Onoarea și demnitatea procurorului Bețișor sau „bețișorul fermecat” ca etalon al onoarei și demnității

Ion Diacov
14/08/2016
Foto: Sputnik/ Miroslav Rotari

Procurorul Adriana Bețișor, la cei cinci ani lucrați in procuratură, se vrea (sau îi sugerează cineva) să se prezinte ca un model de procuror, care luptă cu corupția. De 25 de ani, ni se spune necontenit că trebuie să promovăm oameni tineri, pentru a instala o generație nouă de specialiști, în locul unei generații vechi, chipurile expirate. De acord. Doar că totul trebuie făcut cu măsură. Și dacă în alte domenii: cibernetică, mecanică, artă, inginerie etc. tinerii se pot manifesta încă de pe băncile școlii, în organele de drept lucrurile stau altfel. Ca să poți afirma că ești procuror, nu este suficient să ai studii superioare în drept, trebuie să ai și cei șapte ani de acasă, și o bună experiență de viață, și, apoi, un stagiu la colegii cu o practică de muncă în domeniu de cel puțin 5 ani, si o pregătire profesională solidă. Doar întrunind aceste condiții, poți spera că vei face față funcției. Sunt convins că un procuror, ca și un artist, ori are harul de la Dumnezeu, ori nu-l are. Iar dacă nu-l are, se poate ajunge la lucruri triste, despre care în  popor se spune așa: „Dumnezeu să te ferească de judecata măgărească.”

Potrivit unui studiu științific, efectuat la câteva universități din SUA,  instituțiile de drept ale unui stat pot funcționa cu succes numai în cazul, în care 75 de procente din colaboratori au o practică de lucru  nu mai puțin de 5 ani, pe care și-o împărtășesc cu colegii tineri. La noi situația este inversă: 75 de procente din procurori au stagiul mai mic de 5 ani. Despre ce fel de profesionalism putem vorbi în acest caz? Din practica personală pot spune că din cei șase procurori la care am făcut stagiul în orașul Soroca – unul a  ajuns Procuror General (V.Catană),  doi - I.Zastavnețchii și M.Zarecinîi - au ajuns adjuncți ai Procurorului General, iar patru am devenit procurori ai municipiului Chișinău. 

De acord, este ceva pitoresc în faptul, că un procuror relativ tânăr (d. Bețișor e doar un procuror cu o experiență de muncă abia începută...) zic, e ceva pitoresc în faptul că A.Bețișor a reușit să se impună, să se arunce în ochii potentaților zilei, să fie și promovată într-o funcție, căreia nu-i prea face față, să fie pomenită în toate buletinele de știri și discutată prin cafenele de consumatorii de bere, care beau și așteaptă să li se facă dreptatea cea mare...

Necazul și chiar nefericirea procurorului A.Bețișor constă în faptul, că despre ea se vorbește – peste tot, inclusiv printre colegii ei de breaslă (ar trebui să fie o mare naivă să creadă că aceștia o iubesc!) -  mai mult la modul negativ. Puțini sunt cei care o laudă, deși nu poți zice că nu apare pe la niște televiziuni câte un „expert” de tipul lui Gurău sau Mihăieș, care sunt siguri că Bețișor este salvatoarea neamului... Cei mai mulți, însă, o critică și o defăimează. Și, desigur, îi cer „capul”, adică, demisia. Eu zic, că pentru un procuror aflat la început de cale, mai ales pentru unul care nu poate etala nimic mai mult, decât această tinerețe relativă, debutul într-o funcție atât de importantă este (sau a fost) pur și simplu catastrofal. Desigur, ar trebui să demisioneze. Dar eu știu, că Bețișor nu e de capul ei acolo, nu s-a instalat din proprie inițiativă și nu se va retrage când îi va veni ei dorința. I se va „sugera”. Totuși ea ar trebui să învețe câte ceva (cred că, cunoaște, că în privința faimosului fost prim-adjunct al Procurorului General A.Pîntea a fost declanșată urmărirea penală). Înainte de toate, că lumea este nemulțumită de maniera în care își face meseria. Că este huiduită și că i se cere demisia, că mascații în acest caz nu-i vor fi de folos.

