Am deschis ușa salonului în care stăteam și din prag am văzut vizavi o soră medicală, îmbrăcată în echipament special (combinezon, supra-ciorapi, mască, supra-mască, mănuși, ochelari, vizieră, etc.) care ținea mâinile într-un vas cu apă...
- De ce țineți mâinile în apă? am întrebat-o eu.
- Pentru că de la căldură, există mare risc să-mi pierd cunoștința, ori timp de 8 ore cât durează serviciul meu, nu pot să scot echipamentul de protecție, respectiv nu pot bea apă, ori chiar merge la WC, astfel unica soluție pentru a nu mă deshidrata este să țin mâinile în apă rece.

Am înlemnit.

Știu că există încă în Republica Moldova foarte multă lume, care nu recunoaște existența Covid-19 și în consecință se comportă într-o negare și o neglijență totală față de acest subiect, amplificând astfel răspândirea bolii.

Mesajul de astăzi, primul după două săptămâni, în care am fost internat în spital cu pneumonie provocată de Covid-19 este menit să contribuie, cât de puțin, la conștientizarea acestui fenomen în care trăim de mai multe luni și care ne afectează pe toți și pe fiecare. Știu că mă expun din nou pe mine și familia, dar acesta este prinosul nostru pentru ca, concetățenii noștri să înțeleagă că boala există și este foarte periculoasă și de multe ori neclară.

Neclaritatea și chiar oripilarea m-a cuprins, când peste șapte zile „de Covid” am ajuns în spital, cu pneumonie agresivă provocată de Covid-19. La început, după radiografie am crezut că este o glumă, ori eu sunt alergător, maratonist și credeam că sub acest aspect am imunitatea necesară pentru a trece ușor prin această boală. Nu a fost așa, ori medicii au spus că nu există nicio logică medicală care ar spune clar cine face și cine nu face pneumonie la Covid și care este evoluția bolii.

Am încercat să mă împotrivesc, să cer tratament la domiciliu (amânare de o zi, care a accentuat afecțiunea și mai mult), dar medicii au spus că nu este o pneumonie clasică, ci una atipică, care trebuie tratată în staționar cu perfuzii și multe medicamente administrate intravenos și intramuscular, iar monitotizarea este esențială. Încă nu conștientizam problema și nici pericolul. Au existat și cazuri când oamenii după câteva zile de tratament a pneumoniei la domiciliu ajungeau la spital cu 40-50% afecțiune a plămânilor. Pentru unii amânarea a fost fatală.

Pentru mine tratamentul a dat rezultat pozitiv, am stat în spital două săptămâni până am învins pneumonia și respectiv Covid-ul. De aseară sunt deja acasă. Dar, din păcate nu toată lumea a reușit.

Pneumonia este atât de agresivă și neclară, încât tratamentul nu ajută pe toată lumea, mai ales pe cei cu boli asociate. Zilnic de la etajul unde stăteam, al unui spital din Chișinău, o persoană sau două, cu insuficențe respiratorii erau transferate în reanimare, iar cei cu situații foarte grave ajungeau la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”.

Mulți nu au rezistat, inclusiv un domn medic, cu care am stat în același salon, un om de aur, care a cedat peste vreo 10 zile de luptă cu boala, iar cu câteva zile înainte, de aceeași boală a decedat soția medicului, la fel medic. Nedrept, dureros, dar este o realitate. Dar există și cazuri pozitive și încurajatoare - într-un salon de la alt etaj, a stat o bunicuță de 80 de ani, care după mai multe zile de luptă, a reușit să învingă boala, iar acum este deja acasă, într-un sat de pe malul Nistrului.

În tot acest timp, lupta pentru viața tuturor celor bolnavi au dus-o și o duc în continuare, o mână de oameni - medici, asistente medicale și infermiere, care vin la serviciu ca la război, punându-și viața în pericol (ori mulți dintre ei sunt în grupul de risc), se aruncă zilnic în „cazanul bolii” și al morții, salvând zilnic mii de vieți omenești.

Acești oameni, din tot sistemul medical, dar mai ales cei care muncesc în „spitalele Covid” sunt adevărați eroi și merită toată recunoștința noastră.

Slavă vouă, Eroi ai zilelor noastre, Slavă vouă...

Stimați concetățeni, de toate vârstele - purtați mască și respectați toate măsurile de precauție arhicunoscute deja.