Noua Zeelandă a marcat 100 de zile fără niciun caz de transmitere comunitară a noului coronavirus. Cu o populație de 5 milioane de locuitori, de la primul caz de infecție înregistrat la 26 februarie, țara a raportat în total 1.569 de cazuri de infecție și 22 de cazuri de deces. Deşi există în prezent 23 de cazuri active de COVID-19, toate au fost detectate la frontieră şi sunt tratate în centre de izolare.

Ce a făcut Noua Zeelandă și nu am făcut noi și ce are Noua Zeelandă și nu avem noi. În primul rând, ei o au în calitate de prim-ministră pe Jacinda Ardern. Ce avem noi, știe fiecare. Punctul de cotitură pentru fiecare ţară constă în depistarea, testarea, izolarea şi tratamentul fiecărei persoane infectate în timp oportun. Aceasta este singura tactică împotriva COVID-19 şi nu a fost nimic altceva inventat pentru a-l învinge.

Pe 15 martie, la doar 100 de cazuri confirmate şi niciun deces, autorităţile au închis graniţele pentru cetățenii străini şi au introdus perioada obligatorie strictă de carantină (în centre de izolare) pentru cetăţenii care se întorceau acasă. Ce făceau ai noștri? Nu se puteau clarifica cu ce zbor a intrat primul pacient cu SARS-CoV-2 în țară și zile și săptămâni întregi îi căutau zăpăciți pe cei reîntorși acasă. De carantină nici nu vorbim... era una superficială prin telefon. Cu vecinii la un pahar de vorbă. Dacă mai era. Ah, da, și mai făceau bravii noștri alegeri la Hâncesti.

La 25 martie, Noua Zeelandă a lansat pentru o lună o serie de măsuri extrem de stricte – doar alimentarele, farmaciile, spitalele şi benzinăriile au putut rămâne deschise. Traficul a fost restricţionat, iar interacţiunile sociale au fost limitate. Guvernul a trimis un mesaj de urgenţă către toţi cetăţenii: „Acesta este un mesaj adresat tuturor cetăţenilor Noii Zeelande. Depindem unii de ceilalţi. Trebuie să rămâneţi în locul unde vă aflaţi în seara asta. Este probabil ca măsurile stricte de distanţare să rămână valabile pentru câteva săptămâni.”

Acum comparați-l vă rog cu mesajul trimis de Guvernul nostru. Sună ca un ordin de execuție: „STAȚI ACASĂ! Preveniți răspândirea COVID-19! Cei reveniți în țară, autoizolați-vă 14 zile, sunați 112 dacă aveți febră/tuse. Respectați distanța socială de 1 m!” Parcă-i țăcănit de mitralieră. Iar fiecare semn de exclamare, explozibil.

Între calitatea acestor două mesaje este ca de la Pământ la stele. Ah, da, uitasem, al nostru era scris cu glande. Și nu pentru oameni. Nu conține nimic cald, omenesc, trezește răceală și nicio dorință să-l urmezi. Comunicarea a fost pe tot parcursul pandemiei neprofesionistă și anapoda. Mesajele Jacindei sunt considerate de specialiști extraordinar de bune – empatice, clare, sincere, rezonau cu emoțiile oamenilor și îi mobiliza să urmeze orice erau rugați să facă.

Ce se mai întâmpla la noi pe atunci? Defilau cu blindatele (se pregăteau să împuște în COVID probabil). Și puneau restricții tocmai pe două luni. Important era de întins timpul. Cât mai mult. Poate chiar până la 1 noiembrie.

Când la 16 aprilie premierul Ardern declara: „Avem oportunitatea să realizăm ceea ce nicio ţară nu a putut: eliminarea virusului”, la noi pe 15 aprilie marele oleacă doctor ne povestea despre cele patru scenarii și că degrabă o să intrăm în al patrulea, ministra ne speria cu 31.000 de cazuri (le-a reușit - a rămas o nimica toată până la), iar premierul franc ne declara că o să murim mulți. Diferențele sunt clare?

Restricţiile sociale şi economice introduse în Noua Zeelandă la 25 martie au început să fie ridicate treptat după o lună, singura măsură care a rămas și astăzi este controlarea intensă a traficului internaţional. La ieșirea din restricții maladia se afla sub control total. Premierul Ardern a declarat că la moment economia se află la doar 3,8% sub nivelurile normale. La noi probabil doar 3,8% mai e vie, atât de mare a fost impactul deciziilor proaste asupra ei.

Ce am avut noi la ieșirea din restricții? Situația, în loc să se stabilizeze, a luat-o razna, cazurile noi atingând 250 pe zi. Iar la o lună distanță chiar și 480, Republica Moldova bate toate recordurile proaste în Europa. Pe deasupra, toți au fost învinuiți și blamați, iar când le era puțin să ofenseze populația, mai săreau și peste gard, prin curți străine - a României sau UE.

Noua Zeelandă încă în iunie deja procesa până la 8.000 de teste pe zi, având una dintre cele mai mari rate de testare per capita din lume. În total, autorităţile au testat 500.000 de oameni dintr-o populaţie totală de circa 5 milioane. Noi cât am testat? Circa 120.000. Cu tot cu laboratoarele private. Și ce mai avem? Declarații că oficialii nu regretă nimic și «наше дело правое, мы победим». Nu-i clar încă pe cine, căci pe virus sigur că nu.

Ultima transmitere comunitară a fost detectată în Noua Zeelandă la 1 mai. Am impresia că pe tot globul COVID nu va mai exista, și doar Moldova încă o să-l mai raporteze.

Iar directorul general al serviciilor de sănătate Ashley Bloomfield a rugat neo-zeelandezii să nu se relaxeze. Pe când la noi bazinele ba se închid, ba se deschid, evenimentele ba sunt permise, ba interzise, scenarii de relansare a procesului de învățământ tocmai șapte și niciun lavoar suplimentar instalat în vreo școală sau un ghid pentru cadrele didactice.

Așa și trăim. Neo-zeelandezii în lumea lor. Noi - într-a noastră. Și din păcate, aceste lumi nu au nicio șansă să se intersecteze vreodată.

Un sondaj realizat în Noua Zeelandă în aprilie arată că 88% din populație are încredere în Guvern. În Guvernul condus de Jacinda Ardern, unul dintre cei mai buni prim-miniștri din lume.

Câți dintre dvs aveți încredere în Guvernul nostru?