Insist și mai mult că anumiți judecători care se încearcă a fi promovați la CSJ nu au ce căuta acolo

Dinu Plîngău
15/12/2020

Răspunsul meu la comunicatul Asociației Judecătorilor din Republica Moldova după ce am declarat că mai mulți judecători care urmează a fi promovați la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) au o reputație dubioasă:

Vladislav Clima, președintele Asociației Judecătorilor este un politician cu mai mare experiență decât mine, or eu sunt deputat din 2019, pe când acest judecător făcea politică cel puțin încă din 2018, când a decis să anuleze alegerile locale pentru funcția de primar general al mun. Chișinău, câștigate de Andrei Năstase, la indicația lui Dodon și Plahotniuc.

Domnul Clima cunoaște mult mai bine sistemul în care activează cu multă străduință. Un sistem cu oameni cinstiți și profesioniști, cu mulți oameni patrioți, dar a cărui imagine este compromisă de personaje care fac sluj nu doar politicului, dar și unor „grupări criminale”. „Grupări criminale” este un termen preluat din rapoartele serviciilor inteligente care vă mai și monitorizează. Nu doar pe voi, dar și pe mine și pe alți demnitari care trebuie să slujească poporului și statului. E un lucru normal. Nu-i normal să te îmbogățești pe seama funcției încredințate.

Declarațiile pe care le-am făcut sunt asumate și nu renunț la ele. Dimpotrivă, insist și mai mult că anumiți oameni care se încearcă a fi promovați la CSJ, nu au ce căuta acolo. Abia aștept să vină unii judecători la Parlament pentru a-i întreba de toate păcatele. Dacă cineva se consideră nedreptățit, să vină la Parlament și să dovedească că au răspunsuri la toate acuzațiile descrise în rapoartele pe care le-au citit toți membrii Comisiei juridice, numiri și imunități. Dacă însă au schelete în dulap pe care ei nu vor să le cunoască toată lumea, atunci să renunțe să candideze. Or Platforma DA va insista pe lângă Comisie ca niciun judecător să nu fie votat în plen până nu răspunde acuzațiilor care li se aduc în rapoartele oficiale ale instituțiilor statului. Să-i cunoască lumea.

Sigur, pot publica și acum tot ce mă doare, dar aștept ședința în care în mod oficial și public să-i întreb pe unii de Pădurea Domnească, Banca de Economiii, Gemenii, averi, legături etc. Curaj!

Dinu Plîngău
2020-12-15 23:09:00

Comentarii