Una dintre structurile responsabile de felul în care arată astăzi patrimoniul arhitectural al Republicii Moldova este Consiliul Național al Monumentelor Istorice (CNMI) - organ colectiv specializat în protejarea monumentelor de arhitectură locale și naționale. Cei 14 membri, persoane cu cunoștințe și experiență în domeniul conservării patrimoniului arhitectural, sunt numiți prin ordinul ministrului Culturii pentru un mandat de trei ani. Actuala componență a CNMI, care expiră în luna iulie a acestui an, arată așa:

Postică Gheorghe - profesor universitar, doctor habilitat în istorie, viceministru al Culturii, preşedinte;    

Ciocanu Sergius - arhitect, doctor în arhitectură, şef Direcţie patrimoniu cultural, Ministerului Culturii, vicepreşedinte;

Garconița Rita - arhitect, consultant Direcția patrimoniu cultural, Ministerul Culturii, secretar;

Ştefăniță Ion - director general, Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor;  

Verstiuc Valeriu - inginer, şef Serviciul pentru expertizarea şi verificarea proiectelor în construcţii, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor;

Țurcan Alexei - arhitect, şef Secție construcții în zone protejate, Direcţia Generală Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare, mun. Chişinău;

Boșneaga Alexei - arhitect, șef adjunct Direcţia construcţii, materiale de construcţii şi tehnologii moderne, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor;

Brihuneț Manole - şef al Departamentului construcţii, restaurări, pictură bisericească, Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove;

Andrușceac Constantin - arhitect, consultant Direcția patrimoniu cultural, Ministerul Culturii;

Ursu Mihail - director general, Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală;

Vornic Vladimir - doctor în istorie, director general, Agenția Națională Arheologică;

Gangal Boris - arhitect, director al Asociației obștești Centru „Sit”, Chișinău;

Nesterov Tamara - arhitect, dr. în studiul artelor, cercetător științific coordonator în sectorul Arhitectură, Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Științe a Moldovei;

Carpov Ivan - arhitect principal interimar, director al Direcţiei generale arhitectură, urbanism și relații funciare, mun. Chişinău (*demisionat între timp).

Sus-numiții se întrunesc în ședințe o dată la fiecare două săptămâni, iar potrivit regulamentului de activitate, la ședințe pot asista și alți experți în domeniul protejării monumentelor, „fără drept de a participa la procesul de votare”. Același document mai arată că la ședințe sunt prezenți specialiștii care au elaborat proiectele pe care le susțin pentru a fi avizate, și mai pot fi invitați beneficiarii lucrărilor - agenții economici. În Regulament nu este precizat însă dacă aceste ședințe au caracter public ori sunt cu ușile închise.

Curios este faptul că singurul loc unde sunt publicate agendele ședințelor este... ușa sălii în care se întrunesc membrii CNMI, la etajul 3 din clădirea Guvernului. Și asta, se pare, se face cu puțin timp înainte de desfășurarea întrunirilor. Respectiv, cetățenii care nu sunt vizați nemijlocit în proces nu au de unde să cunoască ce se discută la ședințele Consiliului, deși cu toții suntem afectați direct de deciziile acestor funcționari. În urma hotărârilor pe care le adoptă inclusiv ei, „beneficiem” de monștri de beton care lasă în umbră puținele clădiri-bijuterii rămase în Capitală.  

Este adevărat că pe site-ul Ministerului Culturii sunt publicate agendele post-factum, deja cu deciziile luate - aprobat sau neaprobat - dar odată bătută palma, nu mai poți schimba mare lucru.

