Un președinte „jucător” este o adevărată provocare pentru un regim parlamentar

Aurelia Peru
17/02/2021

Este adevărat că un președinte „jucător” (termen din marketing electoral) este o provocare pentru un regim parlamentar. În acest context, Curtea Constituțională a intrat într-o nouă fază de suprasolicitare, după evenimentele din 2019, dar și anterior - 2013, 2020.

Regimurile parlamentare sunt compatibile cu un președinte în rol de mediator - mediator între entitățile politice și între instituțiile puterii. Și acest rol îl poate îndeplini cu onoare un „părinte al națiunii”, un președinte al tuturor, un înțelept în concepția filosofilor antici.

Blocajul funcționalității instituțiilor puterii denotă o rigiditate politică a președintelui nou-ales. Desigur, decizia șefului statului poate fi apreciată de membrii și simpatizanții PAS, precum și de cei care au cunoștințe sumare despre mecanismele de funcționare a puterii în stat. Chiar și „guvernul Gavriliță” este constituit din oamenii PAS-ului. E un lux prea mare pentru un sistem multipartidist. Totuși, noi nu alegem între republicani și democrați, iar coalițiile de guvernate post-electorale sunt o omniprezență tradițională în sistemul politic moldovenesc.

Or, nu poți cu 15 mandate parlamentare să legitimezi un guvern sau sa condiționezi anticipate. Este absurd.

Între timp, sunt atâtea exemple de gestionare a crizelor de acest gen. Recent, în Italia, a fost legitimat Guvernul Mario Draghi, fostul şef al Băncii Centrale Europene. Draghi a prezentat un cabinet alcătuit din tehnocraţi şi politicieni importanți dintr-o coaliţie largă. În acest guvern s-au găsit portofolii și pentru „5 Stele”, și pentru partidul Liga, și pentru Partidul Democrat și, desigur, pentru tehnocrați. Asta pentru a depăși criza pandemiei de coronavirus şi criza economică. Este cumva ocolită Republica Moldova de aceste amenințări?

Recent, dna Sandu a avut o vizită oficială la Paris, a discutat cu președintele Macron. Încă un exemplu de gestionare a crizei guvernamentale sau a crizei de imagine. Ce a făcut Macron cu guvernul Filip? L-a jertfit. Pentru a-și crea un guvern de tranziție - din perspectiva alegerilor iunie 2017 - Macron a amestecat reprezentanţi ai mai multor partide politice, dar a numit în funcţii inclusiv experţi, profesioniști.

Deci, dacă tot ne pregătesc de anticipate, atunci și politicienii noștri trebuie să ne ofere un guvern de tranziție, anti-criză. Pentru Republica Moldova este imperativă acum constituirea unui guvern eterogen, cu reprezentanți ai principalelor partide politice. Și asta pentru a nu favoriza sau, dimpotrivă, victimiza un singur partid, din perspectiva parlamentarelor anticipate.

În contextul unei crize mutidimensionale - pandemice, economice, sociale, instituționale - nu poate fi condamnată o coaliție lărgită.

Insistența președintelui pe votarea repetată a guvernului Gavriliță a fost, de fapt, o continuare a bătăliei politice, a retoricii electorale a PAS-ului. Iar aceasta deja denotă imaturitatea omului de stat și lipsă de viziune.

P.S.

Câteva opinii despre parlament, care a devenit sac de box al opiniei publice. Acum, doi ani de la ecrane, prin mașinăria media ni se spunea că acest parlament, ales după sistem mixt, va fi cel în care vom fi cu adevărat reprezentați, că vom avea deputatul nostru în forul legislativ. Astăzi, dimpotrivă, ni se spune că acesta este „bordel”, „cuib al corupției”, „talpa iadului”. Și atunci, apropo, luam în zeflemea adresările artiștilor noștri , care ne „învățau minte” și ne dădeau lecție de știință politică. Dar, uităm…

Încă ceva! Dacă la un referendum consultativ, populația RM ar fi întrebată „are nevoie țara de parlament?” va asigur, peste 50 % ar spune „Nu!”. Acesta este trendul credibilității politicienilor la nivel global. Dacă puneți în dubii comentariul meu, consultați un interviu recent cu președintele Gallup, sociologul Kancho Stoychev.

Politica este arta pe care nu o posedă cei care contactează cu politicul câteva secunde în cabina de vot. Ei/noi suntem politicieni de ocazie. Politica trebuie făcută de meseriași în politică. Or, spune ilustrul sociolog Max Weber – politica este o profesie și o vocație!

O zi plină de speranțe tuturor!

Aurelia Peru
2021-02-17 09:59:00

Comentarii