O autoritate de stat cum este CMC nu are dreptul moral și legal să impună o tranzacție de împăcare prin șantaj

Tatiana Catana
05/07/2020
Foto-simbol

Prin anul 2009/2010 fiind în sediul unei firmei renumite de construcție „Locuințe pentru toți” am fost martor cum o doamnă și-a pierdut cunoștința aflând că firma nu mai poate să construiască blocul în care investise toți banii săi pentru două apartamente. Nu mai știu ce s-a întâmplat cu ea, a fost luată de ambulanță (sper ca a rămas în viață). Ulterior, am aflat că e văduvă cu cinci copii și de 10 ani lucra în Italia ca să-și scoată copiii din căminul în care trăiau. Copiii i-a împărțit, o parte la țară la părinți, o parte în cămin în grija cumetrilor. Investise 50 de mii de euro dintre care 20 luați în împrumut de la o bancă din Italia. Pentru a întoarce datoria trebuie să mai muncească 10 ani, și-a luat cu ea fiica mai mare, intrerupând studiile ei universitare. Construcția a fost oprită de judecată, din motiv că terenul pe care se construia se dovedise că era destinat unui parc pentru copii.

Acum ATENȚIE, acest teren a fost oferit firmei de construcție de o Întreprindere Municipală fondată de Primărie (în bază de contract de societate civilă), iar Primăria după ce bravii săi specialiști „profesioniști” au verificat toate actele au zis OK, au eliberat certificat de urbanism, autorizație de construcție, au avizat și verificat planurile, au stabilit liniile de hotar, doar așa prevedea legea în toate timpurile. Ministerul Mediului a zis însă că nu e corect și a anulat totul, după ce construcția începuse. Așa se face că 32 de familii care au investit în acest bloc din str. Alba Iulia și-au văzut visurile spulberate, iar casa începută, distrusă și acoperită cu pământ de buldozere.

Istoria femeii m-a marcat atunci fără să știu că în scurt timp vom fi în situația ei. Sora mea investise la aceeași firmă într-un alt bloc din str. Ginta Latină, care a fost stopat și el din cauza intrării în insolvabilitate a firmei. Astfel, alte 187 de familii așteaptă de 15 ani finisarea casei. Mergând prin judecăți încep sa iasă la iveală foarte multe detalii deocheate care arată cât de mare este corupția, incompetența, birocrația celor de la Primărie și din alte autorități.

Așa, aflăm că un fraier (nu-l numesc) primește de la Primărie în 2003 terenul de pe str. Ginta Latină pentru doi ani în folosință gratuită, „pe degeaba” (numai el știe cum) și face înțelegere (Contract) cu firma de construcție să ridice un bloc pe el și să îi dea în proprietate 8 % din suprafață. Firma strânge bani de la 187 de familii, dar stopează construcția din cauza episodului casei de la Buiucani. În disperare să își vadă locuințele, oamenii se lasă ușor manipulați si șantajați. Același fraier îi convinge pe unii dintre ei să îi plătească lui suplimentar bani, promițând că le termină casa de la Ciocana. Unii au acceptat și au dat mii, chiar zeci de mii de euro, care s-au dus pe apa sâmbetei. Cei care nu au vrut să dea, au fost mult timp șantajați cu diverse scrisori, amenințări, că vor fi deposedați de apartamente. Acum fraierul este urmărit penal pentru escrocherie în proporții mari, doar se pare că ancheta bate pasul pe loc (ne dăm seama de ce).

Grație administratorului insolvabilității numit de judecată la cârma firmei de construcție, se mai mută carul din loc, se mai anulează unele decizii ilegale și se găsește o altă firmă de construcție care finisează blocul de pe str. Ginta Latină. Când colea, legile s-au schimbat. Acum, pentru a da în exploatare o casă trebuie să ai asigurat pentru 70% din locuitori parcări, anterior fiind planificate doar 26 %. Toate schimbările de jocuri și de legi se pun în sarcina plebeilor, ca de obicei. Parcările nu le poți construi pe acoperiș sau pe Marte. Primăriei i s-a solicitat să acorde o bucată de teren din apropierea blocului și, totodată, să legifereze pământul aferent construcției, care după ce s-au finalizat cei doi ani „de folosință gratuită”, nu mai are determinat niciun statut juridic.

Întrebarea din 2016 e blocata la Primărie, din motive cunoscute (ba boicota primarul, nu se întruneau și înțelegeau Consilierii locali, mai încurca ițele și fraierul cu pilele sale etc.). Recent, aflăm că fraierul e consătean cu Dodon. Asta ar explica cum un urmărit penal pentru fapte grave de escrocherie este numit recent în administrarea unei importante întreprinderi municipale.

Suspiciunile rezonabile că se tulbură apele la Consiliu, pentru că se vrea mai mult decât i se cuvine, nu pot fi înlăturate. Opinia mea e că nu i s-ar cuveni nimic, pentru că pământul este proprietatea Primăriei, iar folosința gratuită pentru doi ani a terenului nu justifică intrarea în proprietatea a 8 % din suprafața blocului (roata vremii nu o mai întorci, mai ales că am aflat recent că are și un Titlu pe acel teren).

Astăzi, aflăm că primarul și consilierii tare-s supărati, că administratorul insolvabilității și cele 32 de familii investitoare de la Alba Iulia au dovedit în judecată că din cauza Întreprinderii municipale cu terenul buclucaș, dar și a Primăriei (care a închis ochii la tot și a eliberat certificat de urbanism, autorizație de construcție) oamenii au fost prejudiciați, instanța obligând să se achite daunele în mărime de 17 milioane de lei.

Consilierii locali acum propun, vreți să legiferăm terenul pentru blocul din Ginta Latină, atunci trebuie să renunțați la cele 17 milioane prejudicii pentru cazul Blocului din Alba Iulia.

De fapt, se propune investitorilor de la Ginta Latină să trădeze familiile de la Alba Iulia, iar pe administratorul insolvabilității (pe care îl impun să accepte condiția) îl trimit la pușcărie.

Abordarea problemei trebuie să fie efectuată prin prisma drepturilor oamenilor, care au fost lăsați pe drumuri. Înțeleg că din cele 17 milioane o parte ar trebui să ajungă la văduva cu cinci copii, dacă nu a murit atunci, cu siguranță moare acum, dacă e trădată repetat. O autoritate de stat cum este CMC nu are dreptul moral și legal să impună o tranzacție de împăcare prin șantaj, pentru că în asemenea caz nu există o tranzacție bazată pe liber consimțământ (neviciat) și pe o cauză legală.

Problema acestor oameni m-a afectat fără ca să vreau personal și pe mine. Mai nu mi-am pierdut sora, care din cauza stresului și suferințelor că și-a pierdut tinerețea prin Italia investind toți banii într-o groapă, s-a îmbolnăvit și a trecut prin fundul iadului și ea și toată familia noastră. Să nu încerce conislierii să se justifice că o fac pentru binele chișinăuienilor, că ăștia păgubiți tot sunt din Chișinău. Banii recuperații de la cei care au semnat/ eliberat autorizații, certificate de urbanism, pământuri pe degeaba, mergeți în regres împotriva lor, aveți un întreg aparat juridic în Primărie plătit de chișinăuieni.

Tatiana Catana
2020-07-05 21:20:00

Comentarii