Bill Eddy, un terapeut și avocat american de succes, este autorul cărții „Why We Elect Narcissists and Sociopaths — and How We Can Stop” („De ce alegem politicieni narcisiști și sociopați — și cum ne putem opri?”). El a realizat necesitatea explicării felului în care acționează politicienii sociopați după ce specialiști din diverse țări întrebau tot mai frecvent cum acced din ce în ce mai mulți populiști la putere. El le-a răspuns că aceștia nu sunt neapărat populiști, ci că ar fi vorba de persoane hiperconflictuale (sociopați sau narcisiști) care încearcă să se erijeze drept lideri ai oamenilor, în realitate fiind incapabili de dialog, rațiune sau grijă pentru alții.

Autorul nu își propune să convingă oamenii să voteze cu cineva sau împotriva altcuiva, ci să-i încurajeze să gândească critic și să știe când nu li se oferă informație utilă.

Viața politică din Moldova este atât de colorată, însă gândirea critică este descurajată și chiar blamată intens în ultima vreme, mai ales de anumiți politicieni și fermele lor de troli. De aceea, pentru a nu părea subiectivă și pentru a provoca cititorii să analizeze critic situația politică din țară de unii singuri, voi reda mai jos o transcriere prescurtată și tradusă a unui interviu oferit de autorul Bill Eddy pentru CJ Liu.

Las la discreția cititorului să-și dea singur seama:
1. Cine este politicianul sociopat?
2. Care este triada crizei-fantezie, și anume:

            a. care este pretinsa criză?

            b. cine se spune că este principalul dușman acum?

            c. cine este sociopatul care se erijează în erou salvator deși nu are astfel de împuterniciri?

3. Care este mesajul repetat la infinit de politicianul sociopat după principiul „totul sau nimic”?

4. Cine sunt țintele de vină ale sociopatului, în diferite momente ale carierei?

5. Ce tip de alegător ești: loialist, înflăcărat, moderat sau dezamăgit?

Cum detectezi un politican sociopat?

Potrivit lui Bill Eddy, există patru semne principale ale unui politician hiperconflictual (fie narcisist, fie sociopat):

1.      Se preocupă cu a da vina pe alții - ei cred că altcineva este întotdeauna vinovat de tot;

2.      Are o gândire după principiul „Totul sau nimic!”, valabilă și în abordarea soluțiilor. Când au o problemă, ei cred că toată vina este a altcuiva și niciodată, în nicio măsură, vina lor. Ei nu împărtășesc responsabilitatea. Soluția lor este mereu „my way or the highway” ( ≈ „calea mea sau prăpastia”). Pot spune: „Tu ai înțeles totul greșit, eu am perfectă dreptate.”

3.      Emoțiile fie nu și le pot controla, fie și le controlează excesiv (dar aici sunt excepții).

4.      Fac lucruri extreme, pe care 90% din oameni nu le-ar face. Cum ar fi violență (fizică sau verbală) sau lansarea zvonurilor malițioase în public, dar ei întotdeauna au o justificare. E important să ignori acea justificare și vei observa că 90% din oameni nu ar face așa ceva.

Alte caracteristici pot include următoarele:

- Au fantezii despre puteri nelimitate;

- Mint sau păcălesc des;

- Au „targets of blame”, adică ținte pe care dau vina și le sabotează din plăcere.

Dacă au disfuncții interpersonale (de exemplu, nu știu să dialogheze, sunt stângaci și nenaturali în conversații cu oamenii, nu țin cont de bunele maniere etc.), nu reflectă asupra lor și nu se schimbă, atunci ei nu sunt doar persoane hiperconflictuale, ci au chiar o tulburare mintală de personalitate.

Narcisiștii vs sociopații

Majoritatea politicienilor nu sunt sociopați sau narcisiști. Multora dintre politicienii „normali” le place să fie printre oameni, să găsească soluții, să vorbească cu diverse grupuri, să fie sociabili (practic, opusul sociopatiei).

Există o diferență între politicienii narcisiști și cei sociopați, însă, uneori, aceștia pot avea caracteristici care se suprapun.

Narcisiștii nu suportă să aibă concurență. Ei pot cuceri oameni cu șarm, dar, la un moment dat, se schimbă radical și vor să arate demonstrativ că sunt superiori celor din jur. Lor nu le place ca cineva să le stea în cale.

O carasteristică a narcisiștilor periculoși pentru societate este că „vor să ajungă sus și vor (primesc plăcere chiar) să calce peste oamenii alături de care au mers pentru a ajunge sus,” spune Eddy.

„Ei nu au empatie. Nu simt emoții pentru alți oameni. Chiar dacă ei demonstrează carismă, lasă impresia că au grijă de tine, în realitate ei se prefac pentru a-i face pe oameni să stea în jurul lor și să-i admire. Și dacă nu-i admiri, ei se supără.”

Sociopații (se mai numesc persoane cu comportament antisocial) adoră să domine oamenii. Și narcisiștii vor să fie superiori, dar nu cer ca inferiorii să facă ceva neapărat, în timp ce sociopații vor ca oamenii aproape să se închine în fața lor și să ceară milostire. Le place ideea că pot conduce acești oameni. Ei deseori pot abuza verbal, să rănească deschis oameni și să primească plăcere din asta.

O altă caracterisită a sociopaților este decepția. Dacă observi că cineva minte sau păcălește des, cel mai probabil el/ea este și sociopat.

Ei își asumă riscuri enorme și alogice pentru a-și ascunde vulnerabilitățile și a sustrage atenția de la ele.

Sociopații nu au remușcări. Nu le pasă dacă fac oamenii să sufere. Nu pot dialoga rezonabil.

Rolul jurnaliștilor în hrănirea sociopatului și triada crizei-fantezie: criză, dușman, erou

Politicienii narcisiști și sociopați își creează imagine după modelul „Fantasy Crisis Triad” (triada crizei-fantezie): Criză + Dușman + Erou. Sociopatul identifică un personaj/instituție/fenomen malefic/-ă și spune că doar el/ea vă poate salva.

„De aceea, deseori, alegem oameni care pozează ca și politicieni, când, de fapt, sunt entertaineri cărora le lipsesc abilitățile politice, nu pot analiza date, nu pot propune soluții rezonabile sau să conducă oameni/echipe,” spune Bill Eddy. „Sunt dictatori care au o imagine. Ei vor sa fie regi/regine.”

O contribuție la valul de popularitate al unui politician sociopat o are schimbarea felului în care mass-media prezintă știrile, și anume se caută să fie provocate emoții (un fir narativ dramatic), în loc să se prezinte două părți ale monedei în mod egal și echidistant.

Pentru a preveni astfel de influențe ale mass-mediei, consumatorul de știri trebuie să încerce să se detașeze emoțional de știri sau să consume știri echilibrate și nu să urmărească un fir narativ emotiv.

Viața personală și războiul emoțional hiperconflictual

Oamenii hiperconflictuali, în general, întotdeauna par să aibă neînțelegeri cu cei din jur. Ei nu au încredere în alții și cel mai trist este atunci când îi atacă pe cei mai apropiați oameni. Ei sunt incapabili să aibă relații așa-zis romantice mai mult de un an fără să degenereze în abuz verbal, uneori fizic.

Deseori, ei nu își dau seama de ceea ce fac.

Ei intră în relații adverse și anume astfel obțin putere. Când vine vorba concret despre politicienii sociopați, ei seduc un procent din populație spunând: „Ești un om minunat, eu gândesc exact ca tine” și asta face parte din calculul lor.

Ei nu sunt loiali partidului sau ideologiei, astfel că, pe parcursul carierei, schimbă partide. Ei caută de unde pot să obțină putere și dacă pot să o obțină acolo. Ei observă atent ce e popular acum și spun că exact așa gândesc și ei.

Autorul notează că, la nivel personal, e bine să ții cont de faptul că omul din față ar putea fi sociopat, dar categoric nu trebuie să-i spui asta. Însă e bine să atenționezi publicul despre politicieni sociopați pentru că oamenii au nevoie să știe dacă liderii lor sunt sociopați și, așadar, trebuie să îi evite și să îi scoată din viața politică.

Ce fel de alegător ești: loialist, înflăcărat, moderat sau dezamăgit?

Mulți politicieni sociopați calculează exact cine va fi ținta de vină („target of blame”) și cine vor fi avocații negativi sau „loialiștii”. Aceștia sunt oamenii fideli care aproape că îl/o venerează, pe care politicianul sociopat îl seduce prin atenție emoțională constantă.

Și în viața de zi cu zi, sociopații află care sunt interesele tale și se prefac că și ei au avut aceleași interese ca și tine de foarte mult timp. Asta face parte din procesul lor de seducție: că aveți exact aceleași sentimente și convingeri. Ei aleg un subiect și spun: „Eu sunt exact ca tine - suntem împreună pe aceeași undă.”

O altă parte a seducției sociopatului este repetiția emoțională: ei repetă același lucru din nou și din nou și din nou acelorași oameni („Eu te voi salva! Doar ASTA e soluția!”). În realitate, statistica arată că ei, în final, nu pot salva oamenii. Dar ei înving în alegeri pentru că formează o relație emoțională, nu rațională. Astfel, oameni care au problemele lor creează o relație emoțională cu cineva care apare și spune că îi poate salva. Acele persoane (votanții loialiști) apoi ajung să creadă: „Dușmanii lui (ai sociopatului) sunt dușmanii mei”. Oamenii puteau să nu știe cine era acel dușman (alt politician, instituție sau fenomen) până nu le-a spus sociopatul, care le repetă din nou și din nou și din nou.

