„Hânceștenii trebuie să știe”: Cel mai utilizat instrument pentru a convinge primarii și consilierii să adere la PDM a fost urmărirea penală

Grigore Cobzac
16/07/2018

În penultima postare din cele șapte promise sub genericul „Hânceștenii trebuie să știe” vom vorbi despre persecuțiile oponenților politici de către președintele raionului Hâncești, Ghenadie Buză, împreună cu câțiva fruntași PD din Hâncești. Nu este ceva specific doar pentru Hâncești și nimic nou nu au inventat. Au preluat „experiența” din Parlament, unde PDM a intrat cu 19 mandate, iar acum garantat controlează 57 de voturi. Trebuie de recunoscut că și cei de la Hâncești, pe acest tărâm, sunt eficienți. Am mai scris anterior – numărul de primari și l-au dublat de la 17 la 34, iar numărul consilierilor raionali aproape și l-au triplat – de la 10 la 28. O adevărată „performanță”, despre care raportează la toate întrunirile partinice.

Dar ceea ce nu zic este că cel mai utilizat instrument pentru a o atinge a fost ranga, pardon, urmărirea penală. Aici au fost asistați de toate instituțiile statului care au competența respectivă. Schema se implementează simplu – activiștii PD din teritoriu semnalează în scris sau oral asupra domeniului de activitate al persoanei care trebuie convertită la PD. O fac fie la partid, fie direct organelor de anchetă. Reacția este una fulgerătoare și apare dosarul penal sau controlul financiar. La scurt timp după asta, „clientul” este vizitat de o echipă de la partid din patru-cinci oameni în frunte cu președintele raionului, Ghenadie Buză, și reprezentantul Guvernului în teritoriu, Ion Mereuță. Oferta-i simplă – „hotărâm întrebarea”, dar treci la PD. La un asediu mai lung au cedat majoritatea celor abordați.

Șantajul cu urmărirea penală nu a fost unica metodă de racolare. Au mai fost și altele. Spre exemplu toți managerii din XXXXXXXX au fost amenințați cu întreruperea carierei profesionale. În cazul primarilor, amenințările de a bloca toate investițiile din localitate în caz de refuz au avut loc fără excepție, și invers – în caz de aderare s-au promis investiții concrete, acestea fiind și justificarea acestor inchiziții pentru cetățeni. La acest capitol însă, după trei ani, se constată că mulți primari care au acceptat formula – „aderare la PD contra investiții” - pur și simplu au fost trași pe sfoară. Au rămas doar cu umilința apartenenței la PD și fără investițiile promise. Astfel, s. Ciuciuleni așa și nu a obținut finanțarea promisă pentru canalizare, în s. Obileni nu a fost asfaltat drumul promis de la cel național spre investiția străină din sat, s. Cotul Morii este fără apa potabilă promisă ș.a.

În consecință, la toata această gamă de relații cu PD-ul dezamăgirea deja depășește și frica. Recent încă un primar (s. Bujor), al patrulea, și-a depus mandatul, iar alții 16 (!) în privat declară că nu vor candida pentru un nou mandat.

Prieteni, mai sus am făcut afirmații, pe care de obicei le exemplific. Nu și de data aceasta. Am exemple cutremurătoare de ilegalități comise în raport cu foștii mei colegi PLDM. Nu pot însă să le aduc, deoarece nu am acceptul lor. Or, pericolul la care sunt expuși ei, membrii familiilor lor și rudele nu a trecut. De la mine mai adaug că, cu această guvernare nici nu va trece de la sine.
În final, întrebarea ar fi – ce au avut de câștigat cetățenii din urma concentrării puterii fără precedent în mâinile PD-ului? Mai lecturați o dată postările cu genericul anunțat, „Hânceștenii trebuie să știe” și parțial veți găsi răspunsul.

Grigore Cobzac
2018-07-16 09:56:00

Comentarii