Să vă săpun ceva din propria experiență. În cei 35 de ani de activitate a fost „strigat” și numele meu. M-a amenințat și conducerea Procuraturii, și conducerea statului, și presa... Dar, oameni buni, nici măcar o singură dată nu am fost bănuit de corupție, incompetență profesională, trândăvie sau alte păcate grave, îi enerva poziția mea civică. Pe când tinerei mele colege, Adriana Bețișor, înainte de toate i se sugerează că nu are o bună pregătire profesională și, mai nou, că e împotmolită în acțiuni de corupție. E așa sau nu e așa? Cine face lumină?

Și totuși au fost vreo 5 cazuri, când cineva și-a dorit să mă arunce din procuratură. Însuși președintele Voronin a venit, în 2001, la sediul procuraturii municipale, simulând un fel de ședință a Colegiului, la care, în lipsa mea, pe ascuns și ilegal, a dat indicație să fiu demis din funcția de procuror al municipiului. Adevărul este că am fost demis cu avansare în funcție, dar fără ca să fiu măcar întrebat. Până azi nu mi s-a explicat de ce am fost demis atunci.

Eu am explicația mea - am fost un om incomod. N-am vrut să execut comenzi politice sau ordine ce țin de alte interese, decât cele de serviciu. Voronin m-a demis pentru că i-a trebuit procuratura municipală ca instrument politic. Era convins că nu voi accepta să schimb onoarea de procuror pe favorurile guvernării și nici nu mi le-a promis. A purces direct la excluderea mea. Da, oamenii trebuie să aibă frică de procuror, dar e mai plăcut atunci când procurorul este respectat, iar oamenii îți sunt recunoscători pentru activitatea profesională. În anii 1980-1986, mi-am desfășurat activitatea în minunatul oraș de pe Nistru, Soroca. În această perioadă am avut multe dosare grele și extrem de complexe, iar unul îl voi ține minte toată viața. Am trimis în judecată un dosar în privința a cinci deputați decorați cu ordinul LENIN! Toți au fost judecați la ani grei de pușcărie cu executare. După acest caz a început un mare „hostropăț” politico-administrativ. Primul secretar de partid de atunci, un oarecare tovarăș Miron, presat și el de CC al PCM, a cerut ca eu să fiu transferat în alt raion. Procurorul General de la acea vreme, legendarul Ivan Ceban, nu m-a trădat. Din contră, mi-a luat apărarea. Vă dați seama că trăiam nu doar impresia, ci chiar certitudinea unui act al dreptății împlinite. Societatea a simțit imediat acest lucru. Și iată că într-o zi îmi vine în vizită o bătrânică, mama unui inculpat pentru tentativă de omor și începe să-mi numere niște ruble de trei...

        - Pentru ce-mi dai bani, bunicuță, am întrebat-o mirat. Doar ți-am trimis feciorul în pușcărie?

Bunicuța mi-a explicat. Pentru că, zice ea, sunt primul procuror cu o atitudine umană față de inculpat. Pentru că i-am permis, ori de câte ori mi s-a adresat, să se vadă cu fiul ei, care era deja închis. Pentru că o încurajam să-l aștepte, să spere că se va întoarce un alt om, că fiul ei, chiar dacă a ajuns acolo, nu este un om pierdut. Este, înainte de toate, fiul ei...

Altă dată vin soția și mama altui inculpat, care de asemenea fusese judecat cu privarea de libertate. Și ele mi-au propus bani pentru atitudine omenească față de copilul și respectiv soțul lor în timpul anchetei. Desigur că n-am luat nimic de la ele. Mi-au dăruit mult mai mult – recunoștința lor pentru faptul că mi-am exercitat onest, cu onoare și demnitate, meseria de procuror.

