40 de zile de arest pentru Veaceslav Platon. Businessmanul va rămâne în custodia procurorilor ucraineni

Mariana Rață
28/07/2016
Foto: obozrevatel.com

Judecătoria Pechersk din Kiev a decis, după o ședință care a durat peste zece ore, să îl plaseze pe omul de afaceri Veaceslav Platon în arest pe un termen de 40 de zile. Solicitarea a fost formulată de procurorii ucraineni după ce marți, 26 iulie, businessmanul a fost anunțat în căutare internațională de autoritățile moldovenești, iar peste câteva ore a fost reținut de oamenii legii din Ucraina.

Platon este acuzat de procurorii din R. Moldova că ar fi beneficiat de 800 de milioane de lei, bani obținuți în mod fraudulos din credite neperformante contractate de la Banca de Economii de două companii din grupul Șor. De asemenea, procurorii moldoveni îl învinuiesc pe Platon de implicare în așa-zisa „spălătorie rusească”. Viorel Morari, șeful Procuraturii Anticorupție, a anunțat miercuri că procedura de extrădare a lui Platon din Ucraina în R. Moldova a fost deja inițiată. Anunțul a venit în contextul în care o companie de consultanță din SUA, Frontier Solutions, a expediat o scrisoare în adresa procurorului general al Ucrainei în care îi solicită să amâne extrădarea lui Platon în R. Moldova până în momentul în care acesta va depune mărturii în cadrul unei anchete penale pornite în SUA, pe faptul furtului din sistemul bancar moldovenesc.

Ședința de judecată în cadrul căreia s-a decis plasarea lui Platon în arest a început încă în după-amiaza zilei de ieri și s-a încheiat în urmă cu câteva minute. Avocatul businessmanului, Gleb Segyda, a semnalat între timp pe pagina sa de Facebook că omul de afaceri a fost torturat de oamenii legii. Medicii care l-au examinat pe Platon au confirmat că acesta a suferit mai multe contuzii ale organelor interne și cutiei toracice. Avocații i-au recomandat lui Platon să depună o plângere în judecată împotriva acțiunilor oamenilor legii. Platon a refuzat, sugerând că lunetiștii încă nu s-au dezvățat să împuște oamenii care ies din judecătorie.

Avocatul Gleb Segyda a anunțat că va ataca cu recurs decizia instanței pe motiv că în timpul ședinței de judecată au fost admise mai multe încălcări. Deși ședința a avut loc cu ușile închise, la ea a avut acces consulul R. Moldova la Kiev care a primit mai multe telefoane cu instrucțiuni din partea unor persoane necunoscute. De asemenea, procurorii au prezentat acte procesuale cu greșeli grave pe care le-au corectat din mers, iar pe unele le-au falsificat. De asemenea, spune avocatul, Veaceslav Platon ar fi renunțat la cetățenia R.Moldova și a Rusiei, iar în actele ucrainene are o altă identitate pe care a adoptat-o pentru a se putea proteja. 

Mariana Rață
28/07/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii