bine de psihologi, doar, cel mai mare regret, e că nimeni nu vrea să îi asculte în instanțele judecătorești. De ce? E o întrebare mai mult retorică.

Ce înseamnă tulburare parentală?

O tulburare care apare în contextul disputelor legate de stabilirea condițiilor exercitării autorităților părintești. Aceasta se manifestă prin campania de denigrare față de celălalt părinte, o campanie ne justificată. Aceasta rezultă din combinarea programării cu alte cuvinte „spălarea creierului ” calomnierea părintelui țintă.

În practica mea copii erau speriați că celălalt părinte îi va da la orfelinat, îi va abandona, îi va pedepsi, nu îi va cumpăra anumite lucruri, că este un părinte căruia nu îi pasă de copil etc. Iar ca rezultat, copilul începe să nege orice experiență pozitivă din trecut, respinge orice contact cu părintele țintă. Copilul își exprimă ura sau respingerea față de părintele țintă și multe alte manifestări.

Ceea ce nu vor să înțeleagă autoritățile Moldovenești, nici instanțele de judecată, nici direcțiile de protecție a drepturilor Copilului e faptul că părintele alienator trebuie să fie impus de autorități să își schimbe poziția, deoarece anume acest părinte devine obsedat cu alienarea și va duce în continuare o campanie de distrugere a relației copilului cu celălalt părinte. Anume acest părinte în cel mai scurt timp trebuie înlăturat de copil și impus să treacă terapii. Ei trebuie să înțeleagă că au probleme de natură psihologică și să se motiveze să se schimbe. Atâta timp cât instanțele naționale nu vor „pedepsi” părintele alienator și nu vor înlătura copilul de la acesta, atâta timp cât legea nu va prevedea impunerea prin instanță a terapiei de familie pentru familiile cu sindromul alienării parentale, vom continua să avem copii distruși psihologic alături de părinții săi care nu se pot reuni cu proprii săi copii ani de zile.

Legea expres prevede că drepturile părinților nu pot fi exercitate contrar intereselor copilului lor. Părinții nu pot prejudicia sănătatea fizică și psihică a copilului. Și acum dacă e să analizăm cazurile de alienare parentală, sunt ori nu prejudiciate interesele copilului? Este ori nu prejudiciată sănătatea psihică a acestuia? Cu siguranță da. Ce ar trebui să facă autoritățile? Să stopeze această încălcare și să protejeze sănătatea psihologică a minorului.

Chiar dacă Codul Familiei mai prevede că părinții trebuie să poarte răspundere în cazul în care își exercită drepturile părintești în detrimentul copilului, în cazurile menționate mai sus, de alienare parentală, nici un părinte nu este sancționat, deși există expertize care demonstrează acest abuz psihologic aplicat față de copilul minor.

Ceea ce ne lipsește și ceea la ce se opun autoritățile inclusiv legiuitorii este includerea în Codul Familiei custodia comună asupra copiilor atunci când aceasta este posibil.

Ne lipsesc prevederile legale care ar examina aceste litigii în termeni restrânși deoarece separarea copilului de unul dintre părinți îi îndepărtează în fiecare zi tot mai mult, iar reunirea acestora se va face mult mai greu peste ani. Graficul de întrevederi între părinți și copii nu trebuie stabilit de Protecția Copiului, deoarece acestea nu se execută în cele mai multe cazuri, iar părinții pierd timp și resurse și tot ajung în judecată, anume din acest motiv, la stabilirea domiciliului copilului în instanță când se stabilește cu cine va rămâne copilul trebuie să existe fie un acord între părți de întrevedere cu copilul, fie o hotărâre judecătorească executorie pentru celălalt părinte ca acestea să nu fie impuși să se judece zeci de ani prin instanțe. Acestea ar fi puținele remedii efective care pot fi implementate de autorități și de legiuitori pentru a micșora acest gen de litigii.

Violeta Gașițoi
2021-11-11 10:58:00

Comentarii