Desigur, nu eram singurul procuror onest. În 1984 a fost reținut și arestat viceprim-ministrul de la acea vreme Vasile Vâșcu. Trebuie să se știe că acest domn Vâșcu chiar era un specialist de clasă înaltă. Aproape că nimerni nu-și mai punea problema cine îl va urma pe Ivan Bodiul în funcția de prim-secretar al CC. Era Vâșcu și punctum! Din păcate, elegantul și simpaticul viceprim avea și niște slăbiciuni omenești, care – ce asemănare fatală! – le-a avut și Vlad Filat. Dosarul lui Vâșcu a avut o rezonanță colosală pe întreg teritoriul URSS. E de la sine înțeles, că a și fost pe larg mediatizat. Ancheta penală a fost exercitată de către seful Sectiei cazuri excepționale, Veaceslav Didâc, și de către anchetatorul superior pe cazuri excepționale pe lângă Procurorul General, Ștefan Ștogrea. Acești procurori aveu un stagiu de muncă în exercitarea urmăririi penale de peste 30 de ani, și se bucurau de o stimă ireproșabilă. Oameni modești, fără apucături de vedete, aproape săraci, pentru că aveau salarii de două sute de ruble, dar cu multă onoare și demnitate.  Pentu procurorii din generația mea au servit drept etalon al profesionismului, cumsecădeniei și patriotismului. Cu părere de rău, procurorii de azi nu-i prea cunosc, ceea ce nu este un fapt întâmplător. Este efectul firesc al atitudinii păguboase față de veteranii procuraturii promovată intenționat de către actuala conducere a Procuraturii Generale.

Dar să revenim la oile noastre, cum zic francezii. Să revenim la vedeta  procuraturii moderne, Adriana Bețișor. La numai 5 ani lucrați în procuratură – și nu e geniu, scrie pe fruntea ei că nu este geniu! - fără experiență de viață și de serviciu, apare în spațiul public ca un vârtej, ca o furtună pe niște cazuri de rezonanță sporită, care au provocat mai multe întrebări decât răspunsuri. Sigur, că în fruntea listei stă cazul deputatului  Parlamentului Republicii Moldova, fostului Prim-ministru, fostului președinte al celui mai influent partid politic din Moldova, Vlad Filat. Vă amintesc că Filat a fost învinuit, în spațiul public, dar nu și în instanța de judecată, de furtul miliardului și de luare de mită în sume incredibile pentru sărăcia ce bântuie în Moldova. Cred că nu trebuie să conving pe nimeni că este un caz de o rezonanță și un interes public excepțional. Despre acest caz au scris toți ziaristii, fără excepții. Au scris la comandă, și cei ce deservesc guvernarea, dar și cei ce deservesc partidele din opoziție, mai puțini au scris din interes profesional. Dar au scris toți, cu mult subiectivism. Această stare de lucruri confirmă faptul, că dosarul Filat a fost de la bun început de un interes excepțional pentru societate.

În cadrul Procuraturii Generale a funcționat până mai zilele trecute o secție specializată în exercitarea urmăririi penale pe cauze excepționale în care activau un sef de secție, doi adjuncți și 12 procurori cu o practică si o experiență satisfăcătoare pentru a face față provocărilor acestui caz neordinar, cum s-a dovedit a fi cazul Filat. Aici apare prima și cea mai inexplicabilă (pentru mine) întrebare. Cine, cu ce scop și din ce motive a dispus ca urmărirea penală în acest caz să fie exercitată de un procuror cu o experiență profesională îndoielnică? De ce exercitarea urmăririi penale în acest caz  nu a fost dispusă secției specializate în exercitarea urmăririi penale pe cauze excepționale din cadrul Procuraturii Generale? Știu că este o întrebare retorică, deoarece în condițiile actualei guvernări nimeni nu va da un răspuns credibil.

În spatiul public s-a vorbit și s-a scris destul de mult și de argumentat, că acțiunea penală în privința lui V. Filat a fost o comandă politică și că urmărirea penală de la bun început s-a desfășurat cu multiple încălcări procesuale, chiar din momentul înaintării cererii în Plenul Parlamentului de ridicare a imunității de deputat. Chiar și cei care îl susțin din diferite motive pe Filat nu neagă, că acesta are partea sa de vină. Problema este că de la bun început nimeni în această țărișoară necăjită n-a crezut că V. Filat a furat de unul singur tot miliardul. Paradoxal, dar pe măsură ce urmărirea penală înainta, societatea civilă, ziariștii, dar și oamenii simpli cu o poziție civică sănătoasă tot mai des își puneau întrebarea: „Până la urmă, cine  a furat miliardul și în ce măsură este vinovat V.Filat? Dar, mai ales, cine va întoarce banii furați?”

Ce i s-a oferit societății în loc de răspuns? Un comportament arogant, lipsit de orice stimă elimentară față de cei mulți din partea organelor de drept prin persoana procurorului Bețișor, care instrumentează cazul Filat și dosarele legate de furtul miliardului. Conferințele de presă, în cadrul cărora Bețișor îi „tutuiește” pe jurnaliști, împodobite  cu declarații evazive, cu încercări naive de a se eschiva de la răspunsuri concrete sub pretextul neconvingător  al păstrării secretului anchetei, hărțuiala neîntemeiată a învinuitului... au sporit înzecit interesul public față de mersul, buna desfășurare și legalitatea exercitării urmăririi penale în cazul Filat. Volens-nolens, a apărut și interesul societății față de persoana procurorului Adriana Betișor. Ziariștii au început să se intereseze cine stă în spatele procurorului Bețișor, cine o încurajează și o susține în ieșirile și comportamentul ei în relația cu presa, cu deputații din parlament, dar chiar și față de învinuitul Filat, care pe tot parcursul anchetei a avut statut de deputat și care tot transmitea semnale societății că dorea să spună adevărul, să dea nume sonore, dar procurorul Bețișor îi îngrădește acest drept. Desigur, în astfel de circumstanțe ziariștii n-au putut trece cu vederea și modul de viață al procurorului numărul unu, după cum se vrea a fi Adriana Bețișor. Și dacă fostul anchetator superior pentru exercitarea urmăririi penale pe cazuri excepționale, Ștefan Stogrea, după aproape 40 de ani de activitate ireproșabilă a decedat într-o sărăcie lucie, dându-și sufletul pe un pat simplu din metal cu o plasă din sârmă, dar păstrându-și numele și reputația de procuror incoruptibil, Bețișor, la vârsta ei de numai 30 de ani, dintre care doar cinci petrecuți în câmpul muncii, declară două apartamente, trei automobile, casă în constructie, înscrise pe terțe persoane, venit de la nuntă de aproape un milion de lei... cheltuieli de mii de lei pentru organizarea nunții nedeclarate... Cam multe venituri și cam multă ceață în jurul lor.  

Când nu țin cont de învățătura istoriei, procurorii, mai ales cei care au acceptat misiuni speciale, fac o greșeală fatală. Pentru că istoria ne învață, că fiecare călău își are călăul său. Pe Vâșinskii l-a așteptat mereu un alt Vâșinskii, care a fost împins în scenă exact în clipa, în care trebuia să fie zburat capul celui dintâi călău... S-ar putea să nu știe, fiindcă este în mare vogă, este „number 1” în procuratură, dar lumea simplă a inventat o zicală cu mult haz și cu tot atâta înțelepciune: „Pentru orice bețișor se va găsi o bâtă adecvată!”.

Desigur, eu îi doresc doar binele. Însă trebuie să știe că și-a pus sub un mare semn de întrebare propria reputație, dar și imaginea colegilor și a procuraturii, în general. Ziariștii știu ceva când pun sub semnul întrebării veridicitatea declarației de avere a procurorului A. Bețișor, dar și reputația ei profesională. Nu aduc învinuiri, dar nu cred nici eu în veridicitatea declarației ei de avere. Când declară sus și tare că imobilul și automobilul nu-i aparțin, cred că trișează și cred că nu cunoaște zicala ceea că soția și automobilul nu se transmit nimănui. Aș vrea și eu să văd omul care cumpără un automobil nou din salon și îl transmite unui procuror să se plimbe cu el.

Îmi amintesc un dosar penal din 1985, instrumentat de mine în privința a 29 de învinuiți, printre care erau 6 colaboratori ai poliției. În total aceștia au primit în jur la 260 ani de pușcărie cu executare. Unul dintre învinuiți, pe care îl cunoșteam foarte bine, avea automobil, care era înscris pe numele unui preot. Pentru a dovedi că automobilul aparține învinuitului, dar nu preotului, care nu prea dorea să recunoască că spune minciuni, am fost nevoit să fac un volum separat pe aproximativ 150 de pagini, pentru a acumula probele necesare pentru stabilirea adevărului. În consecință, automobilul a fost confiscat de instanța de judecată.  Iată de ce spun că ziariștii au dreptate când pun sub semnul întrebării declarațiile procurorului A.Bețișor, precum că locuința de milioane înscrisă pe numele părinților, care locuiesc permanent în raionul Glodeni și au un venit foarte modest, le aparține acestora și că automobilele de care se folosește ar aparține unor terțe persoane. Procurorul A. Betișor ocupă o funcție importantă, de interes sporit în societate. De aceea, în loc să se conformeze cerințelor legislației în vigoare și să satisfacă interesil public, s-a lansat în amenințări la adresa presei, adresându-se în instanța de judecată, pentru dreptate. Ea uită că dacă omul este urât poate să strice toate oglinzile din casă, dar mai frumos nu se face.

