Condițiile pentru creditul rusesc: 2%…din cât?

Alaiba Dumitru
07/05/2020

Noi probabil ne putem permite un împrumut la o rată de 2%. Dar…2% din ce sumă? Ne împrumutăm cu 200 milioane, dar peste câteva luni s-ar putea să fim datori un miliard. Și asta e doar unul din multe riscuri din acest împrumut. Unicul lucru pe care-l discută Dodon despre împrumutul rusesc e dobânda de 2 procente (ok, și perioada de 10 ani). Noi am avut cu totul alte întrebări. Aici o retrospectivă a întregului proces, așa cum l-am urmărit și reflectat eu.

Premierul Chicu a mers la Moscova la nici o săptămână de la învestire. Imediat a anunțat împrumutul de jumate de miliard. Mă întrebam: „De unde? Doar până alaltăieri noi controlam Ministerul Finanțelor și nu era nici zare de așa proces”.

Am suspectat o ilegalitate în devenire. Am decis să urmăresc acest proces cu mare interes, cât mai aproape. Cu fiecare nouă evoluție, suspiciunea că se pune la cale o crimă comparabilă cu furtul miliardului, devenea tot mai mare.

Spuneam că, „este în interesul nostru de termen lung să ne împrumutăm de la regimuri democratice, pentru că ele sunt mai previzibile.” Și acum cred asta Și voi crede tată viața.

vPe 22 noiembrie 2019 veneam cu un prim set de întrebări la acest subiect (și în rusă). Le-am adresat și oficial ministerului Finanțelor. Nu am primit un răspuns adecvat. Nici măcar lista proiectelor de infrastructură. Am înțeles imediat că acest credit se va negocia în mare secret. Am decis să fac tot posibilul să avem o monitorizare pas cu pas a acestui proces.

Pe 13 decembrie 2019, am încercat să temperez propaganda socialiștilor era în plin avânt în încercarea de a pune semnul egalității dintre Rusia și „restul lumii”. Să nu uităm – PIB-ul Rusiei este puțin mai mic decât PIB-ul Coreii de Sud. Rusia și Vestul nu sunt „egali”. Nici pe aproape. Nici nu vor fi. Cei dinaintea lui Dodon au furat un miliard. Dodon, se pare, vrea să împrumute jumate de miliard (ca să aibă ce fura).

Pe 21 ianuarie 2020 publicam un răspuns al Ministerului Finanțelor. Nu a fost oferit aproape nimic calitativ. Am înțeles, totuși, că Moldova a solicitat, nu Rusia a oferit împrumutul. Asta e important – pentru viitoarele investigații. Și ni s-au dat asigurări că nu va fi un împrumut condiționat (nu vom fi obligați să cumpărăm bunuri și servicii de la companiile ruse). O prevedere din acordul semnat de Neguță încalcă această promisiune. Deputații au fost induși în eroare. În scris. Semnat de Ministrul Finanțelor.

14 februarie 2020. Se făceau trei luni de când s-a anunțat împrumutul. Nici un document publicat. Doar câteva declarații publice de la Dodon și Chicu. Aveam suficientă informație să constatăm lipsa totală de transparență în acest proces. Ei negociau în strict secret un împrumut pe banii cetățenilor. Nu poți să bați palma pe jumate de miliard și să dosești informația până când e prea târziu ca societatea să reacționeze”.

A venit starea de urgență. Dodon a luat pandemia ca pe un cadou să-și facă mendrele și schemele, nu ca pe o responsabilitate să aibă grijă de oameni. Previzibil, au apăsat pedala de accelerare pe toate schemele, inclusiv pe împrumutul rusesc. Acordul a fost semnat de ambasadorul Neguță cu încălcări a normelor de transparență. Să nu publici chiar nimic din proces, nici un memorandum de înțelegere, proces verbal. Să nu dai nici măcar o zi ca cetățenii să vadă în ce condiții împrumuți din banii lor? Cineva a călcat legea aici foarte urât.

20 aprilie. Am semnalat riscurile grave de securitate ale acestui împrumut. Rusia nu este cel mai previzibil partener în relație cu Republica Moldova. 6 embargouri, politizarea negocierilor prețului pentru gaze naturale, transnistria. M-am oprit aici. „Iar Dodon… Dodon poate e patriot, dar cu siguranță nu e patriot al Moldovei”.

21 aprilie. Am revenit cu câteva din obiecțiile principale pe textul Acordului semnat de ambasadorul Neguță. Oricare din obiecții, luate izolat, ar fi inacceptabile. Împreună, în același acord, ele sunt un potențial dezastru. Guvernul nu a negociat calitativ condițiile. Se pare că nu au negociat deloc. A fost dictare, nu negociere. Nici nu știm cât vom fi datori peste 2 ani. Poate 200 milioane. Poate un miliard, pentru că am putea primi în cârcă și datoriile unor companii private. Nu știm cum vom rezolva litigiile. Acordul conține prevederi ambigui despre favorizarea companiilor ruse. E inacceptabil.

23 aprilie. Deputații PD și PSRM au votat acordul în parlament, dar a venit surpriza de la Curtea Constituțională. Am împărtășit câteva gânduriPrincipalul motiv al acestui eșec – carcaterul secret al negocierilor și a întregului proces. Nu înțeleg – cum poți să te împrumuți pe banii cetățenilor în regim secret? Sunt sigur că, dacă negociau mai transparent, dacă ne includeau și includeau societatea în proces, soarta acordului era foarte diferită. Probabil chiar votam, dacă era un text bun. Să fi avut puțină înțelepciune și viziune, Dodon ar fi putut oferi Rusiei un acord votat unanim de Parlament (arăta bine, nu?). Dar a ales să o dea în bară.

27 aprilie. Am solicitat Guvernului tot dosarul pe împrumutul rusesc. Încă îl aștept. Să ne facem concluziile cine și cum a negociat. Vreau să văd toate notele informative, avizele, ordinele ministeriale, indicațiile, procesele verbale. Oricum o să le văd. Și societatea o să le vadă. Să ne amintim că nici un an în urmă Raportul Kroll-2 era strict secret.

Mă interesează ce alternative s-au elaborat în paralel, în tot acest timp. Da, alternative există și sunt în condiții mai sigure și mai bune. Dacă nu au fost promovate alternative, avem o guvernare mai proastă decât credem.

După asta am înțeles că trebuie să explicăm mai bine cetățenilor îngrijorările noastre. Că nu e vorba de „politică”. Politic, noi în acest subiect riscăm să pierdem oferindu-le propagandiștilor lui Dodon marele cadou să ne arate „rusofobi”. Cel mai comod ar fi să taci. Sau să îți exprimi rezerve, dar mai cu jumate de gură. Nu e vorba de „politică”. E vorba de un risc imens căruia Dodon supune această țară. Iresponsabil și trădător. Trădarea de patrie termen de prescripție nu are.

Am încercat să explic aici, cum m-a dus capul:

Și am revenit câteva zile în urmă:

Și un extract din Parlament:

https://www.facebook.com/601679903603890/videos/837714326718933/

Afară de cele de mai sus, zeci, poate sute de articole în presă. Un mare mulțumesc tuturor jurnaliștilor care ne-au ajutat să reflectăm calitativ acest subiect, despre un acord toxic negociat și semnat în strict secret, care riscă să ne îngroape economic și mai tare pe timp de criză.

Pe 7 mai Curtea Constituțională se va expune asupra acestui Acord. Sper din tot sufletul ca interesele acestei țări să fie protejate în cel mai bun mod posibil.

Cam asta, pentru moment. Chiar nu ma am ce zice fără să repet.

Alaiba Dumitru
2020-05-07 10:08:00

Comentarii