Există patru grupuri de vontanți, după principiul „Follow, Fight, Freeze or Flight” („Urmează, Luptă, Reține-te sau Pleacă”):

1.      Loialiștii - sunt oameni care urmează sociopatul, dar pot ajunge să-l și venereze până la extreme;

2.      Înflăcărații - sunt emotivi și gândesc astfel: „Acest dușman este îngrozitor! Trebuie dat jos! Cum e posibil ca oamenii să-l susțină? Noi vom lupta împotriva lui!”

3.      Moderații - ei se întreabă: „De ce se supără toată lumea? Nouă nu ne place așa. Nu trebuie să fim nervoși. Calmați-vă, e doar politică. Ne vom descurca.” De multe ori, acesta este grupul care decide rezultatul alegerilor. Toți politicienii încearcă să-i facă anume pe ei să devină supărați (fie să vină de partea politicianului sociopat, fie împotriva lui);

4.      Dezamăgiții - ei nu votează. Ei sunt cel mai numeros grup.

Acești politicieni sociopați pot fi atât de stânga, cât și de dreapta. Uneori pot lejer schimba ideologia sau discursul, în dependență de context, astfel ca să îi avantajeze, pentru că au o gândire de tip „totul sau nimic” și tind spre extreme.

Conform studiilor autorului, de regulă, acești politicieni sociopați nu pot obține susținerea a mai mult de 40% din populație. Au fost găsite mici excepții, dar niciodată nu ajungeau la 50%.

Motivul pentru care ei reușesc să câștige în alegeri este că ei activ divizează celelalte grupuri care reprezintă restul 60%. De exemplu, le spun înflăcăraților: „Moderaților nu le pasă! Doar vouă vă pasă!”. În același timp, le spun moderaților: „Acei înflăcărați sunt atât de supărați și răi, sunt atât de extremi că nici nu mai intră în curentul principal. Ei nu contează.” Iar altora le spun: „Nimeni nu este de acord cu tine, așa că mai bine stai acasă.”

În unele țări, oamenii și-au dat seama de pericolul pe care îl prezintă un lider sociopat și au reușit să-și unească eforturile (cei 60%), blocând la timp accederea sociopatului la putere.

Cum îi oprim? Prin scepticism sănătos

În viața politică de azi, totul se reduce la relații și imagine, consideră Bill Eddy. Oamenii îl vor pe cineva care arată puternic, încrezător și căruia îi pasă de ei. Din păcate pentru societate, dacă politicienii bine-intenționați se limitează la politici și mod de guvernare, nu vor câștiga niciodată în alegeri.

Politicienii sociopați există la diverse niveluri de putere și ei învață din dramele noastre ce anume provoacă amigdala cerebrală.

Oamenii tind să aibă un răspuns emotiv chiar și la fapte sau realități concrete. Este mai ușor ca un lider emoțional să preia puterea atunci când emoțiile (de exemplu, frica) ne controlează în defavoarea rațiunii.

Ca să poți detecta și descuraja politicienii sociopați, se recomandă „să posezi scepticism sănătos” și să le deconspiri triada lor de criză-fantezie.

Pentru asta trebuie să te întrebi:

1.      Este asta cu adevărat o criză, așa cum este redată, și care necesită să urmezi orbește un lider?

2.      Este acesta cu adevărat un dușman sau totuși cauza problemelor este complexă și formată din mulți factori care nu țin de acel dușman? (și dacă soluția propusă rezolvă toate aceste probleme)

3.      Este acesta un erou/o eroină veritabil/-ă?

Ce le spui celor 40% cărora li s-a spus repetat că soluția magică este anume aceea, când, în realitate, acea soluție este neimportantă, din perspectiva comparativă cu alte probleme?

Celor 40%, dacă cu adevărat le pasă, le poți explica de ce actuala situație se potrivește cu țintirea unui vinovat: când alegi un grup foarte mic de oameni și dai vina pe ei, în mod exagerat, pentru o sumedenie de tipuri de probleme.

Bill Eddy recomandă ca alegătorii înflăcărați, moderați și dezamăgiți să se unească ca să oprească politicianul sociopat.

Așadar, vă provoc la scepticism sănătos: ce fel de alegător ești tu, cine e politicianul sociopat din politica moldovenească, ce ținte de vină are și a avut acesta/aceasta până acum și care este triada crizei-fantezie? Vă încurajez să lăsați în comentarii răspunsurile la aceste întrebări sau să le postați pe rețelele de socializare distribuind acest articol. Cu cât mai mulți alegători își vor dezvolta gândirea critică, cu atât mai informat (nu emotiv) va fi votul din următoarele alegeri