Marturisesc cu mâna pe inimă, că nici mie nu-mi plac Cheianu și Durbală. Nu-mi plac nici vorbele, nici criticele spuse la televizor. Dar mulți se duc și la concerte, să revadă aceleași lucruri contra plată. Ce să le faci, trebuie să-i răbdăm. Spune lumea că asa se procedează în Uniunea Europeană, încotro zic că s-au pornit și guvernanții nostri, căci poporul de mai multă vreme lucrează acolo. Se mai vorbește că în UE este interzisă hărțuirea jurnaliștilor, că acolo guvernanții chiar le mulțumesc ziariștilor pentru critică. O fi și așa, cine știe?!

 Vă mai spun o întâmplare din experiența mea, una nu tocmai plăcută pentru mine, dar, după cum știm, fiecare situație în care nimerim în viață are și momente pozitive. Pentru a se răzbuna pe mine că am ieșit cu niște critici în presă, conducerea Procuraturii Generale a pornit în privința mea câteva cauze penale pe motive inventate, despre care nici măcar nu m-au anunțat. Probabil, au fost niște încercări de a mă reduce la tăcere, de a mă intimida. Recunosc că m-au neliniștit, dar nu m-au influențat. Partea pozitivă este că eu știu că ei se tem de procurorii cinstiți, știu că au căutat, dar n-au găsit nimic compromițător împotriva mea, și asta îmi dă încredere că fac bine ce fac, că poziția mea este dreaptă. Și acest fapt este documentat de însăși Procuratura Generală. Consider că e mai onorabil să fiu urât de un cerc îngust de birocrați corupți, fie ei și șefi din fruntea Procuraturii Generale, decât să fiu detestat de foștii mei colegi și - mai grav - de propriul popor.  

Mă simt mândru și onorat să fiu sunat de foști colegi, simpli procurori, să fiu oprit pe drum, în spațiul public, de oameni pe care nu i-am cunoscut în viață, care îmi string mâna, mă încurajează și îmi mulțumesc pentru poziția mea civică, pentru adevărul pe care îl transmit, adevăr care, după mărturisirea lor, îi ajută să supraviețuiască. Pentru un procuror, aceasta este o onoare deosebită.

În final, aș sfătui-o pe A.Bețișor să-și retragă cererea depusă în instanță împotriva unor jurnaliști pentru a-și apăra onoarea și demnitatea.  ONOAREA și DEMNITATEA nu se dau în judecată, ele se câștigă prin muncă asiduă, prin nopți nedormite, prin profesionalism, prin dragoste și stimă față de popor. În instanță procurorul Bețișor poate să câștige procesul, cred că până a depune cererea ea a primit asigurări că decizia îi va fi favorabilă. Dar nu va învinge presa într-un proces public, pentru că ea nu are dreptate.

Pentru Procurorul General interimar aș avea un sfat – desigur, dacă mi-l acceptă: să o demită pe dna Bețișor – și să nu o întindă – azi să o demită din funcție sau cel puțin să o suspende provizoriu și să dispună efectuarea unei anchete penale a faptelor apărute în presă, care pun sub un mare semn de întrebare credibilitatea ei personală și imaginea procuraturii în principiu. E limpede, că doar o anchetă independentă (și obiectivă) a faptelor,  făcută și public, ar mai putea salva onoarea și demnitatea  de procuror a unuia, care pretinde că le-ar fi avut, și repara cumva imaginea destul de șifonată a ceea ce înțelegem prin fenomenul și instituția socială cu acest nume atât de sonor - Procuratura.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                         

 

 

Ion Diacov
2016-08-14 21:19:00

Comentarii