De-a lungul timpului, variatele componențe ale acestui Consiliu au decis lucruri care mai de care. Deși au o listă lungă de atribuții, membrii CNMI în principal dau undă verde diferitor propuneri de intervenții asupra imobilelor care au statut de monument protejat sau proiectelor ce prevăd construcții noi în zonele în care se află astfel de monumente. Aceștia decid inclusiv cum vor arăta clădirile, stabilesc dacă corespund normelor de înălțime admisă sau de distanță față de clădirile istorice, dacă se respectă stilul, materialele utilizate etc. Să ne amintim câte hoteluri sau complexe de business de peste 10 etaje au răsărit în ultimii ani în centrul istoric al Chișinăului. Trecem pe lângă ele zi de zi și, să recunoaștem, ne-a trebuit ceva timp ca să ne obișnuim să ne „împiedicăm” de ele. Iar pentru că interesul față de această structură nu a fost prea mare până acum, tot ce ne rămânea era să criticăm „perlele arhitecturale” în știri sau, mai nou, pe Facebook.

Săptămâna trecută am decis să merg la ședință și am apelat-o pe secretara Consiliului ca să mă asigur că voi avea acces în sediul Guvernului. „E o premieră de când activez, în trei ani… Întrebare din partea noastră: de ce vreți să fiți prezentă?”, am auzit la celălalt capăt al firului. Explicațiile despre interesul jurnalistic și informație de interes public nu au fost suficient de convingătoare pentru Rita Garconița.

Sergius Ciocanu, la rându-i, a insistat să consult Regulamentul întâi de toate, așa cum i-ar sta bine unui jurnalist documentat. „Regulamentul nu permite posibilitatea unor persoane să participe decât dacă sunt experți în domeniu. (...) Nu, ședințele nu sunt deschise, cine v-a spus? Asta doar dacă decid șefii, eu nu sunt împuternicit să dau acces cuiva. În Regulament este scris concret cine poate fi prezent și cine nu”, a replicat el.

După mai multe apeluri insistente, am reușit să aud un „da” scurt de la viceministrul Gheorghe Postică. Fără nicio ezitare am mers la întrunirea de joi după-amiază, care a durat mai bine de patru ore și la care s-au discutat 12 subiecte. Deși aparent prezența mea nu a deranjat pe nimeni, Manole Brihuneț de la Mitropolie s-a interesat la un moment dat cine sunt. Faptul că-s jurnalistă l-a atins ușor pe Valeriu Verstiuc de la MDRC: „Da’ cu ce ocazie? Trebuie chiar toată lumea să știe ce discutăm noi aici? Poate să mergem în piață, dacă-i așa vorba, cu transparența asta…?”. Subiectul s-a epuizat rapid, chiar dacă Ion Ștefăniță de la AIRM a tot accentuat despre transparență, corectitudine, responsabilitate și că „în general, ședințele trebuie să se desfășoare cu Privesc.eu aici”.

Cum adică să nu știe lumea ce se discută la o ședință la care se votează-n stânga și-n dreapta decizii care ne vizează pe toți, despre cum vor arăta clădirile istorice pe care le putem număra pe degete, m-am întrebat eu stupefiată. Ce ar avea de ascuns un expert în domeniu, care are rolul de a se expune asupra unui proiect? Cât de potrivită mai este o astfel de gândire învechită în era datelor deschise și a unei societăți care se vrea sănătoasă?

Dezgustată de atitudinea unor funcționari care se tem de opinia publică ca dracul de tămâie, mi-am imaginat reacția pe care ar avea-o dacă o droaie de jurnaliști le-ar urmări deciziile ședință după ședință și i-ar taxa în știrile lor. Probabil fotoliul nu le-ar mai fi la fel de cald și nopțile la fel de liniștite. Sau poate n-ar mai apărea atâtea hidoșenii prin oraș, pe care le criticăm ulterior, isteric, pe rețelele de socializare, în timp ce afacerile înfloresc bine-mersi.

Ar fi nedrept să nu admit că prin acest Consiliu trec și proiecte frumoase. Funcționarii adoptă propuneri prin care se reabilitează monumente unice în spațiul nostru, aflate într-o stare deplorabilă de zeci de ani de zile. Totuși, felul în care arată așa-zisul centru istoric al Chișinăului, care este mai mult o noțiune pe hârtie, decât o realitate, mă face să insist că deciziile adoptate la etajul 3 de la Guvern trebuie citite cu lupa. Lipsa de transparență este comodă. Îndrăznesc să cred că aduce și bani. Dar cât timp va mai fi tolerată?